Castele adevărate

Nici o actriţă nu reuşeşte să joace candoarea cu ocheade complice precum Tamara Buciuceanu-Botez.

Rolul Maria Herdelea a fost un act de împotrivire la perpetua imagine de actriţă de comedie. Tamara Buciuceanu-Botez şi-a învins propria imagine, propunând o alta, a unei actriţe capabile să transmită bună dispoziţie creată cu măiestrie, dar şi fiorul dramatic unui personaj la suprafaţă comic şi în adânc nespus de trist. Catrinel Dumitrescu i-a fost colegă de cameră şi "fiică" în filmul lui Mircea Mureşan, "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", ecranizare după romanul lui Liviu Rebreanu. "Doamna Tamara se joacă având aceeaşi bucurie cu care un copil se aşază pe nisip şi-şi construieşte castele, crezând că sunt adevărate. Şi-a păstrat bucuria aceasta în tot ceea ce face, nu numai pe scenă. E ca un torent care rupe toate zăgazurile", spune Catrinel Dumitrescu.

LUMINĂ. "De doamna Tamara se leagă cele mai frumoase amintiri ale mele de la primii paşi pe scenă. Eram în anul III, nu mai număr anii, când am jucat la Teatrul Bulandra, în «Anecdotă provincială» de Alexandr Vampilov, în regia lui Valeriu Moisescu. Vorbesc acum despre acea perioadă de parcă nu sunt eu, este atât de departe şi mă mir ce noroc am avut. Este o mare şansă ca la început de drum să păşeşti lângă Octavian Cotescu, Ştefan Bănică, Virgil Ogăşanu, Ovidiu Schumacher, care era asistentul meu, domnul Cotescu, profesorul meu, şi de doamna Tamara. În vremea asta caraghioasă şi de mare cumpănă prin care avem cinstea să trecem, mi-e teamă atunci când vorbesc să folosesc cuvinte mari şi de dulcegării, pentru că am putea fi interpretaţi, dar pot să-mi permit câteodată, din când în când, să nu iau în seamă şi să nu mă gândesc la cum am putea fi comentaţi... Despre doamna Tamara cred că nu sunt cuvinte atât de potrivite şi de nimerite ca să vorbeşti. Este un om extraordinar, un actor de o rară calitate, noi, cei care venim după, suntem nişte licurici după ce apune soarele. Să-i dea Dumnezeu ani mulţi, să ne lumineze încă zilele şi serile de teatru mai ales!"

BUCURIE. "În anul IV am fost fiica dumneaei în film, în «Ion», în regia lui Mircea Mureşan, şi m-am simţit la fel şi-n viaţă, pentru că stăteam amândouă în cameră. A fost iar o şansă extraordinară. Doamna Tamara era Doamna Herdelea, domnul Cotescu era Domnul Herdelea, familia completându-se cu Rodica Negrea şi Romeo Pop. Erau nişte vremuri absolut minunate şi vreau să cred că nu numai nostalgia trecerii anilor mă face să vorbesc cu emoţie, ci faptul că era chiar un context extraordinar, în care se putea vorbi despre meserie adevărată. De la ei am învăţat că în scenă, în film, ca şi în viaţă, esenţialul este să nu minţi, să nu te prefaci, că ai mai mult de dat, de fapt... Întâlnirea a fost nu numai o lecţie de actorie extraordinară, ci o lecţie de  omenie, iar pentru asta nu am decât cuvinte de mulţumire. Pe doamna Tamara aş îmbrăţişa-o cu mare tandreţe, cu mare recunoştinţă, cu mare dragoste. Dincolo de repetiţiile, de spectacolele şi de turneele cu Teatrul Bulandra, dincolo de filmările la «Ion» şi de momentele în care stăteam amândouă în cameră, am făcut o minunată plimbare în interes artistic, ca să zic aşa, cu dumneai şi cu doamna Iulia Buciuceanu la Suceava, oraşul natal al celor două doamne, am avut acolo un spectacol şi mi-a făcut onoarea să-i dau replica într-o scenă. M-am simţit acolo ca acasă."

URARE. "Nu am cuvinte prin care să spun câte îi pot dori doamnei Tamara. Să fie sănătoasă, să degaje aceeaşi energie şi poftă de viaţă şi de dragoste şi să ne mai poată molipsi cu vitalitatea şi cu arta care-i respiră prin toţi porii! Este absolut minunată. E greu, pentru că nu vreau să fac elogii, nici nu cred că i-ar plăcea, este un om modest, care simte dragostea fără să i-o declari în cuvinte. Şi fără să-i declar i-aş spune: «Vă iubesc din tot sufletul!»."

"Nu am cuvinte prin care să spun câte îi pot dori doamnei Tamara. E greu, pentru că nu vreau să fac elogii, nici nu cred că i-ar plăcea, este un om modest, care simte dragostea fără să i-o declari în cuvinte. Şi fără să-i declar i-aş spune: «Vă iubesc din tot sufletul!»"
Catrinel Dumitrescu