Un gănd trist la final

Oamenii l-au condus pe ultimul drum pe cel mai mare tenor al lumii intr-o decenţă absolută. N-au dat frău liber decăt emoţiei şi aplauzelor.

Luciano Pavarotti nu şi-a dorit ca ziua inmormăntării sale să fie una tristă. Şi dorinţa i-a fost respectată. Tenorissimo şi-a regizat el insuşi cel din urmă spectacol, cerănd prin testament să fie imbrăcat in costumul de scenă. A plecat să le cănte ingerilor, aşa cum a făcut-o şi pentru pămănteni: in frac, cu eşarfă şi cu batista albă in mănă. Despre cum a decurs ceremonia de la Modena ne-a povestit, cu amabilitate, jurnalista Melania Medeleanu, trimisul special de la Realitatea TV.

Jurnalul Naţional: Cum era atmosfera pănă unde ai putut să pătrunzi prin mulţime? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Melania Medeleanu: De indată ce am ajuns la Modena am mers la Dom. Era intuneric şi, cum nu cunoşteam zona, am presupus că acolo unde-i aglomeraţie trebuie să fie şi Pavarotti. Mă intrebam unde incape atăta lume. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că eram, de fapt, intr-o laterală a bisericii, iar la intrarea principală erau de zece ori mai mulţi oameni... La miezul nopţii, cănd uşile catedralei s-au inchis, parcă nimeni nu se indura să plece.

Dimineaţa am luat-o de la capăt cu intrebările. Voiam să ştiu ce a insemnat tenorissimo pentru ei... O bătrănică foarte expresivă mi-a zămbit şi mi-a spus: "Pavarotti e pentru noi ca Ferrari"...

Citește pe Antena3.ro

Care sunt fructele și legumele toxice. Numărul celor cu pesticide peste limitele legale s-a dublat față de anul trecut

Emoţii, aplauze…

Momentul cel mai impresionant l-am prins insă in direct. In piaţa din faţa catedralei, din difuzoare răsuna vocea lui Pavarotti. Cănd a atins notele cele mai inalte din "Vincero" au inceput aplauzele... N-am mai fost in stare să-mi continuu ideea. Am lăsat capul in jos, rugăndu-mă să se fi prins pe cameră toată admiraţia şi preţuirea pe care i-au purtat-o oamenii aceia. Am primit imediat după live mesaje in care colegi de-ai mei mi-au spus că au simţit şi ei ceea ce am simţit şi eu... Emoţia care nu te mai lăsa să respiri.

Jurnalul Naţional: Ai incercat să vorbeşti cu autorităţile locale, cu membri ai familiei sale, cu oameni simpli? Paza asigurată de oamenii de ordine era strictă?

Melania Medeleanu: Chiar vorbeam cu ceilalţi jurnalişti şi ne miram că, deşi era clar că responsabilii cu securitatea erau destui, aproape că nu le simţeai prezenţa. Nu te incurcau in nici un fel, nici măcar vizual. Familia lui Pavarotti era acolo, la doi paşi, dar in afară de cei care se apropiau pentru a-şi prezenta condoleanţele, nimeni altcineva nu indrăznea să deranjeze.

Atmosferă decentă

Cred că "decenţă" e cuvăntul care a definit foarte bine atmosfera. Cei prezenţi in piaţă, mulţi dintre ei veniţi din toată Italia (autorităţile puseseră la dispoziţie autocare care-i preluau pe oameni de la aeroportul din Bologna), inţelegeau să respecte durerea familiei şi, in acelaşi timp, să exprime admiraţia pentru "Dumnezeul operei" prin aplauze prelungite şi poveşti repetate la nesfărşit despre personalitatea lui Luciano Pavarotti.

Jurnalul Naţional: Ce s-a intămplat după ce s-a incheiat ceremonia de inmormăntare? Lumea a plecat repede de acolo, au mai rămas oameni la mormănt?

Melania Medeleanu: Cănd sicriul a fost scos din catedrală, un moment impresionant, şi care m-a luat prin surprindere (deşi era prevăzut in program), a fost trecerea avioanelor la mică distanţă deasupra Domului, lăsănd in urmă o dără de fum in culorile Italiei.

Toată lumea şi-a indreptat privirea spre cer. Era foarte emoţionant să vezi căteva mii de oameni cu ochii spre cer, aplaudănd... Şi n-au plecat ore bune după ce s-a incheiat ceremonia. Erau incă acolo, in piaţa din faţa catedralei, ascultănd in difuzoare muzica lui Pavarotti şi urmărind pe ecranul amplasat imaginile transmise, in direct, de televiziunea naţională italiană.

Jurnalul Naţional: A fost ceva ce nu te aşteptai să vezi, să trăieşti la Modena?

Melania Medeleanu: Poate că e o comparaţie exagerată… şi-mi cer, din start, scuze pentru ea... Insă, atunci cănd am văzut atătea care de reportaj, atăt de multă lume şi, mai ales, atăt de mulţi tineri, mi-am amintit de funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, eveniment de la care am avut, de asemenea, privilegiul de a transmite. De altfel se vorbea foarte mult la Modena despre "funeraliile unui papă laic".

A fost uimitor pentru mine să descopăr căt de iubit a fost Pavarotti. Intr-o lume in care sălile de operă se umplu cu greu să intălneşti atăţia tineri care iţi spuneau "am ajuns la teatru datorită lui" te face să inţelegi uriaşul dar pe care Pavarotti ni l-a făcut prin talentul său şi mai ales prin capacitatea sa de a transforma o artă a iniţiaţilor in magie pentru toţi.

Jurnalul Naţional: Căt de puternică era "fabrica zvonurilor" despre testamentul lui Pavarotti? Ce se spunea acolo, la faţa locului?

Melania Medeleanu: Cănd am intrat in catedrală, in noaptea in care am ajuns, aveam senzaţia unui decor de teatru. Iar Pavarotti era in costumul de scenă. Am aflat apoi că el insuşi semnase scenariul ultimului său spectacol - inclusiv machiajul a fost unul de scenă.

Şi-a regizat ultimul spectacol

Fracul negru, eşarfa albă, chiar şi batista pe care obişnuia s-o fluture de pe scenă, toate erau la locul lor, aşa cum, prin testament, Luciano Pavarotti ceruse. Şi zvonistica tot pe acest capitol punea accentul... Şi, desigur, pe invitaţi. Dacă va fi acolo Sting, dacă Placido Domingo va veni, dacă insuşi Papa Benedict va fi prezent la ceremonie...

Jurnalul Naţional: Ce sentiment ai avut in acele clipe, că oamenii plăngeau omul sau artistul?

Melania Medeleanu: De fapt n-am avut aproape deloc senzaţia că plăngeau. Poate şi faptul că boala lui era cunoscută de mult timp şi, cumva, se aşteptau la un asemenea sfărşit ii făcea să vorbească insă cu o oarecare impăcare. Şi am remarcat că i-au respectat dorinţa. Pavarotti şi-a dorit ca inmormăntarea sa să nu fie tristă. Şi, cu excepţia ceremoniei religioase propriu-zise, nici n-a fost tristeţe. Au ales să se bucure că l-au avut printre ei, că au avut ocazia, in nenumărate rănduri, să-l vadă plimbăndu-se pe străzile din Modena.

Povesteau cu mult drag depsre cum ii făcea să rădă in show-urile de televiziune, despre nesfărşitele sale cure de slăbire sau despre căt de mult ii plăcea să gătească.

"Momentul cel mai impresionant l-am prins in direct. In piaţa din faţa catedralei, din difuzoare răsuna vocea lui Pavarotti. Cănd a atins notele cele mai inalte din «Vincero» au inceput aplauzele... N-am mai fost in stare să-mi continuu ideea. Am lăsat capul in jos, rugăndu-mă să se fi prins pe cameră toată admiraţia pe care i-au purtat-o oamenii"

Melania Medeleanu,jurnalist