"Dodă, neică, bă!"

Liviu Vasilică s-a născut cu cântecul în suflet. De mic a îndrăgit portul şi cântul popular, fascinat de haiducul satului Gogu Ivaşcu şi de inegalabila Maria Tănase.

În satul teleor­mă­nean Plosca venea pe lume la 2 iulie 1950 Liviu Vasili­că, un copil în­dră­gostit de muzică din primii ani ai vieţii. Glasul lui Gogu, rapsodul satului, care cânta pe prispa casei, haiduceşte, cu voce de piept, îi făcea inima să tresară.

Îl as­cul­ta fascinat sorbindu-i versurile cântecelor. De la Gogu şi-a format un prim re­per­toriu dar vocea ţăranului din Plosca l-a călăuzit în în­trea­­ga sa carieră artistică. Pe Maria Tănase o asculta încremenit, cu urechea lipită de di­fuzorul din casă. Deşi pă­rin­ţii îl vedeau farmacist, Liviu Vasilică s-a simţit atras de două profesii de suflet: cea de medic pediatru – la Dispensarul Şcolar din Alexandria şi cea de interpret dedicat folclorului au­tentic.

În anii de studenţie a participat la nu­meroase concursuri folclorice. Iar vocea sa ieşită din comun a făcut să se afle printe laureaţi. În 1983 a urcat şi pe scena festivalului "Maria Lătăreţu". A pri­mit premiul pentru popularitate. A atras atenţia prin repertoriu, dar mai ales prin ţinută şi prin stilul propriu care amintea de rapsozii de odinioară.

Cântecul din zona Teleormanului te face să tresari, te îndeamnă să asculţi, te fas­cinează. Cu o linie melo­dică simplă  "atrage ascultătorul prin forma de adresare: «dodă, neică, bă», cântăreţul strigă la tine, adică, să-l as­culţi, te trage de mânecă, e o formă extraordinară de a atra­ge atenţia asupra lui, iar chiuitul acela ascuţit cu care se termină uneori versurile e o explozie a unui sentiment, explozie de vitalitate, de trăi­re", spunea Liviu Vasilică.

GRUP BĂRBĂTESC. În 1984 artistul s-a remarcat ca instructor de dans popular şi grup vocal la Liceul Industial nr. 1 din Alexandria. A înfiinţat apoi grupul vocal bărbătesc "Teleor­manul", iar după 1990 a reînfiinţat Ansamblul Folcloric "Burnasul".

Invitat la Radio la începutul carierei, Liviu Vasilică le-a dat bătăi de cap inginerilor de sunet. "Înregis­trările la radio erau chinuitoare pentru inginerii de sunet, deoarece când chiuiam le săreau indicatoarele", mărturisea Liviu Vasilică. «Pe la noi pe Teleorman» a fost primul cântec pe care l-a cules de la cel mai vestit rapsod din satul său natal – Gogu Ivaşcu, care fusese în tinereţe haiduc.

Întreaga viaţă a adunat cu drag nestemate folclorice din zona sa natală, valori care vorbesc despre sufletul românilor simpli şi despre viaţa lor de zi cu zi. A iubit cântecul ţărănesc, pentru că e mai aspru, dar mai curat, ca şi viaţa ţăranului. A cântat cu înflăcărare şi a practicat cu drag profesia de medic. A vindecat răni şi suflete. "Când mă satur de boli şi de rele, cânt ca din răcoarea de la pomi. Îţi vine să cânţi când auzi pustiul de lângă tine!" Sunt cuvintele artistului care-l înfăţişează aşa cum era. Veşnic îndrăgostit de autentic şi de folclorul românesc.