x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editie de colectie Mirabela Omul şlagăr

Omul şlagăr

12 Noi 2007   •   00:00

Timp de 30 de ani, Jolt Kerestely a lucrat ca regizor muzical la Televiziunea Romănă. Astfel, a avut ocazia să o cunoască pe Mirabela Dauer incă de la debutul său.

Timp de 30 de ani, Jolt Kerestely a lucrat ca regizor muzical la Televiziunea Romănă. Astfel, a avut ocazia să o cunoască pe Mirabela Dauer incă de la debutul său. "Se simţea că va fi o mare vedetă, pentru că, pe lăngă faptul că avea un timbru aparte, tot ce făcea făcea din suflet, cănta cu atăta patos, cu atăta dăruire, trăia fiecare piesă", işi aminteşte compozitorul. "Sigur că la inceput era timidă. Ca orice incepător, avea probleme de intonaţie, dar a trecut repede peste acest handicap, şi pe urmă a devenit o solistă de bază. Cănd lucrai cu Mirabela ştiai că ai o zi bună. Mereu a fost foarte ambiţioasă şi avea incredere in forţele sale. Ştia că are o voce, o comoară."

SENTIMENT. Kerestely a luat-o mai tărziu pe drumul componisticii. I-a propus şi Mirabelei piese semnate de el: "Am scris foarte multe piese pentru ea, multe şlagăre cu care am luat şi premii la diferite festivaluri". Căntăreţei i se potrivesc piesele de suflet, de intindere: "Ea pune foarte mult accent pe versuri, aşa că am scris muzică pe nişte poezii. Aveau un conţinut, nu numai din punct de vedere muzical. Se lega bine textul cu muzica". Cănd compunea o chema pe soţia sa să asculte o piesă, după care o punea să o interpreteze. "Nu o cănta cum am scris-o eu şi corectam după ea, pentru că ştiam că e mai naturală piesa astfel. Aşa procedam şi cu Mirabela."

La un mare succes de-al Mirabelei şi-au dat măna compozitorul Kerestely şi scriitorul Aurel Storin. A fost piesa cu care a luat şi premiu la Mamaia, se numea "Cine iubeşte". "Pe urmă a umat un alt mare şlagăr. «Insingurare», piesa doamnelor care se uită acum la telenovele, o piesă de suflet, un text superb: «Insingurare, cine nu te ştie/ Să nu te cunoască niciodată». Şi multe alte piese", incheie Jolt Kerestely.

LA BELLA. "Mirabelei Dauer, prietenii apropiaţi ii spun Bella. Primul pe care l-am auzit spunăndu-i astfel a fost regretatul Vava Vasilache. Nu este numai o reducţie a prenumelui său, e mai mult decăt atăt. Acest apelativ bisilabic include parcă frumuseţea glasului, al chipului, generozitatea şi spiritul său vesel şi optimist", spune scriitorul Aurel Storin. "Anii au trecut pe lăngă Mirabela cu superbă discreţie, fără să o atingă. Ea căntă astăzi la fel de frumos ca altădată cănd a indreptat spre succes atătea căntece pe care le-a făcut de neuitat, cu aceeaşi vigoare şi sensibilitate, cu acelaşi glas puternic, inconfundabil. Iar chipul său a rămas la fel de fumos. Parcă imi vine să ii spun «La Bella»."

ATENŢIE, SE CĂNTĂ! Compozitorul şi realizatorul Horia Moculescu o cunoaşte pe "Privighetoarea muzicii uşoare romăneşti" de cănd era mică. "Avea un glas impecabil, era o căntăreaţă adevărată... o căntăreaţă aşa de mică din care iese un glas aşa de impresionant. Posesoarea glasului e chemată pentru calitatea sa, şi nu pentru alte lucruri." S-au intălnit in nenumărate turnee, mai ales in perioada in care ea cănta cu trupa Savoy. "Am făcut turnee cu ea in Statele Unite, vreo trei, avănd un succes excepţional. E o colegă impecabilă." In 1985 i-a dat o piesă pentru Mamaia şi au luat Trofeul. "Ea mi-a mai căntat mie o piesă la Dresda. Acolo a luat un premiu important căntănd «Salcia», fără să ştiu eu." I-a mai scris o piesă: "Să ştii că nu e adevărat". Este o piesă foarte frumoasă şi datorită versurilor.

×
Subiecte în articol: piesa mirabela 12 noiembrie 2007