Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Liviu Vasilică a avut mulţi admiratori, care nu se sfiau să îi scrie. Iată fragmente grăitoare din câteva scrisori.
Gânduri şi urări venite din toată inima. Admiraţie. “(…) Domnule Liviu Vasilică, sunteţi un miracol, iar muzica dvs. un izvor nesecat de terapii! Sufletul meu este cu siguranţă mai convingător decât cuvintele. Ascult acest CD numai când sunt singură, fară ocupaţie şi cu uşa închisă pentru nu a fi deranjată şi pentru a-i pătrunde toate înţelesurile. Poate nu vă vine să credeţi, dar pe tot parcursul desfăşurării lui plâng; plâng pentru mesajul pe care-l transmiteţi sufletului meu, un mesaj de nostalgie, melancolic, tristeţe, ce se asortează şi se potriveşte perfect sufletului meu, întocmai ca hăinuţa pentru trup. Ascultând cu toată fiinţa mea, reuşesc să trec dincolo de cuvinte, de voce, de imagini şi ajung la moşii şi strămoşii noştri care au trudit din greu pe acest pământ, şi plâng pentru ei, pentru toţi oamenii necăjiţi pe care îi cunosc, şi pe care nu-i cunosc şi plâng pentru toată istoria zbuciumată a ţării în care s-a păstrat tradiţia şi folclorul românesc şi care mi-aş dori să nu se piardă.(…). Vă dăruiesc toate florile din primăvara aceasta şi nu numai! Dumnezeu să vă binecuvinteze familia! Marţi, 9 ianuarie 2001, Cluj Napoca”
“Stimate Domnule Liviu Vasilică, (…) M-a încurajat în acest sens urarea pe care aţi adresat-o ascultătorilor pentru noul an: «Să aveţi inima buna!». (…) Ştiu prea bine că folclorul în general va dispărea în acest mileniu al uniformizării globale, dar nu vreau să mă las. Vreau să învăţ să ţes, să cos ii. Am început să consult albume de artă populară, să transcriu modele pe hârtie milimetrică, o mătuşă mi-a promis războiul ei de ţesut. Dar totul e în stare de proiect. (…) Pe de altă parte, îmi dau seama că orice realizare a mea în această direcţie va fi inutilă atât timp cât eu însămi nu mai pot trăi în acea dimensiune rurală arhaică, de comuniune cu Universul întreg, de «ritm liturgic». Mă simt o dezrădăcinată. Sanda Ignat, Iaşi 31 octombrie 1995”.
Fascinaţie. “(…) Atunci când mă refer la dumneavoastră faţă de cineva spun simplu – Liviu Vasilică. Atunci şi numai atunci îmi apare haiducul acela care mi s-a întipărit în minte de la prima întâlnire cu cântăreţul şi rapsodul Liviu Vasilică. Nici nu-mi mai amintesc când s-a-ntâmplat această minune. Ştiu numai că existaţi şi că, cu siguranţă, existaţi de mult, căci sunt şi mai sigur c-aţi mai trăit cândva şi aţi fost tot Liviu Vasilică – marele cântăreţ al plaiurilor şi pădurilor teleormănene. Îmi vine să scriu într-un fel anume care va spune cât de mult apreciez artistul din dumneavoastră. Iată: iubite domnule Liviu Vasilică, Sunt un mare admirator al folclorului românesc şi al cântecului popular. Pot spune că de prin 1936 (eu sunt născut în 1934, la Slatina-Olt) trăiesc sub imperiul fascinant al cântecului popular. (…) Oare are cineva nevoie de ARTå, de CULTURå? Trebuie, însă, să învingem, indiferent de greutăţi. Mileniul III cine ştie ce surprize ne mai rezervă, om trăi şi vom vedea. Scuzaţi-mă pentru timpul ce vi l-am furat. Mergeţi înainte că e grozav. Sunteţi un artist cu A mare. Teleormanul trebuie să fie mândru că v-a facut. Să fiţi sănătos! Cu tot dragul, Pictor Spiru Vergulescu”
Citește pe Antena3.ro
