În anii liceului, Mădălina Manole a cunoscut consacrarea la cenaclul Serbările Scînteii Tineretului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.
În anii liceului, Mădălina Manole a cunoscut consacrarea la cenaclul Serbările Scînteii Tineretului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.
La Serbările Scînteii Tineretului s-a făcut remarcată Mădălina
Manole. “Era un fel de cenaclu care îmbina valori consacrate şi debutanţi,
spune cel care l-a condus, poetul Lucian Avramescu. Era un spectacol «pe roţi».
Bătea ţara. Spectacolele noastre se desfăşurau în primul rînd pe stadioane şi în
săli de sport. Unii îl asemănau cu Cenaclul Flacăra, dar erau deosebiri esenţiale
între Flacăra şi Serbări şi deosebiri esenţiale între mine şi poetul Adrian Păunescu,
pe care îl preţuiesc.”
Mădălina avea 15 ani cînd a venit cu tatăl ei la Sala Sporturilor din Ploieşti. “Cînta la chitară rece melodii de dragoste împreună cu Ştefania Ghiţă, de altfel le-am şi botezat duetul lor «Alfa şi Beta». Era o fată proaspătă, frumoasă, fermecătoare pe scenă pentru public. Cînd era vorba de un public preponderent masculin sau cînd susţineam spectacole în unităţi militare, aproape că nu mai conta dacă ea cîntă sau nu. Important era să apară pe scenă.” A devenit vedetă foarte repede, de altfel la Serbări, şi ziarul Scînteia Tineretului stă mărturie, a luat premiul de debut cu acest duet, iar cînd avea 17 ani, Mădălina a luat Premiul de Consacrare.
SILITOARE.
Dincolo de faptul că era o fată frumoasă şi talentată, avea o excelentă pregătire
pentru scenă. “Voia să înveţe de la alţi artişti, avîndu-i alături pe Ion
Caramitru, care era şi este un titan al scenei, pe Florica Bradu, o mare cîntăreaţă
de muzică populară, oameni cu experienţa scenei cu sute şi sute de spectacole.
Mădălina ştia să stea lîngă ei, să nu plece din culise, chiar dacă spectacolul
dura şi zece ore.” Cînta împreună cu Roşu şi Negru, făcea voci la Victor
Socaciu sau la Gheorghe Gheorghiu.
SERIOZITATE. În
timp ce alţii mai pierdeau vremea la un pocher, la o bere şi erau greu de găsit
prin culise, Mădălina stătea tot timpul lîngă scenă. În acest fel l-a cîştigat
pe poetul Lucian Avramescu. “Atunci am şi titularizat-o în Serbări de la o vîrstă
fragedă, aşa cum am făcut cu Gyuri Pascu, care şi el a participat la circa 800
de spectacole pe stadioane şi săli de sport la o vîrstă crudă. Consacrarea ei a
fost la mine, iar ea glumeşte serios uneori şi spune că sînt al doilea tată al
ei, tatăl de scenă.”
ACLAMATĂ. Mădălina
dădea sute de autografe. I se scanda numele pe stadion. “În rest, dacă se pupa
cu băieţii... Ştiu că era îndrăgostită de unul de la Compact de la Cluj. I-am
zis că îi dau vreo două palme la popou dacă face năzbîtii, pentru că tatăl ei
mi-a zis: «Domnule Avramescu, v-o încredinţez, e un copil. Aveţi grijă de
ea!». Am avut grijă de ea cît am putut.” Şi nu l-a dezamăgit.
“Cei mai frumoşi ani ai noştri”
Cînd am sunat-o pe cealaltă jumătate a duetului Alfa şi Beta, şi-a dat imediat seama de intenţia mea: “De mult nu mi s-a mai spus Ştefania Ghiţă. Acum sînt Bara”. Cu Mădălina, Ştefania s-a cunoscut la Ploieşti la Cenaclul Flacăra. “Ea a cîntat doar cu chitara o melodie, iar eu am cîntat cu un băiat şi o fată. Pe vremea aceea cîntam şi cu flautul. Am vorbit cu Mădălina şi ne-am gîndit că dacă tot sîntem din Ploieşti ar fi bine să cîntăm împreună.” Au pregătit o piesă şi i-au prezentat-o poetului Adrian Păunescu. “I-a plăcut, însă era rezervat, pentru că pe vremea aia erau foarte mulţi artişti consacraţi. Era Hruşcă, era Şeicaru…” Au mers la Braşov, unde a şi avut loc prima lor experienţă deosebită. “Nicu Alifantis a fost foarte atent cu noi şi ne-a dat sfaturi.” Au mai urmat două spectacole, după care au auzit de celălalt cenaclu. “Am mers împreună la Serbările Scînteii Tineretului şi am cîntat într-un spectacol, iar poetul Lucian Avramescu a fost foarte încîntat şi a zis că o să facem parte din trupa sa şi că vom merge împreună în turnee. Acei ani au fost cei mai frumoşi din viaţa noastră”, spune Ştefania. Mergeau o perioadă la şcoală, apoi urma o săptămînă în turnee. Colegilor de şcoală le povesteau cum a fost. Erau alături de toţi marii artişti şi de toate trupele mari. “Cu Voltaj, cu Minculescu, cu Roşu şi Negru, cu Liviu Tudan, cu Sfinx, cu Gyuri Pascu, au fost Nichita Stănescu cu noi, Caramitru, foarte mulţi interpreţi de muzică populară.” În turnee era o atmosferă deosebită. “Mădălina era o fată foarte veselă, un copil foarte ambiţios, îi plăcea scena. Nu aveam nici o grijă, eram fericite, plecam peste tot”, spune Ştefania Bara. “Întîi alegeam textele. Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mihai Eminescu. Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versurile lui Adrian Păunescu, «Iertările». La această piesă am făcut împreună strofă şi refren, muzică, partea de flaut şi de chitară, dar la celelalte ea se gîndea cum şi-ar dori să fie strofă, refren, iar dacă eu aveam ceva de spus spuneam. Am colaborat foarte bine”, încheie Ştefania.
“Întîi alegeam textele.
Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mihai Eminescu.
Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versurile lui
Adrian Păunescu, «Iertările»“
Ştefania Ghiţă (Bara),
fosta colegă de duet
“Am apreciat la ea
seriozitatea pentru scenă, ambiţia de a se pregăti continuu, dorinţa de a
deveni artistă. Nu a fost suficient că Dumnezeu i-a dat frumuseţe şi talent.
A avut şi o voinţă teribilă să înveţe de la cei mai importanţi, mai mari decît
ea în arta scenică”
Lucian Avramescu, poet