Cea care ne şterge lacrima

Multe, foarte mul­te filme au avut ­mama în centrul aten­ţiei. De altfel, aproape că nu este film în care să nu exis­te şi o ma­mă. Dintre atât de ­multe am ales câteva. De suflet...

Un personaj important de film a fost Maria Rosetti, interpretată de Maria Ploae în „La răscrucea marilor furtuni" al lui Mircea Moldovan. Un rol pe care actriţa l-a interpretat cu drag, în ciuda faptului că a fost unul de mai mică întindere. Demn de remarcat, şi amintim şi noi, este că, în realitate, Maria Rosetti a fost o mamă şi o fe­meie incredibilă.

La 12 iulie, doamna Rosetti, care nu-şi putuse urma soţul şi asculta cu o îngrijorare fără mar­gini zgomotele cumplite care răsunau în oraş, aude strigătele poporului în­vingător. Porunceşte să i se aducă o trăsură, căci încă nu poate merge; o ia pe Liby în braţe (fetiţa se numea Liby, de la libertate) şi înoată în acel ocean de oameni.

Doamna Rosetti cere o foar­fecă şi începe să taie, dăruind mul­ţimii bucăţi din preţioasa eşarfă tri­coloră, albastru, auriu şi roşu, purtată de soţul ei în primele zile ale revo­luţiei, eşarfă pe care o pusese bine până atunci, păstrând-o pentru copiii ei. Femeia aceea, care-i aducea ofrandă patriei propriul copil, ar fi voit să dăruiască arme, dar n-avea decât un drapel pe care-l împărţea tuturor; oferea bucăţi din el aşa cum oferi flori martirilor.

O regăsim aler­gând o noapte întreagă cu pruncul ei pe o ploaie torenţială spre vasul de război aflat pe Dunăre, unde erau în­chişi prizonierii pe care, cu dibăcie şi având ca scut copilul, reuşeşte până la urmă să-i elibereze. O femeie extraordinară, care a avut un rol extrem de important în Revoluţia română de la 1848. Maria Ploae a mai fost o mamă incredibilă în „Promisiuni" al Elisabetei Bostan.

Ea a dat viaţă unui personaj contemporan adevărat, rupt din realitate, din viaţa de zi cu zi, un personaj cu împliniri şi bucurii, cu griji şi cu slăbiciuni, dar mai ales cu foarte multe griji, cu suflet mare şi nobil. O femeie cu trei copii, un bărbat miner şi o poveste de dragoste mai veche. Spectatorul s-a identificat imediat cu personajul ei.

Sunt mame care se sacrifică pentru copii, mame care se jertfesc pentru ei, care îşi plâng copiii, le şterg lacrimile, care luptă pentru ei, dar mai este un gen de mame care im­presionează. Cele care nu apucă să devină mame, nici măcar nu apucă să vadă mânuţele sau ochii pruncului adus pe lume. O astfel de mamă a interpretat Ioana Pavelescu în „Osân­da" de Sergiu Nicolaescu. Sce­na naş­terii din cunoscutul film cu siguranţă te lasă fără respiraţie tocmai datorită frumuseţii ei. Bucuria de a aduce pe lume un copil este în­tu­necată de pier­de­rea mamei.

O imensă durere, cu atât mai mult cu cât şi copilul dispare ime­diat ce respiră prima dată. Da­ni­e­la Vlădescu în „Ochi de urs" al lui Ste­re Gulea a fost la rându-i o astfel de ma­mă. Iar lângă ea a stat o mamă fa­bu­loasă, cea interpretată de Sofia Vicoveanca.

FENOMENALE
Una dintre cele mai iconice figuri ale specificului naţional, Vitoria Lipan din „Baltagul", a fost jucată, în filmul lui Mircea Mureşan din 1969, tocmai de o actriţă italiană, Margarita Loza­no. Mamele interpretate de Draga Ol­tea­nu Matei nu au cum să fie uitate. Cea din „Buletin de Bu­cu­reşti" sau „Că­­sătorie cu repetiţie" cu atât mai mult. Dar nici Coana Chi­riţa, volinti­roaia care intenţiona să-l însoare pe Gu­liţă cu Luluţa nu­mai pentru zes­trea acesteia.

Mama Chiriţa este dornică să intre în rân­dul lumii, îşi pune slugile să se îm­brace, să se poarte şi să vorbească franţuzeşte. Îşi pune copiii să călă­rească şi să înveţe scrima cu monsiu Şarlă.

Mai sunt mame contemporane de genul Rodicăi Mandache în „De ce are vulpea coadăĂ" sau Valeriei Seciu în „Vreau să ştiu de ce am aripi". De ne­uitat este personajul mamei lui Pis­tru­ia­­tul în interpre­ta­rea Margaretei Po­go­nat, care de alt­fel a avut mai mul­te mame „la activ", ne referim la mama din „Lumini şi umbre", cunoscutul serial de televiziune, la cea din „Drum în penumbră". Pe Reka Nagy am cu­noscut-o în rolul profesoarei din „Pis­truiatul", iar frumuseţea sa era du­bla­tă de calităţile actriţei, care au slujit în­totdeauna rolul, valorificând partitura încredinţată de regizor.

Era un rol de profesoară, dar şi un rol de ma­mă. Şi în realitate este mama unei fe­te, aşa că diferenţa nu a fost prea ma­re. Cert este că interpretarea a convins şi Reka Nagy este şi astăzi recunoscu­tă pentru ceea ce a creat în „Pistruia­tul". 

 

Pe mamele interpretate de Tamara Buciuceanu-Botez în „Cuibul de viespi" sau în „Titanic Vals" nu avem cum să le dăm uitării. Sunt fenomenale, la fel cum a fost şi rolul din „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii". În teatru, unul dintre cele mai râvnite roluri este fără doar şi poate cel din „Matca" lui Marin Sorescu, interpretarea despre care vorbim datorându-i-se Leopoldinei Bălănuţă.

FIGURI ALE FORŢEI
O altă mamă celebră este şi cea a din „Micul infern", de Mircea Ştefă­nescu, interpretată de-a lungul a nu­meroase stagiuni de aceeaşi unică Silvia Dumitrescu Timică. O altă mamă este Valeria Seciu în „Trei generaţii", de Lucia Demetrius, o piesă de teatru de care mi-e tare dor şi pe care aş vrea să o revăd odată şi odată. Cu toate că piesa este una americană, nu o pot tre­ce cu vederea pe mama interpretată de Olga Tudorache în „Efectul razelor Gamma asupra crăiţelor", în regia Cătălinei Buzoianu, rol pentru care ar fi meritat Premiul Oscar, iar cei care ştiu despre ce vorbesc cu siguranţă îşi amintesc prestaţia marii doam­ne a teatrului românesc.

Ar mai fi mama interpretată de Irina Răchi­ţeanu-Şirianu în „Muşatinii"... Nu pu­tem să nu amintim de mamele interpretate de o mare actriţă, Ica Matache. Nu a obţinut rolurile care i s-ar fi cu­venit, dar nu s-a împiedicat vreodată în puţinătatea unui personaj. A rămas însă actriţă înainte de orice. Persona­jele sale, mai ales mame, tot felul de mame, ultima în „Mireasa din tren", se impun întotdeauna cu o forţă cel puţin egală cu modestia interpretei lor.

Şi cine poate uita mamele episo­dice din atâtea filme româneşti, acele mame care îşi trimiteau băieţii la răz­boi, mame care-şi vedeau fetele răpite de tătari sau turci, mame trecute prin foc şi sabie, mame greu încercate de soartă, mame anonime, dar care au reprezentat atât de mult pentru neamul românesc. Aproape toate sunt fi­guri ale forţei, cu gesturi şi decizii viri­le, dominatoare, copleşitoare chiar şi când acţionează delicat.

 

Capra Rada
„Mama" Elisabetei Bostan a fost o coproducţie gigant. Personajele gândite de Elisabeta Bostan au fost originale. Capra Rada, sau Mama, rol în care Ludmila Gur­cen­ko a devenit o capră inteligentă, iubitoare şi protec­toa­re, plină de nuri, temperament şi haz la care Lupul Titi Suru nu rămâne indiferent. El este, la rândul său, un lup simpatic, un bandit seducător. E adevărat că este un personaj negativ, dar, după o autocritică serioasă, se pare că a putut fi recuperabil moral.

 

O fiinţă a suferinţei
De neuitat sunt mamele Leopoldinei Bălănuţă, care a interpretat-o pe Fefeleaga în filmul „Nunta de piatră" a lui Mircea Veroiu, pe Mara din „Dincolo de pod", tot Mir­cea Veroiu, dar şi pe mama lui Ion din „Ion, bles­te­mul pământului, blestemul iubirii". Hotărâtă şi aspră, Fefeleaga era ca toate femeile muntelui, cu sufletul bătucit de greutăţi, fără răgaz de palavre, fără văicăreli şi fine­ţuri. Maria Dinului va fi avut tinereţea ei, „o ini­mă care să fi tresărit vreodată de-o căldură mai tai­nică", dar, odată înhămată la roata sorţii, s-a împietrit în um­bra destinului său. Stoicism, nu resem­nare. Pu­te­re, nu slăbiciune. Cei cinci copii, slăbuţi, cu obrajii scor­­ţoşi, au marcat timpul Fefeleagăi prin cinci cruci, în umbra celei a tatălui lor.

O mamă izolată de semeni, asistând nepu­tincioasă la dispariţia propriilor vlăstare. Sin­gurul prieten rămâne Bator, bătrânul cal alb. Vân­zarea lui semnifică dizolvarea sensului vital. Fefeleaga este unică în interpretarea Leopoldinei Bălănuţă. O stân­că tocită de vânturi şi ploi, din care curge izvorul cald al dragostei de mamă. „Nunta de piatră" este un film sobru, expresiv. Femeia, zilnic urcând şi coborând muntele abrupt, face parcă împreună cu mârţoaga o unică fiinţă a suferinţei.