Fii tu primul!

Folkul românesc avea nevoie de noi aripi în lumea nouă în care păşisem. Din această cauză am conceput cel mai drag proiect managerial, "Om bun". Nici nu-mi vine să cred că am produs 20 de ediţii, iar cea mai mare satisfacţie sunt "puii" "Omului bun", iviţi în toată ţara, festivaluri care au crescut o generaţie de cantautori, dar şi un public cultivat şi avizat.

În primele zile ale lui '90 am plecat într-un lung turneu în Basarabia. În ziua în care Parlamentul de la Chişinău adopta tricolorul ca drapel naţional, lansam într-un spectacol eveniment cântecul "Basarabia", care începe cu versurile "Basarabie frumoasă/, Bine te-ai gătit mireasă/ Că-ţi aducem peţitor/ Mândrul nostru tricolor...". Sfântă coincidenţă (poate n-a fost chiar coincidenţă). Emoţiile acelui moment n-am să le uit niciodată şi mă înfior ori de câte ori cânt acest cântec.

Folkul românesc avea nevoie de noi aripi în lumea nouă în care păşisem. Din această cauză am conceput cel mai drag proiect managerial, "Om bun". Nici nu-mi vine să cred că am produs 20 de ediţii, iar cea mai mare satisfacţie sunt "puii" "Omului bun", iviţi în toată ţara, festivaluri care au crescut o generaţie de cantautori, dar şi un public cultivat şi avizat. Din păcate, traumatizanta tranziţie românească a distrus fireasca scară a valorilor în societatea noastră, reliefând mai mult trădarea, prostia, neruşinarea, în locul bunului-simţ, inteligenţei şi al bunei-credinţe.

Nu mai e mult şi România va deveni o ţară locuită de deşertăciune sufletească, fără viitor şi fără speranţe, iar poporul român, o filă îngălbenită din cartea de istorie a lumii. Dacă în acest al XIII-lea ceas nu reuşim să ne întoarcem la valorile noastre culturale şi naţionale, la iubirea aproapelui şi la renaşterea dragostei de neam, riscăm să devenim o masă de oameni în bătaia tuturor vânturilor, haotică şi fără rădăcini.

Dorim să ne schimbăm viaţa, dorim să ne schimbăm pe noi înşine, dorim să ne schimbăm destinul şi suntem obligaţi să facem primul pas fiecare dintre noi. Nu-l aştepta pe celălalt să-l facă, fii tu primul! Cu aceste gânduri am intrat în hora marilor provocări şi voi pune umărul ca idealurile Revoluţiei din '89 să se îndeplinească. Nu vreau să accept că cei mai frumoşi copii ai României au murit degeaba la Revoluţie.

RECUNOAŞTERE
• Laureat "Cântarea României" - 1976-1982;
• Laureat al Festivalului Naţional al Artei Studenţeşti (Premiul I - Secţiunea Folk) - 1974;
• Laureat al Festivalului Studenţesc de Muzică Folk "Primăvara Baladelor" - Bucureşti - 1975;
• Marele Premiu al Cenaclului Flacăra 1979, '80, '81;
• Premiul al II-lea (creaţie) la Festivalul Internaţional "Garoafa roşie" - Soci, 1984 şi Premiul special al Televiziunii Soci, 1984;
• Laureat al Festivalului Internaţional "Rotte Lieder" - 1985
• Premiul "Limba noastră" acordat de Asociaţia Culturală "Ginta Latina" din Chişinău - 1999;
• Premiul Radiodifuziunii Române pentru cel mai bun album folk al anului 2001 - "Condiţia umană" şi pentru "Cel mai bun interpret folk al anului 2001";
• Meritul Cultural în grad de Cavaler, conferit de preşedintele României - 2004 şi multe altele.

Citește pe Antena3.ro

Un ciclon lovește România: Cod galben de ninsori și viscol în mai multe județe din țară. HARTA zonelor afectate de vremea rea

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE
Într-o zi, Victor Socaciu, ajungând pe o pantă a unui drum de ţară, a zărit o căruţă trasă de un cal. A alergat şi, proptindu-se în spatele căruţei, a împins-o până în vârful dealului. Ajuns pe culme, ţăranul din căruţă a spus: "Mulţumesc domnule pentru ajutor!". Iar Victor a răspuns: "Nu e nevoie, domnule, că nu pe dvs. v-am ajutat, ci pe cal!". 

Prin 1983, într-o noapte, într-un vagon de dormit, Victor Socaciu deschide geamul pentru a se răcori. Din întâmplare, scoţând capul pe fereastră, deşi "nicht hinauslehnen before der zug held", observa cu coada ochiului o persoană pe scara vagonului, lipită de uşă. A mers imediat la capătul culoarului, reuşind după eforturi care au durat 30-40 de minute să-l introducă în vagon pe cel care prinsese trenul în ultima clipă şi care parcursese în noapte mai mult de 50 de km pe scară.

Dificultatea operaţiunii era că prin deschiderea uşii, omul risca să fie aruncat de pe scară. Acel om a povestit în urmă cu un an această întâmplare la radio, recunoscând în Victor Socaciu omul care i-a dat viaţă a doua oară, şi de la acea întâmplare merge la toate spectacolele lui.

În 1971 şi-a salvat de la înec doi prieteni, scoţându-i de păr pe aventurieri dintr-un vârtej al râului Olt. A mai salvat o fată de la înec în Marea Neagră în vara anului 1996.

Într-o dimineaţă a lunii februarie 1978, într-un vagon de clasa a II-a al unui tren care circula pe ruta Teiuş - Alba Iulia, Victor Socaciu era singurul călător şi citea o carte. La un moment dat a apărut un individ îmbrăcat într-un costum de epocă, purtând haine care s-au văzut doar în filmele de capă şi spadă, care a venit brusc la Victor, l-a privit direct în ochi şi l-a întrebat: "Domnule, dumneata ai un ocean al dumitale?", speriat şi vrând să nu-l supere pe vizitator, Victor a răspuns: "Am o mare... şi aia mică!".

RĂDĂCINI
În timpul campaniei pentru ultimile alegeri parlamentare, Victor Socaciu a mers în judeţul Mureş la o adunare electorală. S-a adresat celor prezenţi spunând: "Iată ora la care trebuie să vi se cânte în strună". Din sală s-a auzit un glas: "Chit arate ceasul domnule draghe?" (încă o dată chitara i-a purtat noroc, şi Victor a devenit deputat. Sic!).

Politica nu este ceva nou la Victor Socaciu. Răzvrătirea şi încercarea de a schimba ceva au rădăcini adânci în familia sa.
Bunicul lui Victor Socaciu, caporalul Gheorghe Manolache, este soldatul român care a arborat tricolorul românesc pe Parlamentul din Budapesta, în anul 1919. În 1964, acelaşi Gheoghe Manolache ieşea pe poarta închisorii de la Aiud, unde-şi ispăşise o detenţie politică de 14 ani. A făcut câţiva paşi, s-a întors cu faţa spre închisoare şi a cântat ziua în amiaza mare un imn legionar.

Pentru că fusese un deţinut model, mai-marii închisorii s-au făcut că nu l-au văzut şi nu l-au auzit, şi l-au lăsat să plece. În noaptea Dictatului de la Viena, Socaciu Radu, celălalt bunic al lui Victor, primar peste trei sate din Covasna, şi-a luat cei şase copii şi nevasta, a fugit din sat şi a văzut din deal cum i-a fost incendiată casa şi toată gospodăria. A trecut munţii şi spre dimineaţă a ajuns desculţ în Braşov, unde a luat-o de la zero. După război, bunicul s-a întors în sat, unde între timp se instalaseră comuniştii care l-au gonit pentru a doua oară din sat, deoarece... făcuse parte din chiaburime.