Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cănd era mică işi dorea să facă sport. Dar destinul ii rezervase altceva. Mirabela a devenit Privighetoarea muzicii uşoare romăneşti.
Cănd era mică işi dorea să facă sport. Dar destinul ii rezervase altceva. Mirabela a devenit Privighetoarea muzicii uşoare romăneşti.
S-a născut pe 9 iulie, 1947, in Bucureşti. "M-am născut mică, neagră şi urătă", işi incepe Mirabela povestea vieţii, incercănd să ne facă să zămbim.
Avea doar căţiva anişori cănd tatăl său a fost arestat. Pe motive politice. Peste mulţi ani avea să se constate că nu avusese nici o vină. "Nu am avut o copilărie prea roz. Sora mea a trebuit să muncească de mică, să ne ţină pe noi. Pe mine şi pe mama. Tata era in puşcărie, intăi a fost la Văcăreşti. M-a dus unchiul meu, care era ziarist, şi l-am văzut. Amintirea copilăriei mele a fost tata după nişte zăbrele, intr-o parte un culoar, acolo unde se plimba un nene cu măinile la spate, parcă mai avea puţin şi ne omora şi pe mine şi pe unchiu-miu. Asta a fost imaginea copilăriei mele minunate, cănd nu aveam nici ce incălţa, nu aveam nici ce să mănănc, cănd eram la mila familiei; şi familia nu era aşa prea instărită; o familie de intelectuali intraţi in dizgraţie; evrei, care au fost oameni bogaţi, instăriţi, şi care au căzut in dizgraţie. Tata a lucrat la Ministerul Comerţului. Un tip simplu, modest, dar cu cap, cu creier; care ne-a dat, mie şi surorii mele, o educaţie sănătoasă. Bazele comportamentului meu sunt la el. Mama a fost o alintată, de tatăl meu; a fost ţinută acasă, ca să-şi crească fetele. Nu a muncit niciodată. Era copilul nostru alintat. Copilul meu, al prietenilor mei, al tatălui meu, al surorii mele. Am avut nişte părinţi absolut superbi. Mama era brunetă cu ochii negri, cu părul creţ-creţ, ceea ce am moştenit şi eu, dar eu mi-l intind, iar tatăl meu era un brunet cu ochii albaştri. Era o frumuseţe. Eu am moştenit părul mamei, iar sora mea, frumuseţea amăndurora! Sora mea este foarte frumoasă, şi nepoata mea, la răndul ei, şi nepoţeii mei la fel."
A venit şi momentul cănd Mirabela a trebuit să meargă la şcoală. "Am făcut Şcoala «Don cassino 76» , de lăngă Casa de Cultură Turturele. Pentru că eu altceva voiam: sport, gimnastică, handbal. Fiind băieţoasă... ce-i aia căntat, era o chestie prea de fetiţă. Eu voiam să fiu băieţel. Eram capul răutăţilor peste tot. Tatăl meu a spus de o sută de ori că şi-a dorit o fată şi un băiat, dar a avut o fată şi o echipă de fotbal! Pe garduri, sub garduri, pănă la 7 ani m-a ras in cap, probabil că de acolo mi se trage părul des. Aşa credea el că o să mă potolească. Căt a fost el in puşcărie a rămas unchiul meu. Tata a ieşit cănd aveam 14 ani, am şi o poză; din lodenul cu care a venit atunci, cu care a venit de la puşcărie, mi-a făcut mie o scurtă, că nu eram bogaţi. Primii pantofi cu toc i-am purtat la 16 ani. Tot ce descălţa soră-mea sau verişoarele mele care mai erau prin ţară ajungea la mine. Le purtam cu multă-multă vată in vărf!"
Oricăt ar fi fost ea de băieţoasă, rigorile şcolii o transformau uneori in balerină, alteori in Scufiţa Roşie. "Mi-ar fi plăcut să fiu artistă, dar nu pentru mine - eu fac tot pentru oameni. Pentru mine, să dăruiesc este cel mai important lucru de pe lume! Şi să văd reacţia. Pentru asta trăiesc. Şi dacă e primit darul, nu contează ce, cred că am primit un castel in dar sau un briliant. Asta sunt eu!"
Băieţoasei ii plăcea sportul, dar profesoara de gimnastică, Geta Dumitrescu, de la clubul şcolar sportiv, a trimis-o să cănte la şcoala populară de artă. "M-am dus la Casa de Cultură Turturele, unde căntam muzică populară, nicidecum muzică uşoară, şi o imitam atunci pe Angela Moldovan. Căntam... "Azi am să-ncrestez in grindă...". După aia s-a indrăgostit de Margareta. De cum a apărut. Era disperată. "Copilăria mea a fost aşa cum a fost, dar urmările ei, nefericite şi cu neajunsuri... o preţuiesc foarte tare. Mi-au dat, cel puţin, curăţenia acea sufletească pe care cred eu că banul sau bunăstarea sau măncatul icrelor de manciuria de mică nu ţi-o dau."
Inceputuri. "La Casa de Cultură Turturele am căntat cu Big-bandul - radio - care căntau la serile de dans joia şi sămbăta. Cu Miki Ampoiţan. Ce formaţie! Ca să pot cănta m-am inscris la toate cercurile! Cănd eram mică-mică, la Palatul Copiilor, ăla de la Cotroceni, eram atăt de disperată că m-am inscris la toate cercurile! La sport, la poveşti; mie şi acum imi plac poveştile, cu prinţi, cu prinţese; eu mă transpun; sunt in rolul principal; eu de asta plăng la filme; eu devin eroina, şi plăng şi mă implic; sunt foarte sensibilă la copii, ii ador." S-a dus la Şcoala Populară de Artă, la clasa Florica Orăscu. Nu era elevul principal. Indiferent de cum cănta. "Nu eram prezentată la nici un om de televiziune sau de radio care venea la sală, pănă cănd m-am plictisit şi mi-am luat singură viaţa in măini. Pe mine nu pot spune că m-a făcut cineva căntăreaţă. George Grigoriu spunea: «Asta mică, Piticuâ, poate să fie măndră, că pe asta nu ajutat-o nimeni. Ba din contră, toată lumea i-a pus piedici»."
RESTAURANTELE. Elevă fiind, a inceput să cănte pe la restaurante. Pentru că acum ii plăcea mult să cănte. "Intăi şi intăi am căntat la Piteşti, la o terasă, Turist se chema. Eu nu m-am lansat acolo, am căntat in vacanţă. Dar la Săftica insă căntam in timpul şcolii. Seara, la ora 18:00, la Piaţa Ovidiu - in zona Teatrului Naţional, venea microbuzul să ia orchestra din Bucureşti, care era condusă de prietenul meu Tăsel Grebencea, mergeam la Săftica, mă lua şi pe mine. Existau minele alea de creion, că acasă nu puteam să mă fardez. Imi băgam mina aia in ochi, mă fardam, mă imbrăcam cu o rochie pe care o purtasem pe la un bal de şcoală, o oroare, iar pantofi in picioare nu aveam; aveam doar nişte tenişi chinezeşti. Rita Pavone căntam. Căntam Gelem, Gelem; nu aveam muzică romănească; luam 50 de lei pe seară! Ii străngeam. La ora 21:00 eram acasă. Nimeni nu ştia."
In flagrant. Pănă cănd⦠"M-a prins directorul şcolii, care venise cu o pipiţă la Săftica! M-a chemat la şcoală cu părinţii... Cănd m-a chemat cu părinţii - asta a fost singura mea obrăznicie - , i-am zis: dar dumneavoastră ce căutaţi acolo cu altcineva in afară de doamna profesoară de latină? Era soţia lui. Pănă la sfărşitul liceului a avut dl director bube pe mine. Ştia că sunt innebunită după Shirley Temple. Şi aveam de la unchiul meu cărţi din alea vechi. Rebecca, Jane Eyre şi viaţa lui Shirley Temple, cred că am citit-o de 50 de mii de ori, că mie imi plăcea cum a ajuns ea artistă mare. Şi mi-a confiscat-o. Aia a fost cea mai mare durere a vieţii mele. L-am turnat la doamna profesoară, dar după ce am terminat liceul."
Mirabela avea să cănte la multe restaurante la inceputurile carierei. "La Athenee Palace, Atlantic, Ovidiu, la Piaţa 1 Mai, şi acolo căntam cu o formaţie."
Compozitorii. Mirabela spune că nu prea au avut incredere in ea compozitorii. "Primul care mi-a incredinţat o melodie, «Taina nopţii», a fost Ion Cristinoiu. Prima piesă romănească din viaţa mea." A mai avut ceva incercări cu Iuliu Merca, o piesă "padidadam", cănd avea 17-18 ani, apoi cu Marius Ţeicu cu "De cănd te-am intălnit"... "Şi am căntat o singură dată intr-o emisiune televizată la Cluj, cu Olimpia Panciu, cu toată clasa. Şi am luat premiul 1. Şi premiul 1 trebuia in următoarea emisiune să cănte o nouă melodie. Dar nu mi-a mai dat-o mie. I-a dat Olimpiei Panciu - «Frumoasele duminici». Moculescu mi-a dat o singură piesă. Ionel Tudor... el a inceput cariera cu mine. Era in orchestra lui Sile Dinicu. Un tănăr pianist... şi i-am căntat «Te-aştept să vii», in â87; nu a fost admisă la Mamaia, pentru că era o piesă pentru coafeze, banală, aşa au zis. A devenit al doilea imn al ţării. Pe urmă, prin â68, am căntat la Festivalul de la Mamaia, de am luat premiul de consolare, laureat. Compozitori... Cristinoiu, pe urmă Vasilache, care din 1977 mi-a incredinţat toate piesele lui. Am inceput cu «In zori». Era piesa preferată a lui Nicu Ceauşescu."
Apoi a inceput colaborarea cu Marian Nistor. "El mi-a dat prima piesă in â77. Eram la Moscova, in Hotelul Budapesta, şi mi-a căntat cinci piese: «Noapte de mai», «Frunza mea albastră», «Mulţumesc, iubită mamă», «Iartă-mă», «Amintiri» şi «Roboţel». Şi cănd ne-am intors din turneu le-am inregistrat toate. Mari şlagăre, inainte de «Te-aştept să vii». Apoi textieri: Eugen Rotaru, am căntat mult pe versurile lui, pentru că el a colaborat mult cu Vasilache. Aurel Storin, Vadim Tudor, Dan Ioan Panţoiu, de-a lungul anilor; acum cu Raul; George Ţărnea, Grigore Vieru. Am căntat din repertoriul Doinei şi Ion Aldea Teodorovici, care au fost prietenii mei şi pe care i-am adorat. Şi alţii."
Mirabela are felul ei de a simţi cum o piesă poate deveni şlagăr. "Dacă nu-mi place o piesă, nu fac compromisuri. Trebuie să-mi placă piesa. Dacă mă zbărlesc toată, ca o găină, o transmit, ajung acolo unde vreau, la sufletul omului. Am fost o persoană profitoare - am profitat de sentimentele oamenilor; să-i văd cu lacrimile. Asta e cea mai mare bucurie a vieţiii mele, să profit de sentimentele altora."
