Magia prin care trece rampa

Influenţa lui în muzică nu putea fi decât hotărâtoare şi marcantă. Astfel că nu ni se mai pare deloc incredibil că o artistă de talia Zoiei Alecu are doar cuvinte de laudă despre Vasile Şeicaru, la fel şi Tatiana Stepa, două foarte bune prietene dragi sufletului acestui artist remarcabil.

Încep dialogul meu cu Zoia Alecu direct, fără să ne împiedicăm de cuvinte. „Am înce­put să cânt prin 1973, dar în 1974 am fost şi eu, şi el la ceea ce se numea atunci Amfiteatrul Artelor şi Viaţa studen­ţească, practic patronate de revistele cu acelaşi nume. Vale, pe vremea aceea, făcea parte din formaţia Cristal, condusă de Puiu Creţu, un om extraordinar, un om minunat... Am fost foarte apropiată de ei, mă întreb cine nu ar fi fost, poate numai un răuvoitor nu s-ar fi apropiat de băiatul acesta, un suflet minunat care depăşea toate barierele", spune Zoia Alecu.

VOCE. „Vale are un auz foarte bun, nu l-am auzit pe băiatul ăsta falsând o dată. Are o voce puternică, bine timbrată. Întâmplări haioase nu am a vă povesti, de fapt nu ar fi pentru ziar... Doar cum este el ca om prin ochii mei. Vale îmi este bun prieten, drept pentru care mi-e uşor să spun cum este el văzut prin ochii mei. Prietenia noastră a ajuns până la a-i pune voci chiar pe albumul lui «În oraşul cu floare de tei».

Sunt două sau trei piese pe acest album unde eu i-am făcut voci. Ştim de foarte multă vreme că vocile noastre se potrivesc bine una cu alta. Avem voci puternice, avem şi multă nuanţă în ele. Şi eu, şi Vale am făcut parte din câte o trupă, iar într-o trupă înveţi să fii profesionist că nu ai cum altfel. Când ai ieşit în faţa publicului şi nu poţi confirma că eşti bun s-a dus totul pe apa sâmbetei. Trebuie să dispari de acolo, pentru că le mănânci timpul degeaba. Vale a confirmat, eu am confirmat... Vale este un artist adevărat", spune Zoia Alecu.

PÂNĂ-N UNGHII. „Mai are o foarte mare calitate. Sare rampa... Nu o are toată lumea. Sunt artişti foarte talentaţi, dar nu sar rampa. Ce înseamnă să sari rampaĂ Să intri în sufletele celor care te ascultă. Să le intri acolo în gânduri, în suflet, în stare... Am văzut de mult asta la el. Nu ştiu dacă mi-am explicat cu atâta savantlâc cum îmi explic acum, dar undeva în sufletul meu şi în mintea mea era clar că este un artist.

Un artist adevărat, până-n unghii. Un artist cu taină, cu mister. Ai mereu sentimentul că are ceva pus deoparte. Cred că de prin 1986 până în 1998 nu m-am mai întâlnit cu el. Dar când ne-am revăzut a fost ca şi cum nu ne-am despărţit niciodată. La sfârşitul lui 2004 nu mai cântam cu Sfinx şi am primit un telefon de la Vale, mă chema la o emisiune cu el, Tatiana Stepa şi Maria Gheorghiu.

M-a chemat şi mi-a spus că i-ar face mare plăcere dacă m-aş duce şi eu şi să ştii că m-am bucurat. Am zis: «Uite, foarte frumos că s-a gândit la mine şi că nu m-a uitat!». Vale mi-a spus că dacă nu mai sunt ocupată cu trupa aş putea să scot şi eu un album de autor. Am zis da, de vreo zece ani voiam asta, dar era greu pentru că este genul de proiect în care ai nevoie de oameni cu care să te ajuţi şi nu numai.

Nu a fost singura dată când Vale m-a chemat la emisiune din dorinţa de a mă întoarce totuşi în branşă. Nu aveam la vremea aceea un material de concert. El m-a ajutat să mă întorc la prima mea dragoste. A fost un prieten adevărat. El este la fel ca mine, noi avem meseria în sânge, a încheiat Zoia Alecu.




PAS CU PAS. Tatia­na Stepa vorbeşte puţin, dar cu rost. Mai ales despre Vasile Şeicaru, artist şi prieten. „Când eu am debutat, el era vedeta Cenaclului Flacăra. Avem o legătură care ţine de aproape 30 de ani. Ca şi atunci, şi acum impresia mea este că Vale este un artist extrem de serios, pentru că altminteri nu rezişti 30 de ani pe scenă. Serios, profund, pentru mine, în ultimii ani el a fost un mare prieten.

De la venirea mea, el a mai stat puţină vreme la Cenaclu, dar am reuşit să ne apropiem, în ultimii ani mai ales. El a fost primul dintre colegii mei care a aflat că sunt bolnavă şi m-a încurajat. E un prieten, un artist extrem de serios, iar noi, dacă am fost în Cenaclu, suntem precum soldaţii de pe front, am făcut războiul împreună, asta nu ne-o poate lua nimeni. În plus, eu cred că mai avem ceva în comun...

Tragediile prin care am trecut şi eu, şi el nu ne-au doborât şi ne-au făcut să tranformăm tristeţea din ele în muzică. Ceea ce ne-a vindecat şi pe noi puţin, a prins bine şi pentru public... Sunt lucruri trăite. E atent, e serios în ce face. Nu se lasă, a spus artista Tatiana Stepa.


„Chimia" Vale - Public
Vale... e artistul care pluteşte spre scenă, „se revarsă" asupra ei. Iar saltul uriaş şi invizibil, întotdeauna altfel făcut, se îndreaptă dincolo de scenă, spre Marele Pu­blic. În final se formează chimia Vale - Public; se iubesc altfel decât până atunci. E momentul perfect în care Artistul e fericit, publicul e fericit. Dar asta nu e tot! După două, trei ore urmează analizele concrete ale faptelor, criticile, tăierile în carne vie, pentru că desigur, Vale ştie unde au fost greşeli! (Liliana Mocanu)


Nesfârşitele secunde
Nu e uşor să organizezi un spectacol „Vasile Şeicaru". Piedici sunt multe şi de tot felul. În altă ordine de idei, nu e uşor să lucrezi cu Vale în vederea organizării unui spectacol! E un artist cu multă experienţă, cu păreri pertinente şi definitiv formate, foarte riguros în ceea ce face şi... nu admite greşeli! Însă, după cum bine ştim, greşeala este omenească. Cei care nu sunt artişti compleţi, cei care nu au sclipiri geniale în latura artistică - de exemplu eu - obişnuiesc să greşească. Aşa că, de cele mai multe ori tensiunile sunt mari! Dar eu aştept întotdeauna, oricât de greu ar fi până atunci, ziua spectacolului.

Vale ajunge la sală pentru probele de sunet. Chiar dacă tensiunile au căpătat amploare, Vale zâmbeşte! Comunică, pare întotdeauna foarte relaxat, dar eu ştiu că totul e un teribil autocontrol. Urmează apoi nesfârşitele secunde de dinainte de show: faţa ca o mască săpată în piatră, un om adânc, profund şi concentrat în profunzimea lui. (Liliana Mocanu)