Legătură solidă

S-au cunoscut în 1973 la Cenaclul Flacăra. "Nu m-a plăcut... Apoi a devenit unul dintre cei mai aprigi critici ai muzicii mele", spune Nicu Alifantis.

Nu s-a putut supăra pe el niciodată. "Pentru că era deştept, cultivat, talentat şi consecvent în tot ce făcea", continuă Nicu Alifantis. "Dar mai ales am apreciat la el puterea de a spune oamenilor direct, fără menajamente tot ce gândea. După 1985 am început să ne cunoaştem mai bine, nimeream deseori în spectacole împreună şi am început să ne descoperim reciproc. Am avut şansa de-a cunoaşte câţiva oameni care, în timp, au pus straturi, straturi de liant între mine şi Vali. Aş vrea să le mulţumesc, pentru că datorită lor am reuşit să-l cunosc bine şi să mi-l apropii: Evandro, Minghiat, Bodolan, Bădulici, Olga, Coco... După câţiva ani, am ajuns să avem prieteni comuni. După 1990, deja mă bucuram de graţiile lui şi descopeream un Om. O iubea pe Luci, soţia sa, îl adora pe fiul său Oliver, era subjugat muncii în studioul său B’Inişor, descoperea tineri artişti talentaţi... Mulţi muzicieni tineri, extrem de apreciaţi azi, au ucenicit la Şcoala Sterian – Compania de Sunet. A ars până la ultima picătură crezând în muzica sa! Câştigasem un prieten, un artist, un om de-o integritate, de-o credinţă şi de un devotament civic ieşite din comun. L-am iubit mult şi-mi lipseşte foarte tare... Nu e puţin lucru să poţi respira acelaşi aer cu un Mare Artist. Îţi mulţumesc, Vali!"

PRIMĂVARA BALADELOR
Destinele lor s-au intersectat pe drumul cântecului, undeva prin anii ’70, în cluburile studenţeşti sau la diverse facultăţi: Ilie Vorvoreanu, chitaristul trupei "Compania de Sunet" sau Eric Clapton al României, aşa cum era adesea alintat, şi Valeriu Sterian: "Îmi amintesc că am concurat la Festivalul de Folk «Primăvara Baladelor» şi Vali făcea selecţia. După atâţia ani, prin 1998, m-am întâlnit cu el şi mi-a zis: «Nu vii să cânţi cu mine la «Compania de Sunet»? Şi am zis: Vin".

CĂND FOLKUL NU E DOAR… POEZIE FRUMOASĂ
Un artist care credea şi iubea tinerele talente. Iubitor de manifest şi de protest... Un artist şi un prieten alături de care simţeai că muzica e o artă divină. A fost o colaborare extrem de plăcută între Ilie Vorvoreanu şi Vali Sterian: "Îmi dădea libertatea de a interpreta cum vreau", mărturiseşte artistul. "Puteam improviza, puteam crea. Era un om cu suflet, un adevărat creator de muzică. Înainte de orice, Vali Sterian era un cântăreţ de folk adevărat. Se implica în social, prin acea notă de protest cu care s-a născut folkul, notă pe care alţi folkişti nu o au! Ei cântă mai mult… poezii frumoase". În urmă rămân o serie de amintiri frumoase şi o urmă de regret în sufletul lui Ilie Vorvoreanu: "Cât de dor îmi e de concertele noastre! Cântam des la «Casa Eliad», care din păcate nu mai există. Chiar dacă în ultima vreme nu am mai mers pe acolo, ştiam că există şi, dacă vreau, pot să merg acolo să cânt, să ascult… Dintr-o dată mă trezesc că lucrurile bune dispar. Parcă e programat să se şteargă ce e bun şi să nu se înlocuiască cu nimic".

CEA MAI DE PREŢ MOŞTENIRE
Prin muzică poţi ajunge la sufletul celor care te ascultă, dar un artist are nevoie de libertate... "Vali îmi crea un minirecital în cadrul fiecărui spectacol. Mă prezenta de fiecare dată! Era unic." Lucrul cel mai de preţ pe care ni l-a lăsat Vali Sterian... "Am predat chitară mulţi ani la Şcoala de Artă. Nu a existat vreun elev care să nu ştie «Baladă pentru haiduci». Mi se pare suficient ca moştenire", încheie Ilie Vorvoreanu. (Roxana Vintilă)