Scrisoare către un înger

În lipsa ta, mă joc cu sufletul meu, cu cuvinte pe care altfel nu am apucat să ţi le spun. Aşa, o parte din tine este permanent aici cu mine. E locul tău, e cana ta, e zâmbetul şi o parte din sufletul tău. Plecarea ta mi-a adus în suflet o senzaţie copleşitoare de izolare, de nesiguranţă. Îmi simt sufletul pustiu, n-am nici o treabă, sunt liberă în sensul rău al cuvântului, liberă ca un taxi care nu este liber decât atunci când nu îşi împlineşte menirea.

Plâng şi lacrimile-s reci şi urâte ca nişte pete de noroi pe o petală de crin. Aştept... Oare ce aştept?

Timpul se descompune într-o infinitate de clipe, sufletul mi-e plumb, pustiu, gol...

Unde eşti tu?

Îţi aminteşti cum ne-am cunoscut? Eram într-o sală de festivităţi la un cămin muncitoresc. Te priveam timid, cu teamă... Trebuia să recit Blaga - "Ghimpii". Un băiat trebuia să îmi facă fondul muzical. Ai văzut în privirea mea că nu îmi convine. Ţi-ai luat chitara şi ai început să te joci cu notele. Totul a devenit magic. Din priviri îmi spuneai să zic mai departe. Sala aplauda, noi deveniserăm un singur suflet. Era primăvară, era ziua ta, era aprilie '86. Din acea seară mereu, până la plecarea ta definitivă la Bucureşti, am băut cafeaua împreună.

Ştiu că iar mă vei certa că plâng. Încerc să aleg din multele amintiri şi zile pe cele mai frumoase, dar pe care, când toate au fost frumoase?

Îţi aminteşti? "A venit, a venit toamna, /Acoperă-mi inima cu ceva..." Retrăiesc fiecare clipă trăită de noi două, şi au fost multe şi bune, frumoase şi triste. Doamne, ce bun ar fi un telefon şi să aud: "Bună dimineaţa, femeie!".

Mulţi te-au cunoscut din cântecele tale, de pe scenă sau tv...

Câţi ţi-au ştiut lacrimile, emoţiile, bucuriile sau durerile? Câţi ştiu cât ai iubit "Rozmarin în colţul mesei" sau cât de greu îţi era să cânţi "Foaie verde spic de pâine"?  Câţi ştiu cât ai suferit când nu ai fost acceptată la "Crizantema de aur"? Câţi ştiu câte trofee ai câştigat ca solistă de muzică uşoară? ( Cristal de Armindeni - Petrila, Cântecul Adâncului - Petroşani, Floare de mină - Lupeni).

Oare pentru ce mi-ai dăruit şi învăţat ţi-am mulţumit? Spuneai deseori "În viaţă nimic nu poate dura dacă nu are suflet sau nu este însufleţit".

Pentru a-şi împlini visul, Manole a pus în zidul clădirii ce a avut mai de preţ, DRAGOSTEA, sacrificându-şi soţia, tu ţi-ai zidit propria viaţă în cântecele tale să ne fie nouă viaţa o caldă lumină şi împăcare.

În urma ta vor rămâne mereu "Copacii fără pădure", florile nemuritoare din tot ce ai făcut în scurta ta viaţă, un fiu îndoliat, prieteni neconsolaţi, necăutaţi.

Sufletul tău chinuit pe nedrept zidit în "Ilogica serenadă", cântecele tale udate cu sudoarea ta se vor zidi singure-n cetatea eternităţii.

Sărbătorile oamenilor, florilor, vor fi mai sărace fără tine, dar "În Întâmpinarea Crăciunului" ne vom ruga "Dă, Doamne, Iarnă".

Dumnezeu te-a iubit poate mai mult decât noi, prietenii tăi, noi cei care trăim prin cântecele tale. "Spune-mi ceva"! Dumnezeu îşi bea ceaiul cu tine acum?

Nu am putut veni la Bucureşti, te-am lăsat să pleci la întâlnire cu Nichita, care sigur îţi va săruta talpa piciorului. Aşa că ai să-mi trimiţi o stea din Carul Mare să îmi povestească?

Cu bine, draga mea prietenă! Copiii şi nepoţica mea te vor aştepta mereu cu "Un pachet de biscuiţi" şi vorba lui Vasile "PE CURĂND SAU RĂMAS BUN!".

Astăzi a fost prima oară când am socotit câţi ani au trecut de când ne cunoşteam. 23 sunt mulţi, sunt puţini, nu ştiu. Privesc timpul prin copiii noştri. Erau două mogâldeţe, mereu atenţi la ce povesteam noi două, acum sunt "oameni mari".

Tatiana a fost un OM BUN.

Iubitoare de oameni, şi-a iubit prietenii mai mult decât pe ea însăşi, şi-a respectat colegii de muncă, de scenă. A fost o bună şi iubitoare fiică, soră. A avut mereu o sfioşenie în tot ce a făcut, nu voia să supere pe nimeni, să deranjeze pe nimeni.

În oraş lumea o respecta şi admira, era cel mai cunoscut om. Toţi ne mândream şi ne mândrim cu ea.

Cu toate că era un nume în muzica românească, nu a refuzat să cânte oricând, oriunde. Timp de ani de zile, la fel ca vechii menestreli, am dus frumuseţea muzicii şi poeziei în cămine, şcoli, pe scena Palatului Cultural "Minerul". Nu a refuzat niciodată să cânte, să ajute, să participe la fiecare moment artistic. A cântat la Tip-Top, spectacole de Miss, concursuri de muzică uşoară, seri de muzică şi poezie, a cântat toate genurile muzicale.

Tatiana e o zi însorită de toamnă, bogată, însorită, tristă. A iubit şi a dăruit în dragoste tot ce poate fi mai frumos în viaţa unui om. A ars ca un rug pe altarul iubirii, dăruind fără să ceară nimic în schimb. Mărinimoasă, a iertat trădarea. Înconjurată mereu de prieteni buni şi dragi, sufletul ei a rămas mutilat pe veci de omul iubit.

 Fericită cred că a fost doar pe scenă, în faţa publicului pe care l-a iubit până în ultimul ei ceas, public căruia i-a dăruit tot ce avea mai bun.

 În ultimul timp devenise un om care s-a împăcat cu viaţa, cu oamenii, cu Dumnezeu.

A vorbi despre Tatiana e ca şi cum ai încerca să vorbeşti despre puritatea zăpezii, culoarea munţilor toamna, gingăşia florilor primăvara, măreţia mării vara.

 Cuvintele sunt sărace în faţa OMULUI Tatiana!

 Avem cu toţii datoria, dar mai ales noi, cei din Valea Jiului, de a nu lăsa uitarea să usuce "Copacii fără pădure". La cât talent şi sensibilitate a adunat în trupul ei fragil, parcă deja sunt prea puţine cântecele rămase, dar toate ne vor însoţi în toate clipele vieţii ce ne-au rămas, bucurându-ne că ne-a permis să facem parte din viaţa ei.



Diploma "Mihai Eminescu"
Academia Internaţională "Mihai Eminescu" are printre fondatori trei laureaţi ai Premiului Nobel şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice. Preşedinte este profesorul universitar doctor Ion Deaconescu. În fiecare an, această universitate acordă un mănunchi de premii personalităţilor importante din toate domeniile. Preşedintele prof. dr Ion Deaconescu a acordat diploma "Mihai Eminescu" in memoriam Tatianei Stepa.