x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Luminiţa Dobrescu Un model de integrare

Un model de integrare

de Dana Andronie    |    06 Apr 2009   •   00:00
Un model de integrare
Sursa foto: supli_1/

Jean Cocteau spunea că celebritatea este un bust cu picioare care aleargă peste tot.

Artista română Luminiţa Dobrescu s-a bucurat de atenţia presei din Berlin. Cânta altceva decât se obişnuia în Germania, era frumoasă şi se iubea cu marele muzician Adrian Ciceu. Numele de scenă era Luminiza. S-a simţit în Germania mai acasă decât în ţara ei.

"Percepţia din partea publicului era una pozitivă pentru cineva din «Balcani», cum spuneau ei, iar eu îi corectam mereu că nu este aşa! Am imprimat în jur de opt discuri. Spre deosebire de sistemul din România, unde exista o singură casă de discuri, care îţi imprima gratis şi te promova, am fost nevoită să mă promovez singură. Preţurile erau foarte mari. Nu mi-am încheiat cariera muzicală, în sensul că nu mai cânt deloc! Sunt zece ani de când nu mai am o activitate muzicală. Ideea este că întotdeauna am făcut acest lucru cu relaxare, nu am căutat sacrificii cu orice preţ în meserie", a declarat Luminiţa într-un interviu apărut în cartea "Personalităţi româneşti în Italia", scrisă de Violeta Popescu.

NOSTALGIE. Statutul Luminiţei Dobrescu în Germania a fost la început de azilant politic. "M-am stabilit la Berlin şi când mi-am dat seama că nu mă mai întorc am cerut azil politic şi dobândirea cetăţeniei germane. M-am supus ca orice emigrant regulilor societăţii germane. Nu aş putea spune că a fost uşor să învăţ limba germană, care mi s-a părut o limbă interesantă, să citesc şi să studiez literatura germană.

M-am dus să studiez temeinic mai mulţi ani la Institutul Goethe. După şapte ani am primit cetăţenia germană, am dat anumite teste şi comisia a considerat că sunt un model de integrare... Am convingerea că oriunde te-ai duce, te-ai stabili într-o parte sau alta a lumii există o nostalgie. E un sentiment pe care îl ai, nu poţi să-l explici. E ceva ce este în suflet. Am trăit într-o casă modestă în Bucureşti, dar nu pot să nu-mi aduc aminte de strada copilăriei mele, de florăreasa de pe strada mea. Într-un fel, ai impresia că rădăcinile se pierd, poate se estompează. Ai un bagaj cultural, cunoşti două, trei limbi străine, ai anumite valori, dar binele, frumosul şi respectul sunt coordonate universale. Locul naşterii, copilăria, amintirile le porţi cu tine mereu, ca pe o matrice."

TRIUMF. Chiar dacă încerca să-şi facă un rost dincolo de graniţele ţării, publicul român i-a rămas totuşi fidel, deşi postul de radio o "pusese" la păstrare. Ion Iliescu spune despre Luminiţa Dobrescu că este cu adevărat o artistă de "colecţie". "Este prima câştigătoare româncă a Cerbului de Aur. A făcut, în felul acesta, istorie. Festivalul «Cerbul de Aur», aflat la începuturile sale, se bucura de o atenţie deosebită din partea publicului.

În termenii de azi, avea un rating imbatabil! Nume mari ale muzicii pop internaţionale veneau la Braşov în acei ani de deschidere politică, de efervescenţă culturală. Îi numesc doar pe Julio Iglesias, Dalida, Juliette Greco. În 1969, a câştigat Luminiţa Dobrescu, care avea o voce şi o prezenţă scenică extrem de plăcute. Nu trebuie însă să uităm că Luminiţa Dobrescu face parte dintr-o generaţie extrem de talentată şi iubită de public.

Chiar în acel an au mai concurat, dacă îmi amintesc bine, Mihaela Mihai şi Anda Călugăreanu. La prima ediţie ne reprezentaseră Margareta Pâslaru şi Dan Spătaru, iar în anii următori Angela Similea şi Corina Chiriac aveau să încânte şi ele publicul braşovean. Pe mulţi artişti i-am cunoscut şi i-am încurajat, sedus de talentul lor, şi mă bucur că trecerea anilor le-a confirmat şi sporit valoarea.

Luminiţa Dobrescu a plecat din ţară la scurt timp după acel succes, dar publicul i-a rămas fidel, având nostalgia acelui prim triumf românesc la Cerb. Când mă gândesc la câţi ani au trecut de atunci nu pot decât să o parafrazez pe Luminiţa Dobrescu şi pe-al său cântec câştigător, «Of, inimioară»"...

S-A FĂCUT DREPTATE! După 43 de ani, Luminiţa Dobrescu a avut surpriza să descopere în "fonoteca de aur" a Radiodifuziunii Române 12 piese pe care le crezuse pierdute în negura timpului. Printre acestea se numără "Masa Tăcerii" şi "Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte".

"Eu sunt un cameleon, glasul meu se transformă de la o piesă la alta. Chiar şi astăzi, când am auzit abia după mai bine de patru decenii «Masa Tăcerii», am rămas uimită de tragicul din glasul meu. Dacă aş fi rămas în România, cu siguranţă aş fi cântat numai piese de asemenea factură... Această muzică mă reprezintă. Sufletul vibrează cu ea. Mă bucur să aflu că s-a găsit piesa «Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte» în varianta cântată de mine.

Fără să fiu întrebată, Doina Spătaru a înregistrat şi ea o variantă, aşa cum a făcut şi cu «Of, inimioară». Ceea ce mi se pare mai grav este faptul că în arhiva radioului nu mai era de găsit cântecul «Îndrăgostiţii n-au nevoie de cuvinte» interpretat de mine", mărturiseşte Luminiţa Dobrescu. Nici o faptă nu rămâne nepedepsită. Şi, indiferent de interesele mai mult sau mai puţin meschine, până la urmă valorile ies la suprafaţă.

 

La fel de frumoasă

"În 1965, Luminiţa mi-a fost propusă de ARIA pentru un turneu în Uniunea Sovietică - îşi aminteşte Horia Moculescu. Au fost şi Ilinca Cerbacev, şi Constantin Drăghici, şi Ovidiu Teodorescu. A fost un turneu excepţional şi din punct de vedere artistic, şi din punct de vedere bănesc. Atunci am cunoscut-o pe Luminiţa îndeaproape. Ar fi avut o carieră spectaculoasă dacă n-ar fi plecat din România... A avut o apariţie atât de senzuală la Cerb!"

Pentru emisiunea "Atenţie, se cântă!", Horia Moculescu pregăteşte împreună cu Luminiţa Dobrescu o apariţie inedită. "Să vedem dacă voi avea suficient şarm să stau lângă Luminiţa", a spus mai în glumă Moculescu.

Corina Chiriac spune ceea ce vede, şi anume, că n-au trecut anii peste Luminiţa Dobrescu. "A rămas la fel de frumoasă, politicoasă şi talentată... Mi-a plăcut atât de mult prestaţia artistică a ei de la Cerb! În 1971, am participat şi eu, cu o piesă asemănătoare cu a ei, scrisă tot de Edmond Deda, «Inimă, nu fi de piatră!»"

"Alexandru Mandy m-a descoperit întâmplător. Mi-a fost prezentat de Sergiu Cioiu. M-a chemat la el acasă şi mi-a cântat «Masa Tăcerii». Când am auzit-o, i-am zis lui Mandy că aşa ceva nu am să pot cânta niciodată. Şi uite ce am făcut din această piesă"
Luminiţa Dobrescu

×
Subiecte în articol: luminita dobrescu luminiţa dobrescu