Omul orchestră

Fostă ziaristă la Agerpres, pentru o vreme soţia regretatului Ştefan Bănică şi pentru totdeauna mama lui Ştefan Bănică jr.

O mamă împlinită, bucuroasă să aibă un fiu atât de talentat, dar care n-a ezitat niciodată să-l critice dacă a fost cazul. Aceasta este Sanda Liteanu, o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, plină de farmec şi naturaleţe, în apartamentul căreia am descins pentru a afla mai multe lucruri din copilăria lui Ştefan. Ne-a vegheat atentă Minu, o pisicuţă frumoasă, elegantă, dar ne-au însoţit în surdină şi melodiile lui Elvis Presley. Ca o gazdă primitoare, doamna Liteanu a depănat pentru noi amintiri şi ne-a arătat albumele cu fotografii în care am văzut un Ştefan fericit ca orice copil la vârsta năzdrăvăniilor nevinovate.

PRIMA MELODIE. "Ştefan a fost un copil drăguţ, toată lumea îl lăuda, iar eu încercam să ţin o balanţă, să nu şi-o ia în cap. A fost simpatic, extrem de zvăpăiat şi a început să cânte înainte să vorbească bine. Pe vremea aceea eu eram fană a lui Tom Jones. Mi-aduse soţul o placă cu melodiile lui, «Delilah» era preferata mea, iar Ştefan avea 10 luni şi când puneam melodia asta nu mai putea de plăcere. La un moment dat, s-a stricat combina muzicală, şi mi-a trimis tatăl lui pe cineva de la televiziune să o repare. Copilul nu stătea locului nicicum, eram numai cu el în braţe, iar inginerul după ce a reparat-o mi-a cerut un disc să verifice dacă funcţionează. Am pus «Delialh» şi Ştefan când a auzit melodia a încremenit", îşi aminteşte mama artistului. Aceeaşi melodie care îi plăcea de mic a fost prima pe care a învăţat s-o cânte, alături de melodia tatălui său, "Gioconda se mărită". Grădiniţa, frecventată asiduu de la 3 ani, l-a plictisit în curând pe Ştefan. A trebuit să fie dat la şcoală cu dispensă la 5 ani şi 11 luni, pentru că "ştia să scrie, să citească şi nu mai ştiam ce să-i fac", după cum ne-a spus mama lui.

VREAU JAZZ! Dacă a făcut mari grozăvii în copilărie? "Nu mi-a făcut prostii mari, doar giumbuşlucuri, şi nepotul meu acum e tot aşa, seamănă foarte bine cu el", spune doamna Liteanu. În schimb, dorinţa de a deveni artist a avut-o de mic. "Pe la 7 ani era omul-orchestră, cântând la toate instrumentele de jucărie pe care i le cumpărasem. Văzând că e foarte muzical, i-am pus un profesor de pian. Sigur că a început cu gama muzicală, a ascultat o lecţie-două şi pe urmă a spus: «Eu vreau să cânt jazz!». Avea 8 ani, iar profesorul  era student la Conservator în anul V. «Nu poţi să cânţi jazz acum, întâi trebuie să înveţi notele», i-a spus. «Nu, eu nu vreau altceva, pe mine mă plictiseşte să învăţ aşa ceva». Şi a trebuit să renunţăm. Aveam în casă pianul şi o chitară, a început să cânte în joacă şi a reuşit să înveţe singur să cânte bine la amândouă. Prin clasa a X-a şi-a format o orchestră. Vă daţi seama, stăteam la bloc, ce era acolo în lipsa mea când repeta cu băieţii lui! Prin clasa a XI-a, a mers la un cămin cultural şi a studiat pianul câteva luni cu un profesor foarte bun. Din păcate, s-a prăpădit săracul. Mi-a spus că este dotat şi se descurcă bine, că o să facă lucuri bune. Astea au fost toate studiile lui muzicale. Toţi prietenii lui erau cu Conservatorul sau cu Şcoala de Muzică, dar el, un autodidact, îi dirija pe toţi".

MESERII. Când era copil, Ştefan visa să devină clown, miliţian sau actor. Mai târziu, când se întrevedea deja o carieră artistică, regizorul Nicolae Corjos l-a chemat să joace în "Liceenii". Cu ocazia asta a scăpat de armată, unde făcuse câteva luni ca "terist". Mama lui îşi aminteşte cu mândrie de admiterea la actorie: "A fost o preformanţă să intre la facultate, erau 60 pe un loc! Erau patru locuri de fete şi patru de băieţi din care doi trebuia să aibă armata făcută. S-a pregătit cu Petrică Gheorghiu, în clasa a XII-a. L-am rugat pe Petrică să-mi spună sincer şi mi-a spus că dacă o să considere că n-are talent, n-o să-l ia. Era un profesor foarte bun şi exigent. Taică-său nu s-a băgat deloc, i-a spus că dacă e în stare să facă ceva, foarte bine! De multe ori mă bufnea râsul când auzeam ce se spunea despre el: «Dar e băiatul lui Bănică, de-aia a reuşit!». El însă a făcut totul singur, prin munca şi talentul lui. Eu îi spuneam mereu: «Dar ce-o să faci dacă nu intri? Te-ai gândit la o altă meserie?». Mi-era teamă, copiii multor actori dădeau la instititut de câte cinci-şase ori. El: «Am să intru». Şi a intrat din prima. Dacă n-ar fi intrat ar fi făcut doar muzică, aceasta era pentru el un fel de «violon d'Ingres»", ne-a mai spus mama artistului.

"În ultima vreme m-au deranjat multe articole, bârfe, răutăţi apărute în ziare. Ştefan şi Andreea sunt doi oameni profesionişti, îşi văd de treaba lor, nu înţeleg răutăţile din presa de scandal"

"Am încercat mereu să nu îl laud prea mult, mai degrabă l-am criticat. Era şi frumuşel, avea pe vino-ncoace, toată lumea îl lăuda şi a trebuit să mai temperez eu lucrurile"

Sanda Liteanu mama artistului

MINUŢIOS
"Când are specatole multe, cum au fost cele şapte de la Sala Palatului, stau cu sufletul la gură de fiecare dată, sunt îngrijorată puţin, munceşte prea mult şi se oboseşte. Însă el este un perfecţionist, repetă înainte de fiecare spectacol, e foarte minuţios. Uneori sunt critică cu el, aşa făceam şi cu tatăl lui. Mi se pare normal să fie aşa, cei apropiaţi să îţi spună adevărul, şi pot să spun că a ţinut de multe ori cont de ce am spus. Nu se joacă cu meseria lui, iar ceea ce e mai important e că o face cu plăcere. Eu consider că e un foarte bun actor şi ar putea să dea mai mult decât a dat. Părerea mea este că face treabă bună, este profesionist. Sunt bucuroasă şi pentru că are o viaţă aşezată, e la casa lui, are o nevastă deşteaptă şi frumoasă, se completează, e bine că şi ea lucrează în domeniul ăsta, de multe ori îl ajută cu sfaturi. Îşi iubeşte familia, îşi iubeşte foarte mult copiii, care sunt doi copii reuşiţi. Deocamdată, nepoţeii sunt drăguţi şi promit, dar nu se ştie dacă vor urma cariere artistice", a mai spus doamna Sanda Liteanu.