Noaptea de Sânziene

Ciocu Vintilă a fost întotdeauna o garanţie a calităţii unui spectacol şi a succesului la public. Nu doar prin talentul său prodigios, ci şi prin calităţile umane: bunătatea şi amabilitatea, căldura sufletească, cei şapte ani de-acasă, bucuria de a avea prieteni, umorul subtil – "pour les connaisseurs" – deschiderea faţă de orice lucru adevărat şi frumos.

A reuşit înt-o viaţă de om să nu aibă duşmani. Dacă are vreo nemulţumire, este uşor ironic. Atât. Nu are încrâncenări şi riposte. Şi-a trăit viaţa discret. A avut numai căsătorii uşoare, de vară. Viaţa lui este o "poveste cu ochi albaştri, cu feţi-frumoşi şi cu mirune cosânzene", cum spune Nicu Alifantis. Nu întâmplător, această poveste a început într-o noapte de Sânziene. Da, părinţii lui s-au iubit în acea noapte de 23 spre 24 iunie, iar pruncul Mircea Dragu s-a născut la 23 martie 1949. Aşadar a fost zămislit în noaptea în care, conform spuselor din popor, zânele umblă pe pământ sau plutesc în aer şi împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină. Se prea poate ca de aici să vină blândeţea, bunătatea şi căldura lui Cioculeţ. I-a fost ursit să-l cânte pe Făt-Frumos, să ne îndemne să râvnim la poveste. "Oameni, reveniţi în lume,/ Pe umana noastră culme/ Regăsiţi pe Făt-Frumos.// Făt-Frumos şi toţi ai lui,/ Fiindcă unde nu-i poveste/ Lume nu-i şi om nu este"...