File de viaţă

„În umbra me­nestrelului", o carte care cuprinde toată viaţa lui Tudor Gheorghe.

Incredibil, dar ci­ne­va s-a încu­me­tat să-l ia pe Tu­dor Gheorghe (din moşi-stră­moşi) şi să-l prin­dă între paginile unei cărţi. Mircea Pospai se numeşte autorul acestei minuni. Este scriitor, jurnalist şi director al postului de radio din Craiova.

† Jurnalul Naţional: Cum s-a născut ideea apariţiei cărţii?
Mircea Pospai: Reali­zam o emisiune despre primul dintre concertele sale cu orchestră, „Primă­va­ra". Printre diversele probleme abordate, nu mai ştiu care dintre noi a avut ideea unei emisiuni la Radio Oltenia, cu titlul „La taifas cu Tudor Gheorghe". Ne-a plăcut amândurora şi am început difuzarea. A fost o emisiune de o jumătate de oră pe săptămână, ilustrată cu muzica sa. A durat cam doi ani şi jumătate, mai exact 115 ediţii. Ideea cărţii a apărut cam pe la jumă­ta­tea intervalului despre care vorbeam. Gigi a avut ideea (apropo, ştiaţi că lui Tudor Gheorghe în familie i se spune GigiĂ). Vorbea despre ceva, nu mai ştiu despre ce anume şi a zis: „Stai să-mi amintesc bine, că, cine ştie, dacă vor apărea şi scrise interviurile astea...".

Frescă socială a satului oltenesc

† Poate Tudor Gheor­ghe să încapă într-o carte?
Sigur, nu! Eu însumi am fost copleşit de o aşa viaţă tumultoasă, chiar dacă îl ştiam pe Tudor Gheorghe din copilărie şi i-am fost adesea în preajmă. Este un om care n-a trecut nepă­sător pe lângă nimic, care a ştiut să reţină esenţialul şi, mai ales, ştie să povestească totul cu mare folos de informaţie şi de idei pentru cititor.

† Cât de greu aţi rea­li­zat selecţia?
Destul de greu. După ce au fost transcrise cele 115 interviuri, au rezultat cam 900 de pagini. Mult, foarte mult pentru o carte. Atunci am început să caut: ce se repetă, ce este mai puţin semnificativ, ce poate fi comprimat... Doar că totul părea semnificativ şi important. În acel moment scriitorul din mine a trebuit să treacă în plan secund şi să îşi facă datoria jurnalistul... Paginile despre copilărie sunt o adevărată frescă socială a satului oltenesc, paginile despre şcoală şi fa­cultate (cu tatăl deţinut politic) constituie şi o filă de istorie politică, cele despre teatru sunt o oglindă a trăirilor unei asemenea instituţii, iar cele din multele locuri de pe glob sunt un cu totul şi cu totul ine­dit ghid. Dar interesant este şi capitolul intitulat „Cartea cu prieteni" (nimeni nu povesteşte ca Tudor despre Amza Pellea, despre Nichita, despre Vieru, despre Sorescu şi despre alţii, trecuţi în lumea umbrelor sau ducându-şi încă rânduielile pământeşti), precum şi, bineînţeles, capitolele despre fantastica sa carieră artistică.

Fiul i-a dat titlul

† Poveştile lui Tudor Gheorghe au avut de pierdut din oralitate o dată cu încorsetarea în paginile unei cărţi?

Eu zic că nu. Cred că ar fi fost o crimă să lucrez pe text, mai mult decât se impunea.        

† S-a găsit repede titlul?
Nu chiar. Prima va­riantă a fost de a purta titlul emisiunii, adică „La taifas cu Tudor Gheorghe". Când am început noi, cuvântul acesta, taifas, parcă avea ceva exotic, pentru că ni s-a părut a-l fi scos din lada de zestre a cuvintelor româneşti. Între timp l-au „descoperit" mulţi şi parcă s-a şi demonetizat cumva. Titlul propus de Adrian, fiul lui Tudor, care se şi ocupă de editarea cărţii, „În umbra menestrelului", mi s-a părut interesant şi am rămas la acesta.

† Ce veţi face dacă va deveni un best-seller?
Sigur că aş dori un destin de excepţie pentru această carte, dar... vom trăi şi vom vedea.