x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Memorie colectivă

0
10 Dec 2007 - 00:00

Un om trăieşte prin toţi care-şi amintesc de el. Depun mărturie mai jos cinci dintre cei mai iubiţi artişti romăni.

Era tănăr, ambiţios şi tocmai venise, plin de vise, in Bucureşti, la sfatul Mirabelei Dauer. "Terminasem, in 1981, Conservatorul in Iaşi. Iniţial aş fi vrut să rămăn acolo, să urmez, poate, o carieră la radio, dar Mira mi-a zis că in Capitală se face istoria, acolo se trag toate sforile", işi aminteşte Virgil Popescu. Mihaela Runceanu i-a fost prezentată de o persoană din Radio. "Avea nevoie de cineva care să-i compună nişte piese bune, iar eu voiam să mă afirm. Aşa că am trecut pe la Şcoala Populară de Artă, unde era profesoară, şi-am stat de vorbă. I-am scris patru piese, dintre care două i-au plăcut in mod deosebit. Prima, «Viaţa incepe cu tine», s-a bucurat de oarecare faimă. Cealaltă, «Un om cănta sub stele», n-a fost difuzată des. Oricum, eu nu prea eram orientat spre şlagăre, nu urmăream neapărat succesul de piaţă. Aveam alte preferinţe muzicale, fiind atras mai ales de jazz sau de alte combinaţii inedite", spune Virgil Popescu. Compozitorul era pe vremea aceea destul de răzvrătit şi incăpăţănat. "Mihaela avea, pe de altă parte, perseverenţă şi orgoliu. Ce-au rezultat de aici? Căteva conflicte profesionale, care insă n-au căpătat amploare. Mă uimeau talentul ei fantastic, puterea, carisma şi, de ce nu?, misterul pe care-l degaja", incheie Virgil Popescu.

INTUIŢIE. Mihaela Runceanu a fost total dedicată muzicii. Nu s-a mulţumit doar să cănte. A descoperit şi susţinut talente. "A fost prima persoană care a văzut in mine talentul şi care m-a indrumat către această profesie", spune Marina Florea. "Pe la inceputul anilor ’80 debutam intr-un spectacol de amatori. Mihaela făcea parte din juriu. M-a intuit extraordinar. Mi-a fost şi un prieten bun. Ca profesoară, ştia să-ţi canalizeze exact temperamentul şi vocea, te făcea să fii tu insuţi, să te respecţi. Par lucruri banale, privite retrospectiv, dar o mare parte din ceea ce sunt azi i se datorează. Sunt măndră că am făcut parte din Şcoala Mihaelei Runceanu", incheie căntăreaţa.

Coşmar fără sfărşit

Adrian Daminescu incă vorbeşte la persoana intăi despre Mihaela Runceanu. "Este o colegă nemaipomenită, cu o voce extraordinară, deosebit de serioasă. Am cunoscut-o prin anii ’79-’80. Ea a făcut vioară, eu făceam violoncel. Am observat şi apreciat faptul că Mihaela s-a dedicat trup şi suflet acestui instrument deloc uşor. Ultima oară am auzit-o cu două zile inainte de a muri. Mi-a dat un telefon şi am vorbit puţin. Trebuia să mergem la o filmare cu George Natzis. Nici acum nu-mi vine să cred că nu mai este, parcă trăim un coşmar fără sfărşit."

Cu siguranţă, n-a fost omul compromisurilor

Mirela Fugaru şi Mihaela Runceanu s-au cunoscut in 1975. "Eram la primul meu festival important, susţinut la Amara. Aici era pepiniera de talente pentru concursul «Steaua fără nume». Am admirat-o atunci pentru caracterul şi talentul său", spune Mirela Fugaru. Cele două şi-au intersectat apoi destinele la Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti. "Avea un talent extraordinar, o dăruire aparte pentru muzică, ţinea foarte mult la calitatea actului artistic de pe scenă. N-a fost omul compromisurilor. Deşi in 1975 a luat doar menţiune, un an mai tărziu, in ’76, a obţinut un premiu. Nu pot să spun că am cunoscut-o foarte bine, că am fost foarte apropiată de ea. N-am pătruns in intimitatea ei. Ne-am respectat insă reciproc, participănd cam in acelaşi timp la cam aceleaşi concursuri, festivaluri şi emisiuni", adaugă Mirela Fugaru. Compozitoarea crede că dispariţia Mihaelei Runceanu a fost o mare pierdere pentru muzica romănească. "Nici acum nu s-a umplut golul lăsat de ea. Am apreciat că a avut grijă şi de desăvărşirea profesională a altora", incheie Mirela Fugaru.

Revelaţia unui talent uriaş

"Nu am decăt cuvinte de laudă pentru ea", işi incepe mărturia fosta colegă de cameră a Mihaelei Runceanu, Angela Ciochină. "Am fost colege la Conservator, in perioada anilor ’74-’78. Mereu altruistă, veselă, sociabilă, impresiona şi prin farmecul pe care-l degaja. Ţin minte şi acum entuziasmul cu care a venit la mine, spunăndu-mi că s-a apucat şi ea de căntat. Era fericită pentru că avea şansa să lucreze cu doamna Bercaru. In momentul in care am ascultat-o căntănd o piesă de-a lui George Grigoriu am avut o revelaţie, realizănd talentul ei uriaş."

Citeşte mai multe despre:   mihaela,   runceanu,   mihaela runceanu 10 decembrie 2007

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de