Început de drum ambiţios

În anii liceului, Mă­dălina Ma­no­le a cunoscut consacrarea la ce­naclul Ser­bă­rile Scînteii Ti­ne­retului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.

În anii liceului, Mă­dălina Ma­no­le a cunoscut consacrarea la ce­naclul Ser­bă­rile Scînteii Ti­ne­retului. Ea şi Ştefania Ghiţă formau duetul Alfa şi Beta.

 
La Serbările Scîn­teii Tine­re­tului s-a fă­cut remarcată Mădălina Ma­no­le. “Era un fel de cenaclu care îmbina va­lori consacrate şi debutanţi, spune cel care l-a condus, poetul Lucian Avramescu. Era un spectacol «pe roţi». Bătea ţara. Spectacolele noastre se desfăşurau în primul rînd pe stadioane şi în săli de sport. Unii îl ase­mă­nau cu Cenaclul Flacăra, dar erau deosebiri esenţiale între Flacăra şi Serbări şi deosebiri esenţiale între mine şi poetul Adrian Păunescu, pe care îl preţuiesc.”

Mădălina avea 15 ani cînd a venit cu tatăl ei la Sala Sporturilor din Ploieşti. “Cînta la chitară rece melodii de dragoste împreună cu Ştefania Ghiţă, de altfel le-am şi botezat duetul lor «Alfa şi Beta». Era o fată proas­pă­tă, frumoasă, fermecătoare pe scenă pentru public. Cînd era vorba de un public preponderent masculin sau cînd sus­ţineam spectacole în uni­tăţi militare, aproape că nu mai conta dacă ea cîntă sau nu. Important era să apară pe scenă.” A devenit vedetă foarte re­pede, de altfel la Ser­bări, şi ziarul Scînteia Ti­ne­retului stă măr­turie, a luat premiul de debut cu acest duet, iar cînd avea 17 ani, Mă­dălina a luat Premiul de Consacrare.

SILITOARE. Dincolo de faptul că era o fată frumoasă şi talentată, avea o excelentă pregătire pentru scenă. “Voia să înveţe de la alţi artişti, avîndu-i alături pe Ion Caramitru, care era şi este un titan al scenei, pe Florica Bradu, o mare cîn­tă­reaţă de muzică populară, oameni cu experienţa scenei cu sute şi sute de spectacole. Mădălina ştia să stea lîngă ei, să nu plece din culise, chiar dacă spectacolul dura şi zece ore.” Cînta împreună cu Roşu şi Negru, făcea voci la Victor Socaciu sau la Gheor­ghe Gheorghiu.

SERIOZITATE. În timp ce alţii mai pierdeau vre­mea la un pocher, la o bere şi erau greu de găsit prin culise, Mădălina stătea tot timpul lîngă scenă. În acest fel l-a cîştigat pe ­poetul Lucian Avramescu. “Atunci am şi titularizat-o în Ser­bări de la o vîrstă fragedă, aşa cum am făcut cu Gyuri Pas­cu, care şi el a participat la circa 800 de spectacole pe stadioane şi săli de sport la o vîrstă crudă. Consacrarea ei a fost la mine, iar ea glu­meş­te serios uneori şi spune că sînt al doilea tată al ei, tatăl de scenă.”

ACLAMATĂ. Mă­dălina dădea sute de autografe. I se scanda numele pe stadion. “În rest, dacă se pupa cu băieţii... Ştiu că era îndrăgostită de unul de la Compact de la Cluj. I-am zis că îi dau vreo două palme la popou dacă face năzbîtii, pentru că tatăl ei mi-a zis: «Domnule Avramescu, v-o încre­dinţez, e un copil. Aveţi grijă de ea!». Am avut grijă de ea cît am putut.” Şi nu l-a de­zamăgit.

“Cei mai frumoşi ani ai noştri”

Cînd am sunat-o pe cealaltă jumătate a duetului Alfa şi Beta, şi-a dat imediat seama de intenţia mea: “De mult nu mi s-a mai spus Ştefania Ghiţă. Acum sînt Bara”. Cu Mă­dălina, Ştefania s-a cunoscut la Ploieşti la Cenaclul Flacăra. “Ea a cîntat doar cu chitara o melodie, iar eu am cîntat cu un băiat şi o fată. Pe vremea aceea cîntam şi cu flautul. Am vorbit cu Mădălina şi ne-am gîndit că dacă tot sîntem din Ploieşti ar fi bine să cîntăm împreună.” Au pregătit o piesă şi i-au prezentat-o poetului Adrian Păunescu. “I-a plăcut, însă era rezervat, pentru că pe vremea aia erau foarte mulţi artişti consacraţi. Era Hruşcă, era Şeicaru…” Au mers la Bra­şov, unde a şi avut loc prima lor experienţă de­osebită. “Nicu Alifantis a fost foarte atent cu noi şi ne-a dat sfaturi.” Au mai urmat două spectacole, după care au auzit de ce­lă­lalt cenaclu. “Am mers împreună la Ser­bările Scînteii Tineretului şi am cîntat într-un spectacol, iar poetul Lucian Avramescu a fost foarte încîntat şi a zis că o să facem parte din trupa sa şi că vom merge împreună în turnee. Acei ani au fost cei mai frumoşi din via­ţa noastră”, spune Ştefania. Mergeau o pe­ri­oadă la şcoală, apoi urma o săptămînă în tur­­nee. Colegilor de şcoală le povesteau cum a fost. Erau alături de toţi marii artişti şi de toate trupele mari. “Cu Voltaj, cu Minculescu, cu Roşu şi Negru, cu Liviu Tudan, cu Sfinx, cu Gyuri Pascu, au fost Nichita Stă­nescu cu noi, Caramitru, foarte mulţi interpreţi de muzică populară.” În turnee era o at­mosferă deose­bită. “Mădălina era o fată foarte veselă, un copil foarte ambiţios, îi plă­cea scena. Nu aveam nici o grijă, eram fe­ri­cite, plecam peste tot”, spune Ştefania Bara. “Întîi alegeam textele. Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mi­hai Eminescu. Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versu­rile lui Adrian Păunescu, «Iertările». La această piesă am făcut împreună strofă şi refren, muzică, partea de flaut şi de chitară, dar la celelalte ea se gîndea cum şi-ar dori să fie strofă, refren, iar dacă eu aveam ceva de spus spuneam. Am colaborat foarte bine”, încheie Ştefania.

“Întîi alegeam textele. Am cîntat pe versuri de Zaharia Stancu, Lucian Avramescu şi Mihai Eminescu. Piesa care ne-a consacrat pe noi şi ne plăcea foarte tare a fost pe versurile lui Adrian Păunescu, «Iertările»“
Ştefania Ghiţă (Bara), fosta colegă de duet

 
“Am apreciat la ea ­seriozitatea pentru scenă, ambiţia de a se pregăti continuu, dorinţa de a deveni artistă. Nu a fost ­suficient că Dumnezeu i-a dat frumuseţe şi ­talent. A avut şi o voinţă teribilă să înveţe de la cei mai impor­tanţi, mai mari decît ea în arta scenică”
Lucian Avramescu, poet