O vedetă iubită, dedicată carierei

A regăsit la Mădălina Manole calităţi personale, fără să existe însă vreo asemănare fizică ori apropiere de vârstă. Corina Chiriac şi Mădălina Manole s-au cunoscut în America în 1991, într-unul dintre primele turnee organizate la românii din diaspora.

În 1988, Corina Chiriac a plecat în America. N-a fugit din ţară. A plecat legal, cu un contract de colaborare încheiat cu societatea româno-americană „Viitorul Român". După ce frontierele României au fost „descătuşate" de jugul comunist, tot mai mulţi artişti români au fost invitaţi peste Ocean. „În 1991, Mădălina Manole a venit în America împreună cu doamna Tamara Buciuceanu, cu Mircea Drăgan, cu Vasile Şeicaru şi Radu Gheorghe. Această tânără şi frumoasă fată care avea pe atunci 20 şi ceva de ani m-a impresionat prin frumuseţea, prin prospeţimea, prin dorinţa extraordinară de a fi fericită, veselă şi de a trăi. Am recunoscut, de asemenea, la ea ambiţia de a deveni o artistă cunoscută, pe care am avut-o şi eu şi pe care am admirat-o la toţi artiştii care au fost ambiţioşi. M-am alăturat şi eu turneului. O studiam mai mult sau mai puţin făţiş, pentru că mă interesa cum arată o tânără generaţie care, eventual, ne ia nouă locul. N-o priveam cu ură, nici cu invidie, ci, pur şi simplu, din curiozitate, cum te-ai uita la o haină splendidă", spune Corina Chiriac.

A ALES CARIERA
„În perioada aceea am fost martoră la faptul că a cerut-o în căsătorie un român-american foarte bine situat, care nici nu arăta foarte rău. Dar ea era în plină ascensiune şi am înţeles alegerea ei de a se întoarce în ţară, pentru că domnul acela dacă ar fi luat-o de nevastă ar fi ţinut-o acasă, la sarmale, la cratiţă, eventual la doi copii. Chiar am întrebat-o: «Nu te tenteazăĂ». Şi mi-a răspuns foarte hotărâtă: «Nu, nu! Eu am acum mare succes în România şi nu vă daţi seama ce înseamnă acest succes pentru mine, cât mi l-am doritĂ!». Am înţeles foarte bine alegerea ei, pentru că şi eu am făcut la fel. Şi nu-mi pare rău că am ales meseria, profesia, pentru că nu se pot face toate în viaţă. Le moşmondeşti şi nu iese aproape nimic. Începând de la această dată am urmărit destinul acestei fete. Mi-a plăcut ambiţia ei. Mi-a plăcut îndârjirea cu care s-a luptat pentru dreptul de a se afirma.

M-am regă­sit în ea, fără să fi semănat nici fizic, nici să fim apropiate ca vârstă, şi am dorit din suflet să ştiu ce se mai întâmplă cu ea. N-am apucat să fim prietene, dar ea a apreciat faptul că în momentul în care am venit în ţară n-am povestit nimănui nimic. Eu sunt o persoa­nă discretă, dar mi se pare foarte important să subliniez acest as­pect, pentru a înţelege personalitatea acestei fete. Am apreciat faptul că a ales cariera", spune artista.

SOLUŢII
Vestea uluitoare că Mădălina Manole a părăsit în grabă scena vieţii într-un mod atât de dramatic a fost o lovitură pentru Corina Chiriac. Interpreta spune că artiştii tineri trebuie să trateze cariera şi viaţa personală cu mare atenţie şi să nu confunde ori să amestece ambele „licori". „Toţi avem proble­me cu eşecul. Atunci când ai fost o vedetă adorată - continuă Corina Chiriac - şi din indiferent din ce motive gloria şi adoraţia s-au întrerupt brusc, probabil e foarte greu să înlocuieşti «drogul» uriaş care este celebritatea. Bogăţia şi celebritatea care apar peste noapte au, din păcate, nenorocita calitate de a te ameţi.

Te ia valul. Începi să te confunzi cu personajul. În momentul în care această nouă ipostază dispare din viaţa ta şi nu te mai poţi dedu­bla, e mai rău decât să-ţi pierzi o mână, un picior. Plecând de la acest eveniment tragic, vreau să trag un semnal de alarmă pentru toţi artiştii tineri care nu mai au ocaziile noastre de afirmare, pentru toţi oamenii care vor trece de acum înainte prin criza pe care o traversează România să ia aminte şi să nu recurgă la astfel de gesturi. Să caute sprijin la un preot, la un prieten. Să nu se închidă în ei. Să nu ne facem din celebritate şi din succes o problemă fără de care nu mai putem să trăim! Aş dori să n-o judece nimeni, pentru că oricine poate trece prin momente din astea nenorocite de depresie când ajungi la fundul sacului. Eu ştiu exact ce înseamnă depresia, pentru că am trecut prin opt ani de depresie.

Eram tot Corina Chiriac, aveam aceeaşi voce şi nu mă căuta nimeni. Am avut noroc cu o verişoară şi cu câinele meu, dar am stat şapte ani în casă, aveam 98 kg, nu voiam să mă văd cu nimeni, pentru că nu aveam ce să povestesc, îmi era ruşine de cât eram de grasă, am avut noroc cu un preot care m-a salvat. Nu voiam să mă sinucid, pentru că eu cred în viaţa veşnică şi ştiu că nu există final şi acolo suportăm consecinţele."

VOCEA CU PERSONALITATE
Mihai Constantinescu a fost încântat de vocea proas­pă­tă a Mădălinei Manole şi a admirat-o de când artis­ta era în zorii carierei muzicale. „Mi-a plăcut foarte mult vo­cea ei care aducea foarte mult cu vocea Pa­trici ei Kaas. Dar nu comparaţia asta este importantă. Mădălina a venit cu o personalitate serioasă în voce. O poţi re­cu­noaşte dintr-o mie. S-a detaşat de foarte multe colege printr-o muncă asiduă. Mădălina a fost o artistă de o seriozitate rară. A excelat în seriozitate. Ne-am întâlnit în foarte multe turnee. Ţin minte că la un moment dat am fost la Târgu-Mureş, unde am fost cazaţi la un hotel unde am stat mai multe zile şi am fost ca într-o tabără. Eram eu, Mădălina, Mirabela... Am mâncat împreună, am depănat amintiri... A fost tare frumos. De asemenea, n-am să uit niciodată, a fost un spectacol la Bacău, pe stadion, iar înainte de spectacol chiar am remarcat cum alerga şi se juca pe stadion, era foarte fericită!

M-am bucurat foarte mult când am aflat în ultima perioadă că şi-a găsit fericirea, că a făcut un copil. Era firesc să credeam şi că şi-a găsit liniştea. Ei, iată că nu şi-a găsit-o. Oamenii trebuie să o iubească doar pentru ceea ce a fost Mădălina, o cântăreaţă extraordina­ră, o artistă deosebită. Eu consider că a fost un accident nefericit. Îmi pare teribil de rău. Am plâns când am deschis televizorul şi am aflat vestea. Am aprins o lumânare pentru ea şi pentru tristeţea cu care foarte mulţi artişti se sting. Ar fi cazul atât timp cât există personalităţi care au muncit să lase ceva în urmă să ne bucurăm de ei cât sunt în viaţă, şi nu să-i lăudăm a­tunci când nu mai sunt", a încheiat cu tristeţe artistul.