x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rolul "Catrina" a fost un destin

1
Autor: Carmen Anghel-Dobre 18 Ian 2010 - 00:00
Rolul
Vezi galeria foto


A fost singurul rol pe care şi l-a dorit. Şi Dumnezeu a făcut în aşa fel încât ea, Luminiţa Gheorghiu, să fie Catrina.

Personajul acesta a fost făcut pentru ea, deşi iniţial nu Luminiţa Gheorghiu trebuia să fie Catrina. "Eram la teatru, la Schitu Măgureanu, repetam un spectacol. Mi-a ajuns la urechi că se va face acest film, şi în clipa aceea (nu mă chemase nimeni să dau nici o probă) mi-am zis: «Ei, uite, acesta ar fi un rol pe care mi-ar plăcea să-l joc».

Cred că este singurul la care m-am gândit că mi-ar plăcea, în rest i-am lăsat pe alţii să decidă. Dacă mi-am dorit ceva şi îmi doresc în continuare, este să joc mai multă comedie. A trecut un timp şi m-au chemat la probe. Pe urmă regizorul mi-a spus... uite un alt rol dacă vrei să-l joci. Eu eram la vreo două luni şi ceva după moartea primului copil. I-am spus că vom colabora altădată, acum nu. Poate că m-aş fi mobilizat pentru rolul ăsta, dar.... Până la urmă m-au luat pe mine să fac rolul."

REÎNCARNARE
Luminiţa Gheorghiu nu prea avea legături cu satul. "N-am trăit niciodată la ţară, dar mă simt bine în orice colţ ar fi şi sunt oameni ai satului. Dacă stau să mă gândesc că a fost un destin sau m-am reîncarnat... dintr-o ţărancă veche în Luminiţa Gheorghiu care trăieşte la Bucureşti, totul a fost predestinat, pentru că în clipa în care îmi pun o fustă şi o basma mă simt în largul meu, acopăr spaţiul.

Acum, de ceva vreme, mi-am mai pus şi câte o rochiţă de mătase şi văd că mă simt bine şi în ele... să mă gândesc că urmează roluri de cucoană...? Apropo de viaţa la ţară, mi-aduc aminte că la scena secerişului am făcut o greşeală. La seceriş îţi acoperi faţa, mâinile, pentru că te zgârie toate spicele acelea când le seceri. Eu, din contră, mi-am suflecat mânecile, să arăt cât de harnică e Catrina! Însă lucrurile au decurs atât de firesc, că de multe ori mă gândesc de ce."

Cum s-a descurcat în ograda lui Moromete ? "În clipa în care am păşit în ograda familiei Moromete aveam senzaţia că sunt acolo de când lumea şi pământul. Asta mi-a dat o lejeritate anume. Eu nu mai lucrasem cu Stere, dar lucrasem cu Rebengiuc, şi ştiam că dacă ceva n-o să-i placă..." Paradoxal, asta nu-i dădea emoţii, dimpotrivă: "Aveam o linişte! Lucrasem cu el în teatru şi ştiam că nu acceptă... asta era o siguranţă. Nu aveam sufletul la gură. Şi parcă era un spaţiu al meu".

Cum a simţit-o, cum o mai simte încă pe Catrina? "Îmi plăcea personajul. Nu ştiu cum e Catrina, dacă e ca mine sau e mai interesantă Catrina lui Marin Preda. Acum, dintr-o doză de subiectivism, am senzaţia că e ca mine. Cu dragoste pentru familia ei, cu tandreţe pentru copii, pentru gospodărie, pentru tot ce se întâmpla în casa aceea. Cu forţă, cu umor. Cred că împrumutăm câte ceva din noi personajelor pe care le interpretăm; acesta e instrumentul de care ne folosim; chiar dacă vrei să ascunzi vreo trăsătură de a ta ca om, ea răzbate, nu are cum să nu; gândeşti cu sufletul şi simţi cu mintea şi atunci ajung la suprafaţă chiar dacă ai vrea să le ascunzi.

Trebuie să mergi pe filiera partiturii care ţi se propune... se îmbină lucrurile, vii cu datele, furi de la scenariu, de la autor, pe urmă mai şi cresc lucrurile pe parcurs, la cum îţi reacţionează partenerul... sunt multe lucuri care intră în componenţa tabloului personajului..."

A schimbat ceva vreodată la Catrina? "Când ai de jucat o anumită situaţie, oricât ţi-ar cere scenariul, replica respectivă, ceva anume, nu ai cum să nu vii cu ceva din interiorul tău şi atunci contribuţia este clară, vii cu culoarea ta personală. Există o replică «Ia-mi şi mie, mamă, o basma...», cam aşa era replica... m-am gândit că trebuie să fie mai mult decât rugătoare, amabilă... îmi sună în minte tonul, intenţia cu care am spus replica asta către Achim. Mă gândeam, da' ce mi-a venit mie? Ea trebuia să fie în relaţii bune cu toţi."

Şi totuşi, Catrina avea momente de retragere... "Sigur! Trebuia să fie partea înţeleaptă a familiei, cum sunt femeile şi mamele, să împace pe toată lumea, şi atunci era o rugăminte accentuată; nu stă nimeni să-ţi deseneze paşii şi nu ai voie să treci de linia respectivă, nici nu s-ar putea face. Mi-aduc aminte de secvenţa în care ea vine de la biserică şi intră în curte şi el îi pune o piedică. Eu, Luminiţa Gheorghiu, fiind mai sperioasă de felul meu, mă gândeam: «Acum îmi pune o piedică, o să cad, mă sperii, ţip!» 

 

Au spus motor... pentru mine la chestia cu motorul poate să cadă blocul lângă mine... nu mi-a alungat gândul, dar nu am oprit nimic - mi-a pus piedica, nu m-am speriat atât de tare, aveam să-i spun ceva şi i-am spus întorcându-mă la Moromete cu un râs absolut personal pentru spaima pe care am avut-o şi care era o chestie caraghioasă. N-am oprit, mi se părea totuşi prost că o bufnise râsul pe Catrina.

După ce s-a filmat au zis că e bine ; în timp s-a dovedit că reacţia mea personală era foarte bună, validă. O reacţie omenească, normală. Secvenţa era amuzantă, demonstra o relaţie totuşi relaxată între ei. Poate că şi pictorii pun la un moment dat o culoare din voia întâmplării, nu ştiu dacă gândeşti milimetric fiecare moment. Te mai laşi puţin şi la voia întâmplării."

Ilie şi Catrina aveau de condus destinele unei familii greu de controlat. "Catrina are forţă! În umbra unui bărbat puternic nu poate să fie decât o femeie puternică. Nu cred că un bărbat puternic ar sta cu o bleagă. Moromete sigur că era forţa, dar ştia pe cine se bazează, indiferent de scena în care îi ciomăgeşte pe toţi, iese un scandal acolo, nu cred că Moromete putea să stea lângă o altfel de femeie.

Catrina avea nevoie de Moromete, iar femeile au o forţă specială. Dacă ai forţă multă poţi să cedezi, dacă ai înţelepciune. Ea se făcea că este în umbră, nu putea să ţină piept unei astfel de familii numeroase şi dificile. Avea forţă cât el, şi diplomaţie. Cred că erau foarte potriviţi."

EMBLEMĂ
"Catrina" este o marcă pentru Luminiţa Gheorghiu, o emblemă pe care o duce cu mândrie, dar mărturiseşte că îşi iubeşte toate celelalte roluri. "Chiar e curios că în ultimă vreme, întâlnindu-mă cu oameni care au văzut serialul «Lombarzilor... », sau spectacole de teatru sau care au văzut celelalte filme, «4,3,2.»... nu imediat se apucă şi îmi spun de Moromeţii. Cred că m-am apropiat mai mult de sufletul spectatorilor, m-au mai văzut şi în altceva, dar de regulă amintesc de Catrina. A fost un destin."

Filmul în alb-negru, venit "dintr-o altă epocă", este iubit de toate generaţiile. "După atâţia ani, filmul a trecut proba timpului şi aud spectatori de toate vârstele iubind foarte mult filmul acesta. Ne-a ieşit! Cred că foarte bine. Mulţi aveau grijă cum o să iasă, pentru că e o mare răspundere când abordezi un roman atât de cunoscut. Zici atât de bun a fost romanul, să ne iasă şi nouă cât de cât, că oamenii au termeni de comparaţie. Cred că a fost un rezultat foarte bun. O chestie foarte profesionistă, foarte profesionistă." S-ar mai putea face, oare, în zilele noastre filmul acesta, la o intensitate aşa de mare cum apare în sufletul spectatorului ?

"Marile iubiri sunt destul de rare. Cred că se poate face oricând un film foarte mare şi poate că odată şi odată cineva va relua această carte şi va face un scenariu şi o să mai facă film după ea. Dar cred că filmul acesta are ceva în el de neimitat. După '90 a avut un succes teribil, foarte des auzeam vai ce film, şi vai ce film, şi vai ce film! Poate şi oamenii aveau mai multă răbdare. Mă gândesc în timp ce vorbim că noi toţi, îmi permit să vorbesc în numele tuturor, cu filmul ăsta am trăit o mare iubire. Împlinită. A fost o întâlnire fericită. În teatru se spune că într-o seară bună coboară îngerul în scenă. A coborât îngerul când a fost făcut filmul. Ne-a inspirat pe toţi. O mare întâlnire. Iar mie să îmi fie dat să trăiesc acest lucru este chiar un dar de la Dumnezeu."

 

"Mă puneţi să vorbesc despre un lucru care mi se pare extrem de bine făcut. Cum să-ţi iasă un lucru cu o distribuţie atât de numeroasă atât de bine fără să te ajute cineva de deasupra. Numai noi, oamenii, să fim în stare? Eu nu iubesc mai mult acest film decât alte filme în care am jucat. Mi se pare totul atât de bine făcut. Adică toată lumea să fie într-o sâmbătă? Dumnezeu, când vrea, te ajută. Poate a zis că am meritat să ne ajute pe toţi. Mă puneţi să vorbesc ca despre un vis frumos. Da' de ce ai visat? Nu ştiu. Mi-a fost dat. Cred că puteam să mor liniştită doar cu Moromeţii"
Luminiţa Gheorghiu

Citeşte mai multe despre:   moromeţii

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de