Atelierul de umor

Când s-au cunoscut erau amândoi foarte tineri. Mircea Crişan obişnuia să spună: "Eu am crescut împreună cu Alexandru Andy. El în înălţime, iar eu mai mult în lăţime".

Andy lucra la revista Cortina când a fost trimis să-i ia un interviu lui Mircea Crişan, un actor aflat la începutul carierei care se bucura de succes. "Mi-a răspuns la întrebări cu o mulţime de bancuri. La sfârşit mi-a spus că se grăbeşte, că până a doua zi trebuia să dea un moment vesel pentru radio.

Era foarte îngrijorat că nu avea nici o idee. Eu tocmai adunam schiţe umoristice scrise de mine cu gândul de a le publica într-un volum. L-am întrebat dacă l-ar interesa un material. Aveam manuscrisele la redacţie, am luat o schiţă, i-am citit-o şi i-a plăcut. În prima duminică am auzit la radio: «aţi ascultat un moment vesel de Mircea Crişan şi Alexandru Andy»".

Acesta a fost începutul unei colaborări fructuoase care a durat multe decenii. "După vreo 20 de ani, ni s-a alăturat şi Radu Stănescu. Ne adunam în fiecare zi în atelierul meu, povesteşte Andy. Aveam program precum funcţionarii. De la ora 9:00 până la amiază se muncea cu sârg."

ATLETUL! Mircea Crişan apărea şi pe afişele circului. "Era singurul loc unde se putea câştiga un ban în plus. Jucau la circ Radu Beligan, Vasile Birlic, Maria Tănase... Crişan s-a gândit să scriem materiale special pentru circ - îşi aminteşte Andy. Aşa am început să scriem spectacole întregi pentru circ.

Îmi aduc aminte de primul an în care Mircea era omul cu muşchii de oţel care îndoaie şina de cale ferată, potcoave de cai morţi. Trebuia să fie îmbrăcat în pantaloni scurţi şi într-un maieu. A venit la premieră cu nişte chiloţi de baie din lână. Şi începe Mircea: «Eu sunt atletul Mitică!». Pentru a fi mai veridic, îşi suge burta şi îşi umflă muşchii! Lumea râdea isterică. Singurul care nu râdea eram eu!

Lui Mircea îi ieşise... ceva din chiloţi... Când şi-a dat seama ce se întâmplase a zis: «Ei, s-a văzut atletul!»". În lojă bineînţeles că era prezent şi ministrul Culturii de pe atunci, Constanţa Crăciun, o tovarăşă serioasă şi foarte severă. "În pauză, mă duc să o întreb dacă i-a plăcut spectacolul - spune Andy. Ea a vrut să vorbească cu tovarăşul Crişan. Am mers la el în cabină şi îl vedem cu o faţă căzută, tristă. Tovarăşa a început să-l încurajeze: «Lasă, tovarăşe, se mai întâmplă şi neplăceri». Crişan îi răspunde: «Lăsaţi, ştiu eu că dumneavoastră, de la minister, ceea ce nu vă place tăiaţi!»"

Un mare actor şi autor dramatic austriac din secolul trecut, Johann Nestroy decreta că un actor comic ca să stârnească râsul trebuie neapărat să fie sau lung şi slab sau mic şi gras sau talentat. "În cazul lui Crişan, fiind şi gras, şi talentat, bineînţeles că hohotele de râs pe care le cucerea la fiecare apariţie erau duble!" - încheie textierul.

 

Plata în conserve
"Erau la modă şi echipele culturale. Toate instituţiile aveau asemenea echipe - îşi aminteşte Alexandru Andy. Fabrica de mezeluri, de dulciuri, toate aveau echipe culturale. Fiecare director voia să câştige". Actorii erau aleşi din rândul angajaţilor fiecărei întreprinderi. Pentru ca actul artistic să aibă o oarecare valoare se apela uneori la autori profesionişti de texte umoristice.

"Am scris şi noi pentru o fabrică de conserve. Am vorbit cu directorul, ne-a explicat cam ce trebuia criticat, slăvit. Însă când a venit vorba despre plată, ni s-a spus că nu există buget pentru aşa ceva. Crişan nu s-a lăsat şi l-a întrebat pe director: «Dar conserve n-aveţi? Păi plătiţi-ne în conserve, dacă buget nu e! Să-mi umpleţi portbagajul».

Omul a fost de acord şi a dat comandă să i se îndeplinească dorinţa lui Mircea. Numai că acesta şi-a scos tăblia care despărţea portbagajul de restul maşinii. Şi toată magazia a fost golită în maşina lui. Cred că vreo cinci ani am mâncat din conservele acelea".