Lalelele lui Luigi Ionescu

Luigi Ionescu a rămas în amintirea românilor ca interpretul cântecului "Lalele". Aurel Storin şi Temistocle Popa îşi amintesc istoria lansării şi a succesului acestui şlagăr.

Melodia "Lalele", interpretată de Luigi Ionescu, a fost compusă de Temistocle Popa şi a avut iniţial alte versuri decât cele care au consacrat-o. Fusese realizată sub forma unui vals lent pentru un spectacol al Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" şi se numea "Gagarin", în cinstea primului om care ajunsese în spaţiul cosmic.  "Piesa s-a cântat într-un spectacol-concert, dar fără succes. Luigi Ionescu, cel care era un interpret foarte apreciat de public, ieşea din scenă cu mai puţine aplauze decât a intrat", ne povesteşte Aurel Storin, pe atunci, ca şi acum, secretar literar la "Constantin Tănase".

VERSURI. Aşa că Temistocle Popa l-a abordat pe tânărul secretar literar, întrebându-l de ce cântecul nu avea succes. "I-am spus: «După părerea mea, nu face succes din două motive. În primul rând pentru că are un ştihvort - ştihvortul este în cântec cuvântul sau fraza care se repetă cel mai des, este atacul de refren - care conţine un cuvânt care în limba română este nemuzical, «Gagarin». Şi mai am un argument, i-am zis: ritmul acestui cântec nu este tocmai potrivit pentru ritmurile cântecelor generaţiei tinere. Este un vals lent şi acum se cântă mai mult cha-cha", îşi aminteşte Storin. Compozitorul i-a propus secretarului literar să scrie alte versuri pentru acest cântec. "Şi aşa am ajuns la lalele, care mi s-a părut că reia repetiţiile din "Gagarin", dar fără neconcordanţele acestora, şi am scris un cântec de o banalitate fără cusur, de care mai târziu, când am scris alte texte, mai frumoase şi mai poetice, m-am jenat, dar deja era prea târziu", mărturiseşte Aurel Storin.

LEGĂTURĂ. "A fost un imens şlagăr şi s-a cântat până când s-a prăpădit Luigi. Şi acum se cântă, de către alţi interpreţi. Noile variante sunt foarte bune, cu nişte ritmuri mai actuale, care au făcut ca melodia să rămână în pas cu vremea", îşi aminteşte acum şi Temistocle Popa. "Luigi Ionescu a fost «naşul» cântecului «Lalele», care l-a însoţit apoi toată viaţa, cu un remarcabil succes. De cântecul «Lalele» nu s-a despărţit din clipa în care a dat de el până la înmormântare, care a fost emoţionantă pentru că pe ultimul drum oamenii îi fredonau cântecul la căpătâi. S-a legat tare de acest cântec. Chiar lumea îl striga pe stradă: «Băi, lalele!». Era cântecul lui Luigi. L-a purtat cu succes timp de 40 de ani", mai spune compozitorul.

PE SCENĂ. "Cântecul a avut o circulaţie nemaipomenită. Se cânta peste tot. Cântau florăresele pe stradă, ţigăncuşele în Gara de Nord. Nu exista nici televiziunea, care să lanseze cântece şi vedete. În prima seară, când a cântat «Lalele», după ce cu acelaşi cântec nu făcuse succes cu câteva seri înainte, n-a putut să iasă din scenă. Îmi aduc aminte că «Lalele» a detronat un mare şlagăr ita-lian, care se numea «Marina, Marina»", spune Aurel Storin. "M-am pomenit autorul unui cântec de largă circulaţie, pentru care meritul este în primul rând al lui Temistocle Popa şi în aceeaşi măsură al lui Luigi Ionescu, care l-a cântat cu vocea lui penetrantă şi atât de agreabilă, lansându-l în lume. «Lalele» a pătruns şi în fosta Uniune Sovietică, şi în Germania, astfel încât dacă pe vremea aceea noi am fi putut să primim drepturile de autor pe care le-am fi primit în ziua de astăzi, nici Temistocle Popa şi nici eu nu mai aşteptam pensii de la stat. Dar pe vremea aceea autorii primeau numai dreptul simbolic de a fi autorii unui cântec", ne-a mărturisit autorul versurilor.