Peştera din Betleem, o minune continuă

Părintele Cristinel Trandafir a avut multe prilejuri de a vedea Peştera Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, prin natura misiunii sale de la Centrul de Pelerinaj al Patriarhiei Române "Sfântul Apostol Pavel".

A-ţi imagina peştera unde Mântuitorul lumii a venit în lume ca prunc este un exerciţiu indispensabil dar pe care realitatea îl poate contrazice de cele mai multe ori. Ceea ce ne-a povestit părintele Cristinel Trandafir sunt lucruri văzute şi trăite personal.

LINIŞTEA PELERINULUI
"Am fost alături de grupuri de pelerini la umila peşteră din Betleem în diferite timpuri şi oricât aş încerca să spun ce bucurie mi-a cuprins întreaga fiinţă de fiecare dată vorbind despre aceasta, am simţit în ochii celorlalţi pelerini că bucuria lacrimilor spălată într-o dragoste sfinţitoare este mai mare şi un model de urmat. Dacă slăbiciunile noastre manifestate în neascultare şi păcat au mişcat multa şi neasemănata dragoste a lui Dumnezeu care s-a concretizat în întruparea Celei de-a doua Persoane Treimice, a Fiului - numit Logos sau Cuvânt care a participat la crearea lumii.

Se cuvenea deci, ca din nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru noi, Unul din Treime ş să se întrupeze pentru restaurarea firii umane, întrucât nici un sfânt oricât de mult efort duhovnicesc ar fi depus în rugăciune şi post pentru întreaga lume, n-ar fi putut recupera în sine întreaga umanitate. Bunul Dumnezeu ştiind imposibilitatea reabilitării noastre prin noi înşine, a hotărât să trimită pe Cel mai iubit Fiu al Său, născut din veci, să se nască trupeşte la timpul cel mai potrivit, pentru ca astfel să cuprindă în Sine întreaga umanitate prin puterea Sa de Dumnezeu Adevărat.

Pentru aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos împărtăşind aceeaşi dragoste cu Tatăl şi din ascultare Sfântă, S-a smerit pe Sine, micşorându-Se din Slava cerească, acoperind-o cu trup real, a primit să se nască în cel mai smerit, necăjit şi sărac sălaş, pentru ca să fie pildă de umilinţă şi pentru ca nimeni să nu aibă cuvânt de îndreptăţire deoarece Însuşi Ziditorul S-a făcut ascultător şi slujitor.

Şi astfel S-a făcut Prunc şi S-a lăsat purtat în braţe de oameni. Ce este mai inofensiv decât un prunc? Şi ce vrednicie şi încredere ne-a acordat Dumnezeu nouă să-L primim în braţe? Orice prunc la vederea lui, ne descreţeşte fruntea şi parcă ne îndeamnă la a vedea nepătimirea şi astfel uităm puţin câte puţin din încordarea firii noastre pervertite. Acesta este Cel care face, ca orice pelerin care vine la Sfânta Sa peşteră cu smerenie şi dorinţă sfântă, să primească pacea, liniştea şi iubirea lui Dumnezeu acolo jos.

Fiecare zi la Betleem în peşteră este Crăciun, este sărbătoare şi de fiecare dată se cântă colinde. Fiecare popor şi neam cântă colindul care-l reprezintă cel mai bine şi astfel cu toţii Îi aducem Pruncului Iisus o cântare de leagăn ce ne schimbă şi nouă răutatea în bunătate, indiferenţa în simţire pentru aproapele, viaţa pătimaşă în viaţă cucernică. Acest sentiment, pe care îl întrezăreşte românul la peştera sfântă auzind colinde ale altor neamuri îl face mai îndrăzneţ în colindul tradiţional pe care îl aduce la rândul său.

Din feluritele colinde pe care le-am ascultat acolo, colindul românesc s-a distins prin optimism şi printr-o purtare de grijă plină de căldură către Pruncul Iisus. Fiecare dintre noi păstrează un copil în suflet pe care trebuie să-l facem să cânte şi să-L slăvească pe Dumnezeu mai ales în aceste momente, pentru că cei care au sufletul ca unui prunc aceia se vor mântui.

Dacă la Golgota, pe piatra răstignirii te cuprinde o trăire încărcată de un sentiment funebru, trist, iar la Sfântul Mormânt - simţi bucuria Învierii şi a manifestării puterii Lui Dumnezeu, aici la Peştera din Betleem simţi o bucurie curată, copilărească, sfântă. Nu poţi să priveşti încruntat la un copil cu atât mai mult la Pruncul Sfânt. Însăşi locul acesta poartă pecetea unui comportament ce parcă te invită în camera unui copil.

De aceea, mulţi dintre pelerini îşi scaldă ochii în lacrimi, iar aceste lacrimi, picurate în fiecare zi pe obrajii pelerinilor veniţi la peştera sfântă şi în staulul credinţei este minunea pe care a lăsat-o Dumnezeu a se întâmpla în fiecare zi aici la în locul Naşterii Sale - întoarcerea cugetului nostru la vremea curăţiei lui.

Vestea cea bună este aceea că pentru fiecare dintre noi oricât de păcătoşi am fi există mântuire prin Pruncul Iisus, condiţia e simplă: să plângem pentru răutăţile noastre făgăduind că schimbarea noastră este una reală şi că nu ne mai întoarcem la cele rele, urmând învăţăturile lui Iisus şi crezând în El. Apoi, încetul cu încetul vom deveni mai buni. Fie ca acest Prunc să vă aducă pacea, liniştea, iubirea, bucuria şi sfinţenia Sa.
"Hristos se naşte, Slăviţi-L!", ne-a mărturisit părintele Cristinel Trandafir.

BISERICA RIDICATĂ DE ÎMPĂRĂTEASA ELENA
Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, în anul 326 a început ridicarea primei biserici pe locul unde a aflat Peştera Naşterii Domnului. În anul 529, în urma conflictelor dintre palestinieni şi samariteni, frumoasa şi monumentala biserică a suferit stricăciuni severe, astfel încât împăratul Justinian a refăcut-o, lărgind-o şi împodobind-o din nou. În adăpostul din inima stâncii, care nu are mai mult de 10 mp, se află un mic altar dinspre răsărit, însemnat cu o stea de argint, deasupra căreia ard necontenit cinsprezece candele, arată locul unde s-a născut Pruncul Sfânt.

Steaua de argint are paisprezece colţuri, fiecare reprezentând cele paisprezece neamuri, câte au fost de la Avraam la David, apoi de la David la strămutarea în Babilon, şi apoi de la strămutarea în Babilon până la Hristos. Pe steaua de argint sunt scrise cuvintele "Hic de Virgine Maria Jesus Christus Natus Est", adică "Aici s-a născut Iisus Hristos din Fecioara Maria". Inscripţia este în limba latină deoarece în anul 1717, atunci când steaua a fost aşezată aici, biserica era în stăpânire catolică. Unii istorici susţin că steaua ar fi fost donată fie de Constantin Brâncoveanu, fie de Ştefan Cantacuzino. Catapeteasma bisericii a fost realizată în Ţara Românească, pe cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino.