Piaţa Romană nr. 9

LABORATORUL ● Piaţa Romană nr. 9 a fost locul unde am înfăptuit cele mai frumoase opere ale mele.

Aici am cunoscut-o pe Anca, tot aici s-a născut Maria, fata cea mare, aici am făcut o sumedenie de cântece, aici am înregistrat albumele Mitică Popescu, Piaţa Romană nr. 9, Risipitorul de iubire. Îmi pare rău că am vândut apartamentul, în 1997...

ÎN CANTONAMENT. De prin 1985 începusem să tot fac piese noi, unele dintre ele le imprimasem pentru a fi difuzate pe radio, aşa că material aveam. M-am întâlnit cu Doru Căplescu, i le-am cântat şi mi-a zis: "Grecule, uită că ştii să cânţi la chitară la acest album. Îţi fac eu nişte chitare cum n-ai mai auzit. Am fost destul de sceptic, dar nu prea aveam argumente în faţa lui. Eram atât de copleşit de personalitatea lui muzicală încât mă făcusem moale ca o cârpă... Doru avea nişte scule foarte noi, iar în peisajul din România veneau cu un aer foarte novator. Am înregistrat negativele tot în Romană, la mine, unde stăteam în linişte, modificam aproape zilnic câte ceva ce făcusem în ziua precedentă, pentru că nu ne mai plăcea, inventam tot felul de sunete... Acolo dormeam, acolo mâncam şi tot acolo lucram, ca într-un cantonament în care ne-am autoinstalat, până când am terminat negativele. Apoi am mers pe Strada Tomis, la studioul Electrecord, unde am tras vocile. Eu – vocea principală, iar backing-urile vocale tot eu, dar împreună cu Doru şi cu Dan Craimerman. Piaţa Romană am scris-o în timp ce eram în studio la Electrecord, tot aşa, de nevoie, pentru că mai era nevoie de o piesă ca să mă încadrez în cele patruzeci-patruzeci şi cinci de minute, câte încăpeau pe un long-play. Am apelat tot la Andrieş pentru text, rugându-l să-mi scrie o poveste despre locul în care trăiam şi lucram.

CU SONG LA REFRENE!
După ce a fost gata piesa am hotărât că ea va da titlul albumului, iar Doru a cedat acceptând să o înregistrăm numai cu voci şi chitare acustice. Mi-a mai trecut prin cap, şi cred că bine am făcut, să-l rog pe Mihalea să vină cu Songul, mai exact cu o parte din el, şi să tragem backing-ul vocal la refrene. Mare minune! N-am să înţeleg nici până astăzi cum de a cedat Doru şi cum de m-a lăsat să cânt cu chitara. Şi, apropo de chitară, Andrieş a venit şi el în studio şi mi-a făcut slide-ul. Cert e că, după atâtea tobe şi sune­te sintetice, pica foarte bine cântecul ăsta acustic. Era ca o pată de culoare. Aşa au luat sfârşit înregistrările de la Piaţa Romană nr. 9.

COSTUMUL ŞIC A RĂMAS MIC
Sesiunile de poze pentru co­pertă le-am făcut o parte pe scena Teatrului Mic şi o altă parte prin Piaţa Romană şi îm­prejurimi cu prietenul meu Jo Hurdubae, iar grafica e semna­tă de Doina Râpeanu, o tână­ră şi talentată sceno­gra­fă, şi Jo Hurdubae. Costumul în carouri, de pe copertă, îl primisem cadou de la Dan Che­bac, pe care-l vizitasem în Germania în 1986, şi eram foarte mândru de el, pentru că era foarte şic la vremea ace­ea. Îl mai am, dar între timp nu mă prea mai încape...

COPIL ABIA TREZIT DIN SOMN
Nicu Alifantis s-a trezit în Piaţa Ro­mană nr. 9 cu chitara şi cu talentul. "El a rămas la fel de tânăr, cu înfăţişarea lui de copil abia tre­zit din somn – spune Dinu Săraru. Cu un glas care nu s-a alterat, cu chitara lui de care nu-l poţi desprinde. Este precum Geo Saizescu cu umbrela... Şi astăzi are la fel de mare audienţă. Generaţiile care vin plutesc pe aripile muzicii lui Alifantis. Este un caz rar de compozitor care poate să fie idolul şi simbolul unor generaţii succesive. Ne-am mai schimbat între timp, am ajuns să mergem cu elicopterul, dar Alifantis rămâne Alifantis... Are şi capacitatea de a transmite linişte, bunăvoinţă, bunătate în relaţiile dintre oameni. Este mereu capabil să ne transmită surprize şi să fie în ritm cu epoca lui. Nicu Alifantis este la modă şi astăzi!" (Dana Andronie)