Începuturi

Povestea Semnal M a început în toamna anului 1976, cînd, după un sezon estival la Venus, “drumul lui Iuliu Merca şi al meu s-au intersectat”, îşi aminteşte Ştefan Boldijar.

Povestea Semnal M a început în toamna anului 1976, cînd, după un sezon estival la Venus, “drumul lui Iuliu Merca şi al meu s-au intersectat”, îşi aminteşte Ştefan Boldijar. “Iuliu cînta la Aladin cu Mondial, iar eu la «Razelm» cu nişte băieţi din Cluj. Contractele noastre s-au încheiat, iar noi mai stăteam cîteva zile să ne odihnim, cînd a apărut Mimi Găzdac, bateristul trupei Vilmanyi, că a rămas fără formaţie şi mai erau turişti nemţi încă vreo două săptămîni la Scoica, în Jupiter, şi ce ar fi dacă am cînta împreună? Zis şi făcut, am stat pînă la sfîrşitul sezonului şi în acest răstimp am stabilit cu Iuliu că el se întoarce la Cluj anul următor şi facem o trupă «made in Transilvania».

Ne-am înţeles că el aduce la tobe pe Liviu Hrişcu, eu urmînd să găsesc un chitarist la Cluj.”

 
REPETIŢII. “L-am ales pe Tavi Popovici (ex- Compania de sunet – Cluj), cu care am mai colaborat în cîteva ocazii, şi am început repetiţiile prin primăvară. Pentru o scurtă perioadă am repetat şi cu Marinică Matis (chitară, muzicuţă), dar pînă la urmă am rămas în formulă de patru şi aşa am plecat pe litoral. Repetiţiile le-am ţinut la început în bucătăria lui Iuliu şi cînd s-a făcut mai cald ne-am instalat într-o magazie din curte. Pe vremea aia Iuliu avea o chitară Framus, Tavi un Fender Stratocaster primit direct din SUA, iar eu un Meazzi Hollywood. Liviu avea tobe Hayman şi o instalaţie de voci FBT cu patru boxe.”

GIBSON & FENDER. “Cu aceste instrumente am plecat la Costineşti, şi nu peste mult timp Tavi şi-a comandat un Gibson Les Paul, iar eu mi-am cumpărat Fender-ul Jazz Bass (pe care cînt şi acum) şi un Marshall de 100 w cu boxă de 200 w. Iuliu, care avea două boxe Marshall de 120 w, a schimbat unul cu Tavi şi a luat Stratocasterul. Perioada petrecută la Costineşti a fost foarte benefică, fiindcă toamna aveam deja gata şase piese, pe care le-am şi înregistrat la Radio Bucureşti, iar cîntările din fiecare seară au fost adevărate spectacole.”

S-au impus pe litoral

Scena a fost amenajată “într-o baracă aflată aproape de plajă, pe care am vopsit-o în negru şi am scris numele trupei cu vopsea fosforescentă”, continuă Boldijar. Aveam becuri quartz, tricouri albe şi două stroboscoape puternice: cu sărituri şi acrobaţii în lumina stoboscoapelor se crea o atmosferă extraordinară. Astfel, în fiecare seară se aduna foarte multă lume să ne vadă şi, ca rezultat al prestaţiilor noastre, toamna am fost invitaţi la Televiziunea Română. Am petrecut toamna şi iarna în Cluj, cîntînd la “Continental” şi la “Melody”, în această perioadă Liviu Hrişcu a fost de mai multe ori nevoit să plece pentru perioade scurte la Bucureşti, pentru a-şi rezolva problemele de familie. În acele zile i-au ţinut locul ori Ştefan “Fane” Nagy, ori Ică Ioan Moca. A apărut la Electrecord single-ul cu “Moara” şi “Durata” şi nu peste mult timp am fost contactaţi de Iuliu Şuteu, fostul impresar al lui Phoenix şi Roşu şi Negru, să facem turnee împreună.

 
“În urma unui pariu pierdut a trebuit să mă prezint în concurs la trei festivaluri folk. Am fost la Bistriţa – unde am obţinut Marele Premiu şi la Reghin – unde am luat Premiul Special al Juriului. De fiecare dată am plecat cu o zi inainte de decernarea premiilor, nici juriul nici concurenţii neştiind că sînt de la Semnal M”

“Ştiam să cînt şi eu ceva blues, dar îl văzusem pe Iuliu la televizor cîntînd blues şi chiar era unul dintre acei albi care cînta în stilul negrilor, cu adevărat. Ne-am împrietenit şi l-am rugat apoi să-mi destăinuie şi mie din tainele blues-ului”
Florin Ştefan, chitarist

Exemplu de piesă-legendă

De cîte ori ascult “O roată de foc”, spune Mihai Plămădeală (Nomen Est Omen), “îmi vine greu să cred că a fost realizată de cineva din România. Avînd toate atributele unei creaţii autohtone (nu seamănă cu nimic din ce am ascultat), este în mod cert o pagină de rock autentic. Vocea lui Merca este nu doar frumoasă, ci şi deosebit de potrivită pentru acest mod de abordare a unei partituri rock, purtînd mesajul piesei în sfera esteticii. Avem de-a face indiscutabil cu un stil interpretativ particular şi un tip de solo chitaristic unic. Este un exemplu de piesă-legendă”.

Cîntări şi distracţie în “rezervaţia” din iezer

Costi Cămărăşan, membru fondator Compact: “De Iuliu ştiu cu mult înainte de Semnal M, de la Cromatic, o trupă senzaţională, în care el cîntă la bas şi voce. După ce-am cîntat doi ani în deschiderea Semnalului, cu Compact, au urmat turneele împreună la mare. Noi cîntam în Cap Aurora, ei în Venus, dar locuiam în acelaşi loc, pe Aleea Iezer, într-un complex de patru-cinci vile, căruia Iuliu îi zicea rezervaţie. Acolo mergeam nopţile după concerte şi începeau adevăratele cîntări şi distracţiile. Au fost patru ani nemaipomeniţi. În ’79, înainte de Paşti, cînd ne întorceam de la un concert la Predeal, ne-am trezit cu o Skoda în faţa noastră, autocarul a derapat şi am rămas cumva suspendaţi. Iuliu a sărit imediat în spate să-l echilibreze. Cîteva ore bune după aceea, cît timp au scos autocarul, ne-am îmbătat crîncen şi am jucat poker cu Iuliu şi cu... un poliţist! Iuliu era un om pe care nu puteai să te superi, cu o glumă, două descreţea frunţile. Era un om echilibrat, îşi ştia bine locul şi te puteai baza pe el. Dacă aveai nevoie de el, nu vorbea mult, mormăia acolo ceva în barbă şi se rezolva”.

Semnal M, tot respectul!

Hanno Hofer îşi aminteşte de o “întîmpare” cu Iuliu Merca: “Am luat trenul de la Cluj, dar n-am apucat să luăm bilete, era coadă şi era musai să prindem trenul ăla. Şi cînd a venit naşu’, a deschis uşa de la compartiment, s-a uitat înăuntru: «A, Semnal M, să trăiţi, sînteţi invitaţii mei, tot respectul». L-a recunoscut pe Merca imediat. Faza asta, cu naşu’, m-a terminat. Adică, «poftiţi, sănătate, numai bine!». Cînd o să-mi zică şi mie un controlor: «A, dl Hanno, mă onoraţi că mergeţi fără bilet!»? Nu cred că o să mi se întîmple aşa ceva vreodată”.