Drăgălaşă, dezarmantă, enervantă. Aşa trebuia să fie intr-un film "cu o fată fermecătoare".
Drăgălaşă, dezarmantă, enervantă. Aşa trebuia să fie intr-un film "cu o fată fermecătoare".
Regizorul Liviu Ciulei a transformat-o in "şefa gangsterilor". I-a incredinţat rolul domnişoarei Polly Peachum din "Opera de trei parale" (B. Brecht), piesă pusă in scenă la Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra, unde a jucat alături de Toma Caragiu. "Apelul la o căntăreaţă veritabilă, cerut imperios de text, a revelat calităţile scenice ale Margaretei Păslaru", scria Mihai Ungheanu in Scinteia Tineretului in 1964. Iar Andrei Băleanu completa ulterior in Scinteia: "Margareta Păslaru debutează promiţător in teatru, dovedindu-se o talentată actriţă in formare, cu o mimică amuzantă; inflexiunile dramatice ale vocii au avantajat-o mai ales in interpretarea songului despre «Jenny - logodnica piraţilor»".
"TUNELUL". Presa vremii a confirmat mai apoi la unison că Margareta şi-a luat cu brio şi examenul de actriţă in cinematografie. "Un debut cu atăt mai remarcabil, cu căt l-a avut drept partener principal pe Emeric Schaffer, interpretul lui Otto von Kelner, cu al cărui joc nuanţat, insinuant, gradat a izbutit să se armonizeze", scria revista Cinema. I s-a spus "Motor!" in 1966. Iar misiunea a fost cu atăt mai grea, cu căt regizorul Francisc Munteanu i-a dat un rol de compoziţie - personajul Iulia. Artista a primit Premiul pentru debut in cinematografie, obţinut la Festivalul Naţional de Film "Pelicanul Alb".
"IMPUŞCĂTURI PE PORTATIV". Oamenii de ordine făceau cu greu faţă mulţimii atunci cănd Margareta participa la filmări. In 1967 s-a lăsat cu impuşcături. Insă doar... pe portativ! Autorii? Cezar şi George Grigoriu. Din distribuţie au mai făcut parte: Nae Roman, Ştefan Bănică, Ştefan Tapalagă, Nicu Constantin, Puiu Călinescu, Dumitru Furdui, Mihai Berechet, Ovid Teodorescu, Nancy Holloway. In acelaşi an, regizorul Lucian Bratu a văzut in Margareta "O fată fermecătoare". "Am ales-o, pentru că sunt convins că ea este purtătoarea ideală a tipului de fată creat de Cosaşu. Rolul Margaretei este intr-adevăr foarte greu. Această fată fermecătoare poartă in spate tot filmul, nu numai titlul. Trebuie să trezească, rănd pe rănd, simpatie, antipatie, repulsie chiar. Să fie drăgălaşă, dezarmantă, enervantă. Să fie proastă, cu şi fără farmec şi să aibă crize de inteligenţă acută", spunea regizorul producţiei in revista Cinema. Iar Ştefan Iordache, partenerul său din film, a completat: "Cu această ocazie am descoperit o excelentă parteneră din punct de vedere actoricesc: Margareta Păslaru"
In faţa şi in spatele camerei
Chiar de la debut a fost solicitată să apară la televiziune: a colaborat cu Alexandru Bocăneţ, Tudor Vornicu, Titus Munteanu, Dumitru Moroşanu, Paul Urmuzescu, Tudor Mărăscu, Aurora Andronache, Dan Mihăescu, Ovidiu Dumitru, Doina Atanasiu, Ioana Bogdan, Mariana Şoitu, Marijean Gherghinescu, Sanda Balaban, Carmen Dobrescu sau Bety Mondanos. Acest "curs intensiv" i-a fost de mare folos in America, acolo unde a trecut ea insăşi in spatele camerei de luat vederi.
La mansarda lui Munteanu
Reţeta succesului in televiziune era... Margareta. "Dacă voiai ca o emisiune să fie o reuşită, o invitai pe Margareta!", mărturiseşte Titus Munteanu. Iar el a avut norocul să o cunoască. Pe atunci era tănăr student la Conservator. Abia apoi s-a angajat la TVR. "Eram prieteni de familie. Soţia mea şi Margareta erau bune prietene. O bună parte dintre acele emisiuni extraordinare le-am găndit in mansarda noastră din zona Cotroceni, unde ne adunam o intreagă echipă", işi aminteşte realizatorul tv.
"Minuţioasă. Profesionistă. Ambiţioasă. Dominată de dorinţa de a face totul perfect. Lucra cu multă dăruire. Avea o dorinţă nestăpănită de a fi perfectă. O colegă minunată, o parteneră de film foarte talentată. Avea un succes monstrous. Lumea o adula şi imediat i s-au recunoscut meritele şi in teatru, şi in film"
Ion Dichiseanu, actor