x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Amintirile tatălui

0
Autor: Catalin Pruteanu 03 Noi 2008 - 00:00

Costică Sterian trăieşte singur la Râmnicu Sărat, în casa în care şi-a crescut băieţii. Are 83 de ani.



Undeva, sprijinită de un perete al bucătăriei, e o plăcuţă de tablă pe care scrie "Str. Vali Sterian", primită în urmă cu câţiva ani, cu ocazia unui festival. Dar strada pe care locuieşte nu se numeşte aşa. O alta a primit numele artistului, pentru că ar fi fost o prea mare tevatură pentru autorităţile locale să schimbe toate actele de identitate ale rezidenţilor cu noi adrese.

IZOLARE.
"Aseară l-am ascultat la radio pe Vali. Două cântece. De când mi-a murit soţia, acum zece ani, şi de când mi-au murit copiii, m-am izolat. Toată legătura o am cu Oliver. După ce mi-a murit soţia am găsit o femeie care-mi face de mâncare", ne mărturiseşte profesorul Sterian. S-a pensionat înainte de Revoluţie, în ’85, la cerere: "Aveam o căsuţă aici, unde puteam să stăm, aveam băieţii cu facultatea terminată... Ce greutăţi mai aveam?".

CĂIŢĂ PE CAP. În 1952, Costică Sterian locuia cu familia în comuna Ştiubei de lângă Râmnicu Sărat. "Eu predam matematica, iar soţia, la clasele I-IV. De la Ştiubei până la Râmnic, toată lumea făcea drumul pe jos. Sâmbătă, la 21 septembrie, soţia s-a dus pe jos până la Râmnic şi s-a întors tot pe jos, iar duminică a născut, dimineaţa, pe la ora 10 şi jumătate. Nu era asistentă medicală, cu Salvare, ca să te duci la spital, ca acuma. Nu, asistenta a fost o moaşă: baba Floarea. Vali s-a născut cu căiţă-n cap – o membrană groasă de un centimetru. Şi toate babele care au asistat la naştere au spus: ăsta o să aibă noroc", îşi aminteşte profesorul. L-au botezat Valeriu după un coleg de la şcoala de învăţători din Galaţi, pe care Costică Sterian o absolvise în tinereţe.

În 1955, familia Sterian s-a mutat la Puieşti. Costică Sterian preda matematica şi muzica. Când Vali avea 4 ani, tatăl lui l-a urcat pentru prima dată pe scenă, la o serbare şcolară. În 1959 l-a dat la şcoală în Puieşti, dar peste un an s-au mutat la Râmnicu Sărat. În acel an, 1960, profesorul, care studiase vioara la şcoala de învăţători, a aflat din Scînteia Tineretului că la Conservator s-au înfiinţat cursuri la "fără frecvenţă". S-a dus la examen şi a fost admis.

PERSEVERENŢĂ. La şcoală, Vali a avut întotdeauna profesori buni. "Nu l-am oprit niciodată să gândească aşa cum vrea el. Avea o putere de muncă extraordinară. Cât a fost elev, nu s-a dus niciodată cu lecţiile nefăcute. Se juca la fel ca toţi copiii şi, când termina, intra în casă şi-şi făcea lecţiile. Doru, băiatul celălalt, era mai nepăsător. Vedeam noaptea, la 11:00, 12:00, lumină la el în dormitor. «Ce se întâmplă, Vali?» «N-am terminat lecţiile.» Era de o perseverenţă extraordinară, şi perseverenţa asta l-a ţinut toată viaţa", ne-a povestit Costică Sterian.

În liceu, Vali Sterian şi-a făcut prima formaţie – "Copiii florilor", împreună cu un prieten de-al său, Carmen Marin. Îi plăceau limbile străine şi începuse să corespondeze cu tineri din Anglia şi Franţa, care îi trimiteau albume Beatles, lucru care nu i-a lăsat indiferenţi pe unii. "Am fost chemat la Securitate şi mi s-a spus: «Ia uite cu ce se ocupă fiul dumitale. Fiul dumitale face corespondenţă cu tineri din Anglia şi din Franţa»", îşi aminteşte profesorul. În clasa a XII-a, «Copiii florilor» au participat la un concurs al liceelor, la Buzău. Au cântat câteva piese de muzică uşoară românească şi apoi au dat-o pe Beatles. "Când au luat-o pe englezeşte a început să urle sala. Şi i-a oprit. Era ceva care nu trebuia cântat. Eu i-am felicitat că au cântat lucrurile astea, dar a aflat Securitatea. Şi m-au chemat iarăşi la Securitate: «Noi nu facem educaţie aşa, noi facem educaţie comunistă». Asta era în 1971, primăvara", spune Costică Sterian. După câteva zile, consiliul profesoral a propus ca elevul Sterian Valeriu să fie eliminat două săptămâni de la cursuri. "Toată lucrarea a fost de la Securitate, să-l înveţe minte, să-i taie aripile", oftează bătrânul Sterian.

VINO, DOMNE, SĂ VEZI...
Când l-a dat afară din liceu, îşi aminteşte tatăl său, Vali Sterian s-a închis în camera lui şi a strigat: "Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!". "I-a mustrat pe profesorii lui, că au fost nedrepţi. Tot ce era nedreptate nu-i plăcea. Ideea i-a rămas în cap. Era supărat tare, din cale-afară. Era războiul din Vietnam atunci", spune Costică Sterian.

"A făcut concerte cât a fost student, turnee mari, dar nu i-a dat voie niciodată să plece în Occident. Îi trebuie aprobare de la Securitate, dar cei de la Securitate nu i-au dat voie. I-au spus: «Să ne dai şi nouă de ştire ce vorbeşti pe acolo». Şi el a zis: «Orice fac, da’ turnătorul Securităţii n-o să fiu niciodată», aşa i-a spus unui colonel. Când a început Revoluţia, eram şi eu cu ochii pe televizor. Şi primesc un telefon de la el: «Tată, a început Revoluţia, mă duc la Revoluţie!». Şi toate zilele acelea a fost pe baricade", ne-a povestit profesorul.
Citeşte mai multe despre:   sterian,   vali,   costică sterian,   valeriu sterian

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de