Viaţa ei este o artă

S-a identificat cu arta şi nu mai poate trăi fără ea. Trăieşte într-o casă superbă, "însufleţită" cu obiecte valoroase, ce-i poate conferi statutul unui muzeu "viu".

După ce a plecat din România, Luminiţa Dobrescu a avut şansa să nu-şi întrerupă cariera muzicală. A scos nenumărate discuri, a avut concerte, turnee, a lucrat cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin (dirijată de Paul Khun), a jucat în seriale de televiziune etc. Câştiga destul de bine. Însă a început să facă bani serioşi din altă meserie. În 1982, şi-a deschis, la Berlin, o galerie de antichităţi.

"Am început cu două milioane de mărci... Frank Fisher (n.r. - partenerul de viaţă) m-a ajutat foarte mult, eu nu aveam bani să investesc... Am ajuns să lucrăm cu muzee, să facem parte din mecenatul galeriei naţionale germane. Şi astăzi am clienţi din diferite muzee, de la Muzeul din Berlin, de la Palatul Regal. La mijlocul anilor '80, am cumpărat împreună cu Frank o colecţie de fier forjat. La ora actuală, această colecţie este considerată ca fiind a doua din lume. Valorează peste un milion de euro".

Luminiţa Dobrescu s-a axat pe arta germană începând din secolul al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea. "În momentul în care începi să negociezi cu arta, trebuie să înveţi tot! Este o meserie complicată, am pierdut de câteva ori, dar din eşecuri înveţi... Totuşi este o meserie pe care o poţi face până la adânci bătrâneţi. Eu nu vând foarte multe obiecte pe an, două sunt suficiente", mărturiseşte specialista.

DORUL. Luminiţa Dobrescu pictează icoane pe sticlă, scrie poezie, s-a ocupat şi de cultura pământului - 16 ani a avut grijă de o fermă în Toscana. Respiră arta prin toţi porii... "Întotdeauna am avut nevoie de reînnoire. Nu pot să rămân pe o perioadă lungă cu acelaşi stil de activitate. Nu vreau să mă plafonez... Am început singură să pictez.

Îmi place să mă reinventez", spune Luminiţa. "Aş vrea să stau cu tine-n vârf de pat/ Şi să mă strângi la pieptu-ţi greu, să-mi spui/ Să te iubesc aşa mereu!/ E seară şi al şopotului glas/ Desprinde şi iubirea-ţi prea sfioasă, ceas de ceas/ Şi-o duce aşa... haihui, de parcă ar fi a nimănui/ De suferinţă şi de dor, un dor amăgitor,// Ce nu mai vrea să creadă-n noi/ O, dorule, de ce nu fugi departe,/ Nu ne mai amăgi cu visele-ţi deşarte/ Ce nu pot fi-mplinite-n zi sau noapte!// Lasă-ne amuţeala, glas de taină al durerii/ Să poarte doru-n universul lui curat/ Şi acolo să rămână-ncătuşat!".

Aşa sună "Dorul" aşternut pe hârtie de Luminiţa Dobrescu. Pe lângă aceste calităţi, artista şi-a mai descoperit şi talentul de diplomat. Luminiţa a fost, din 1993 până în 1997, consul onorific al României în două landuri din Germania - Brandenburg şi Sachsen-Anhalt. "Un consul onorific nu este susţinut financiar nici de statul pe care îl reprezintă, nici de statul german. Faci o operă de caritate. Mi-am ales domeniul economic, fiindcă era vremea privatizărilor în România.

Am organizat întâlniri între firmele din landurile respective şi firmele româneşti... După patru ani am renunţat. Era o perioadă haotică, legile erau atât de elastice, încât foarte puţine afaceri încropite erau profitabile. Acum aş fi pregătită să devin din nou consul onorific, aici, la Milano...", declară Luminiţa.