Poznele ei

Viaţa ei n-a fost uşoară. Maria Tănase a ştiut să incaseze cu demnitate tot ceea ce i-a oferit destinul. Pentru a căştiga banii necesari supravieţuirii, ea a lucrat doi ani casieriţă la Herdan, "acolo unde măncai pe săturate numai pe şapte lei", işi aminteşte Horia Şerbănescu. "Era tare frumoasă. Avea haz şi cănta de mama focului. Prietenii o porecliseră Herdăniţa", continuă comicul.

INCEPUTUL. Intr-o zi, oamenii lui Constantin Tănase au umplut Calea Victoriei cu un anunţ care dădea de veste că Teatrul Cărăbuş caută tineri talentaţi pentru muzica uşoară. Maria şi-a făcut cruce de trei ori, s-a inscris şi… a reuşit! "Aşadar, Maria Tănase a debutat pe scenă căntănd muzică uşoară, intr-un sextet vocal. Prin anul 1934 la Grădina Cărăbuş apărea pe afiş cu numele Mary Atanasiu. Am fost parteneri in spectacolul «Cu lăutarii după mine», care s-a jucat la Sala Savoy, din Calea Victoriei. Atunci a fost omagiat compozitorul Ion Vasilescu pentru 25 de ani inchinaţi muzicii romăneşti. El era la pupitru şi dirija orchestra din fosă. Iar pe scenă, Victor Predescu dirija marea orchestră Barbu Lăutaru, care ţin minte că a acompaniat-o pe Maria la piesa «Mi-am pus busuioc in păr». La final, ea i-a dăurit maestrului un imens buchet de busuioc. Ion Vasilescu a lăcrimat, i-a sărutat obrajii şi măinile cu nespusă dragoste şi preţuire in aplauzele sălii", povesteşte Horia Şerbănescu. Â

FĂRĂMA DE OM. Maria era pentru colegii săi o sursă nesecată de umor. Se ţinea mereu de şotii, provocănd adevărate tornade de răs. "Maria se imbrăca in cabină impreună cu celelalte fete din trupă. Una dintre ele, mai săracă cu duhul, o intreabă: «Coniţă Mario, dumneavoastră, care le ştiţi pe toate, vă rog, invăţaţi-mă şi pe mine ce să fac. Am auzit că, dacă iei picături de Davila, nu mai rămăi insărcinată. E adevărat?». Maria i-a răspuns: «Poate fac o poznă, dar depinde căţi ani are domnul Davila!»", relatează Horia Şerbănescu, inveselit de amintiri.

Vom adăuga in "programul" acestui text o scenetă cu două personaje: Maria Tănase şi Fărămiţă Lambru. "Cum te cheamă pe tine, ţăcă?". "Fărămiţă, cucoană, aşa imi zice". "Ce ştii tu să faci?". "Să cănt". "Pe unde cănţi?". "Pe unde apuc, pe la mese, pe la bălci. Acum că e iarnă, că e frig şi sărbători, o iau şi prin tramvaie cu «Trei păstori». Dar mi s-a spart burduful la acordeon şi făsăie la «Raza soarelui». Ştiu şi «Arivederci, Roma!»". "Ziceai că acordeonul e spart. Stai, mai incolo… Mă trage curentul de la el şi fac gripă… Văd că eşti talentat… Vrei să cănţi cu mine?". "Da, doamnă, săru’ măna, că dumneata eşti regina noastră cea mai mare!". "Note ştii?". "Nu, de unde? Dar matale dă-i drumul la căntări şi te prind din urmă"... Această scenetă, jucată pe scena vieţii, ne-a fost relatată de Horia Şerbănescu şi am transcris-o ca atare.

Intr-adevăr, Fărămiţă a ajuns-o din urmă cale de zece ani, căt a acompaniat-o pe "regină". Ultima poznă pe care a făcut-o marea Doamnă a fost că ne-a părăsit mult mai devreme decăt ar fi trebuit. A făcut s-o plăngă căntecele, florile şi toată lumea care a iubit-o. "Undeva pe Calea Plevnei, o fărămiţă de om a scos dintr-un cufăr un acordeon cu burduful spart, l-a scuturat de praf şi a căntat fără note, numai pentru aceea care i-a făcut cea mai mare poznă a vieţii lui, lăsăndu-l s-o ajungă din urmă: «Matale incepe de le căntă ingerilor. Eu te «prind» din urmă, ca de obicei!»", incheie Horia Şerbănescu.