Era riguroasă şi exigentă, dar foarte prietenoasă. Aşa au cunoscut-o Andreea Andrei şi Ionel Tudor.
După terminarea Conservatorului, in 1980, Ionel Tudor (şeful orchestrei Big-band a Radiodifuziunii) a fost angajat ca profesor la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, unde a inceput să lucreze cu Mihaela Runceanu la aceeaşi clasă de elevi. Mihaela se ocupa de vocalize şi de exerciţii de respiraţie, de pregătirea vocală, iar Ionel Tudor - de repertoriu. Intre ei s-a legat o puternică şi frumoasă relaţie profesională.
AR FI FOST. "In perioadele in care ne pregăteam elevii pentru concursuri, in special pentru Festivalul Mamaia, toţi copiii, impreună cu Mihaela, veneau la mine acasă şi aici se repeta zile intregi, ca şi cănd am fi fost in condiţii de concurs, cu intrări şi ieşiri de pe scenă, cu prezentări, cu costumele de spectacol. Era o perioadă grea, dar frumoasă şi uneori veselă", işi aminteşte Ionel Tudor. In privinţa calităţilor profesionale ale Mihaelei Runceanu, compozitorul are şi acum un respect neclintit: "Mi-am dat seama imediat că Mihaela era o profesionistă şi avea un mare talent pedagogic. Era foarte riguroasă in tot ce făcea, avea pretenţii şi aşteptări mari de la elevi, uneori era chiar dură cu ei. Era, in acelaşi timp, extrem de generoasă. Ca artistă avea o voce inconfundabilă şi multă personalitate. Atăt căt a trăit a lansat multe căntece frumoase. Astăzi ar fi fost şi ea una dintre marile doamne ale muzicii uşoare romăneşti". Textiera Andreea Andrei, soţia compozitorului, are şi ea amintiri calde despre Mihaela Runceanu, deşi oarecum indirecte: "Am cunoscut-o cănd ea era studentă in primul an la Conservator şi se pregătea cu tatăl meu, compozitorul George Grigoriu, pentru o carieră de solistă de muzică uşoară. Tata ii aprecia foarte mult talentul, urechea muzicală perfectă şi, mai ales, sensibilitatea deosebită pe care o avea in glas. Eu eram mai mică decăt ea, dar am cunoscut-o ca pe o tănără mignonă, cu păr lung, bogat şi despletit. Era drăguţă şi prietenoasă. Fiind şi studentă la Conservator, se inţelegea foarte bine cu tatăl meu, aveau o terminologie comună, citeau impreună partiturile. Cu ea putea discuta altfel decăt cu ceilalţi elevi ai lui. Peste ani ne-am şi imprietenit, mai ales că soţul meu lucra impreună cu ea. Venea pe la mine şi uneori imi făcea şi unele confidenţe".
Din păcate, viaţa curmată brusc, la 34 de ani, nu i-a ingăduit Mihaelei Runceanu să lase o moştenire muzicală pe măsura valorii ei. A lăsat insă, aşa cum remarcă Andreea Andrei, "moştenirea unei mari profesoare". Printre elevii ei se numără: Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Nicola, Adrian Enache, Miki (ex-K-pital), Gianina Olaru, Denis Roman (actualmente rezident in SUA), Mihai Balaban (Texas), Marina Florea, Coco Dumitriu (solist la Teatrul de Operetă), Carmen Trandafir şi mulţi alţii.