Mirificul Mircea...

O poveste cu ochi albaştri. Un Făt-Frumos cu mirune-cosânzene ce şi-a trăit viaţa discret. A avut numai căsătorii uşoare, de vară.

O replică din filmul "Filantropica" suna cam aşa: "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!". Viaţa şi muzica lui Mircea Vintilă ne-au spus poveşti care pe fiecare dintre noi ne-au schimbat sau care, cel puţin, ne-au amintit că mai există feţi-frumoşi şi că trebuie să nu uităm să visăm.

PURPURĂ DE STELE. L-am rugat pe Nicu Alifantis să-l evoce pe Ciocu, iar grecul scrisu-ne-a o poezie, datată 18 februarie a.c. Această poezie este o evocare unică, esenţială şi definitivă, care face din artistul şi omul Mircea Vintilă o alcătuire comună cu muzica sa. Un portret cioplit în marmura muzicii: "Mirific şi enigmatic lord,/ Purtând în plete/ arome de ceai şi pipă,/ din îndepărtate Indii,/ cutreieră brambura/ toate cotloanele/ sufletelor noastre,/ aşa, fără motiv,/ fără vreo vină,/ aidoma sunetului unei/ cochilii de scoică./ E ca şi cum ai asculta seara,/ în tihna unui han, o poveste cu ochi albaştri,/ cu feţi-frumoşi/ şi cu mirune cosânzene/ spusă-n şoaptă seara,/ atât de-n şoaptă şi/ atât de-n seară,/ încât nici vântul/ să nu cuteze-a respira/ printre şuviţele de sunet blonde,/ ce cad nevinovate,/ plăpânde şi tandre/ peste noi, ca o purpură de stele,/ ca o binecuvântată adiere...".

DEBUTUL. Binecuvântata adiere a simţit-o (poate fără să-şi dea seama) şi Mircea când a luat prima oară vioara în braţe. "Naşul meu – Victor Bălan – era dirijor al Orchestrei Simfonice. El m-a învăţat să cânt la vioară. Am fost la Şcoala de Muzică nr. 3. Apoi am trecut la violă, pentru că nu au mai fost locuri la vioară. Am absolvit la clasa profesorului Florin Ionescu Fulger. De la tatăl meu am primit cadou o chitară, iar naşul meu m-a învăţat să cânt şi la chitară. Era perioada cu Beatles... El mă învăţa să cânt clasic, iar eu ciupeam... Îl enervam îngrozitor. Cu prietenii am început să cânt, să furăm acorduri unul de la altul...", povesteşte Mircea Vintilă.

Cioculeţ a debutat în 1968 la Casa Studenţilor, cu "Lordul John", "La fereastra spre livadă", şi "Osebite anecdote", acest ultim cântec l-a făcut auzit la două festivaluri, dar nu a avut destinul să fie înregistrat. "Am început să fiu solist vocal în formaţia Vega. Cântam rock. Dar am debutat într-o duminică dimineaţă la Cenaclul Atlantida de la Casa Studenţilor, condus de Radu Anton Roman... Cu o săptămână înainte cântase Mircea Florian. În 1973 am participat la prima ediţie a Festivalului Studenţesc «Primăvara Baladelor» cu aceleaşi piese de la debut. Am trecut neobservat. În juriu erau: Catinca Ralea, Relu Gherghel, Sânziana Pop, Adrian Păunescu etc. Atunci a câştigat Doru Stănculescu. Au fost discuţii mari de tot, unii voiau să câştige Marcela Saftiuc. În anul următor, am luat eu marele premiu împreună cu Dan Chebac. După aceea, Goerge Stanca m-a adus la Cenaclul Flacăra, într-o sală mică, unde se făcea preselecţia. Au urmat cei mai frumoşi ani...", mărturiseşte Mircea.

ÎN FIRE. Ciocu Vintilă şi-a trăit viaţa discret. A avut numai căsătorii uşoare, de vară. "M-a întrebat cineva de ce îmi plac căsătoriile de vară. Simplu: pentru că sunt plăcute. O persoană a venit cu ideea să fac o logodnă relaxată... Cred că o să iasă şi un cântec! Viaţa începe la 40 de ani. Iar eu la 60, sunt încă tânăr!". "Acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva", spunea Marin Preda. Mircea Vintilă se află la tinereţea la care bucuriile le poate povesti prin cântec. Iar noi îl ascultăm. A fost odată ca niciodată...