Zavaidoc

Cine-l aude cântând pe Zavai­doc nu-i va uita vreodată vocea. Melodiile sale cu versuri învăţate de la tatăl său, vestitul Tănase din Piteşti, sau de la alţi lăutari din oraşul său natal, şi nu numai, nu au ase­mănare.

Înregistrările rapsodului, uşor atinse de patina vremii, ni-l dezvăluie pe Zavai­doc aşa cum era el cu adevă­rat. Stăpânit de patima pentru cântec. Vocea lui fără asemă­nare parcă îţi dezvăluie Bucu­reştiul interbelic cu dame cochete şi domni distinşi care mergeau să-l asculte pe renumitul gurist în timp ce degustau vinuri bune şi bucate gustoase în restaurante aflate la mare căutare.  Ehe, ce vremuri! Toată elita folclorului românesc a acelor ani era la mare concurenţă în Capitală. În restaurante renumite din Piteşti, Bucureşti, Târgovişte, Zavai­doc cânta cu foc. Lumea se înghesuia să-l asculte, umplând saloanele până la refuz. Zbârnâiau geamurile când rapsodul glăsuia cu o pasiune ieşită din comun, aşa cum nimeni nu o mai făcea, chiuind strident, prelungind versurile cântecelor cu stri­gături amuzante. Ştia melodii de tot felul iar la sfârşit trăgea inconfundabilul chiuit, mai lung sau mai scurt, aşa cum rapsodul credea că trebuie să dea o notă aparte cântecelor sale... Mâine se împlinesc 64 de ani de când Zavaidoc a plecat din lumea pe care a iubit-o nespus. Dar rapsodul care prin muzică “a ştiut să repre­zinte sufletul poporului român”, după cum spune fiica sa, n-a murit. El trăieşte prin cântecele pe care le-a lăsat în urmă. O inestimabilă zestre folclorică!