x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Medicii nu i-au dat vreo şansă

0
Autor: Carmen Dragomir 30 Noi 2009 - 00:00
Medicii nu i-au dat vreo şansă


După ce a fost scos de sub tramvai şi târât pe picioare la Spitalul Colţea, leziunile provocate de impact s-au agravat. După o investigaţie sumară şi stabilirea diagnosticului "traumatism al coloanei vertebrale, paraplegie, escoriaţii ale genunchilor şi gambelor", Nicolae Labiş este trimis imediat la Spitalul nr. 9. De aici este mutat la Spitalul de Urgenţă de pe Arhitect Mincu.



Singurele documente care arată starea poetului după accident sunt cuprinse în cartea lui Gheorghe Tomozei publicată în 1972. Nu sunt fotocopiate, ci reproduse sub formă de text, ca şi celelalte documente care privesc evenimentele din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956. Nici în arhiva spitalelor, nici în cele ale Poliţiei nu se mai păstrează vreun act din "Dosarul Labiş".

Ajuns la Spitalul de Urgenţă, poetul este îngrijit de prof. dr Firică. Fiul acestuia, dr Andrei Firică, îşi aminteşte din povestirile tatălui său că în acea noapte sau a doua zi Mihai Beniuc a venit acasă la doctorul Firică rugându-l să meargă la spital şi să aibă grijă de poet. De altfel, după mai bine de 10 ani de la moartea lui Labiş, doctorul povestea: "Mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o şansă: măduva era complet sancţionată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viaţa cu câteva zile. Restabilind poziţiile vertebrelor la locul leziunii, pacientul şi-a revenit, fapt care i-a umplut de optimism pe colegii mai tineri, precum şi pe prietenii poetului. M-a impresionat  credinţa şi dragostea cu care Labiş a fost înconjurat de prieteni tot timpul cât a fost internat la noi. Tinerii scriitori au adus tinerilor mei colegi un volum de versuri: «Primele Iubiri». Am primit şi eu unul. Atunci l-am cunoscut pe Labiş ca poet, înţelegând că trebuie neapărat să încercăm ceva pentru recuperarea acestui mare talent. Mi-aduc aminte că m-a vizitat Mihai Beniuc: plângea şi mă ruga să fac o minune. Ştiinţa noastră însă a fost neputincioasă".

LABIŞ A ÎNŢELES CĂ VA MURI
"În primele zile de spitalizare, poetul, lucid, a conversat normal, înconjurat de cei mai buni prieteni şi tovarăşi, scriitori, ziarişti, studenţi. În fiecare zi culoarele şi curtea spitalului erau pline de tineri care stăteau ore în şir să afle noutăţi în legătură cu starea poetului. (...) În 16 decembrie temperatura urcă până la  aproape 40 de grade. O intervenţie curajoasă a unei tinere interniste restabileşte însă temperatura normală. O placă de ghips îi cuprindea spatele, gâtul şi ceafa, pentru a-l feri de mişcări. (...) În ultimele zile poetul avea amnezii din ce în ce mai lungi şi mai dese. Poziţia rigidă, nemişcarea au fost cauzele unei complicaţii pulmonare. Apoi au fost atacaţi rinichii. I s-a scos ghipsul şi i s-a administrat oxigen. În seara de 21 decembrie, Nicolae Labiş a înţeles că va muri." Aşa îşi amintea profesorul Firică, în anii '70, zilele petrecute de Labiş la spitalul pe care îl conducea la acea vreme. Nu s-a mai putut face nimic, organismul lui a cedat şi a murit în noaptea de 22 decembrie, la acceaşi oră la care se petrecuse şi accidentul din noaptea de 9 decembrie.

Autopsia stabileşte că "moartea se datorează unei bronhopneumonii în urma unui traumatism al coloanei vertebrale cervicale cu fractura vertebrei a 6-a cervicală. Fractura coloanei vertebrale s-a produs în timpul vieţii, în urma lovirii cu sau de un corp dur sau de un plan rezistent". Concluziile autopsiei sunt semnate de inspectorul medico-judiciar al Capitalei, dr. Al Ionescu.

FIE A FOST ÎMPINS, FIE TRAMVAIUL AVEA VITEZĂ
Unul dintre tinerii asistenţi de atunci ai doctorului Firică, dr. Tiberiu Şeicaru, ne-a povestit ce îşi mai aduce aminte din acele zile petrecute de Labiş la etajul I al Spitalului de urgenţă, într-o rezervă cu două paturi în care stătea singur.

"Două-trei zile a stat în comă. Au venit la el specialişti ai momentului să vadă ce se poate face. Ştiu că a venit marele ortoped Alexandru Rădulescu de la Spitalul Brâncovenesc, care a adus o masă mai specială pentru fracturile de coloană. Îmi amintesc că la un anumit moment Labiş a făcut o comoţie cerebrală, şi-a pierdut cunoştinţa şi nu şi-a mai amintit nimic despre eveniment. Eu nu am vorbit cu el, dar medicii nu i-au dat şanse de la început. Lui nu i s-a spus.

Din leziunile pe care le avea se putea stabili felul căzăturii. A fost un traumatism foarte sever, cu contuzie cerebrală. După traumatisme, impactul a fost atât de puternic, încât ar fi presupus fie o viteză mare a tramvaiului, fie o azvârlitură".

Citeşte mai multe despre:   moartea lui labiş: crimă sau accident?

Serviciul de email marketing furnizat de