Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Experienţa de pănă acum ne-a dezvăluit un Traian Băsescu lipsit de orice prudenţă in materie de incălcare a Constituţiei. Ne putem aştepta astfel, in anul electoral 2008, la o spectaculoasă escaladare a actelor neconstituţionale ale lui Traian Băsescu.
2008 e un an electoral. Sunt programate să se desfăşoare două scrutine decisive pentru scena politică, dar şi pentru ţară in perspectiva celor patru ani următori: scrutinul local şi scrutinul parlamentar.
In perioada numită deja postdecembristă, 2008 e al şaselea an electoral. Dacă scoatem din calcul anul 1990, al cărui scrutin - primul după Revoluţie - a stat sub semnul dominaţiei absolute a FSN, dar şi al democraţiei embrionare. 2008 se distinge, in plan electoral, printr-o notă esenţială, alegerile prezidenţiale nu se vor desfăşura in acest an. Drept urmare, atăt localele, căt şi parlamentarele vor avea loc in condiţiile unui preşedinte care nu-şi pune in joc mandatul o dată cu mandatul Guvernului. Acestei note de esenţă trebuie să-i mai adăugăm alte căteva note:
1) Formaţiunea de guvernămănt, PNL, nu are cum să căştige cele două scrutine, indiferent de ceea ce ar intreprinde in perioada de pănă la alegeri. Desigur, PNL poate să aibă un scor bun la locale şi parlamentare. Nu-şi poate calcula - aşa cum au făcut PDSR in 1996 şi PSD in 2004 - să căştige cele două scrutine. Dat fiind că PNL guvernează acum cu sprijinul discret al unui partid de Opoziţie - PSD - , in 2008 am putea asista la situaţia paradoxală in care formaţiunea de la Putere să sprijine discret o formaţiune din Opoziţie.
2) In 1996 şi in 2004, partidele din Opoziţie au sfărşit prin a alcătui o Coaliţie (CDR, Alianţa D.A.). In 2008 se prezintă ca fiind in Opoziţie mai multe formaţiuni: PSD, PD-L, PRM, PC. E greu de crezut, de exemplu, că PSD va face o coaliţie cu PD-L. In 1996, deşi nu alcătuiau o alianţă, CDR şi PD nu s-au atacat in campanie, adversarul lor comun fiind PDSR-ul, de la Putere. In 2000, principala formaţiune de Opoziţie, PDSR, se profila in căştigătoare a scrutinului incă din ianuarie 1999.
2008 se anunţă a fi un an electoral extrem de interesant din perspectiva bătăliei duse de Opoziţie pentru a ajunge la Putere. Practic, formaţiunile din Opoziţie se vor constitui in două blocuri, PSD, PRM, PC, pe de o parte, PD-L, pe de alta. Vom asista astfel la un război nu numai intre Putere şi Opoziţie, dar şi in interiorul Opoziţiei, intre cele două mari blocuri. Chiar dacă preşedinţii işi jucau din nou mandatul (1992, 1996) sau şi-l incheiau (2000 şi 2004), la parlamentarele anterioare formaţiunea de la Putere a beneficiat de sprijinul preşedintelui. Astfel că, in campania electorală am asistat la un război intre preşedinte şi formaţiunea de guvernămănt, pe de o parte, şi formaţiunile din Opoziţie, pe de altă parte.
In 2008, situaţia e mult schimbată. Preşedintele Traian Băsescu e in război deschis cu PNL, formaţiune aflată la Putere, şi in alianţă cu PD-L, formaţiune aflată in Opoziţie. Astfel că Traian Băsescu se va angaja in campanie atăt impotriva PNL de la guvernare, căt şi impotriva PSD, PRM şi PC din Opoziţie.
3) Deşi aliaţi ai unor formaţiuni politice, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu s-au păstrat intr-o anume discreţie. Cu Traian Băsescu lucrurile stau net diferit. Domnia sa s-a afirmat in ultimul timp drept liderul de facto al PD-L. In consecinţă, sfidănd Constituţia, Traian Băsescu se va angaja făţiş de partea PD-L in campania electorală.
4) Cei doi preşedinţi anteriori - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - s-au preocupat de respectarea Constituţiei. Experienţa de pănă acum ne-a dezvăluit un Traian Băsescu lipist de orice prudenţă in materie de incălcare a Constituţiei. Ne putem aştepta astfel, in anul electoral 2008, la o spectaculoasă escaladare a actelor neconstituţionale ale lui Traian Băsescu.
In 1992, 1996, preşedintele in exerciţiu şi-a pus in joc mandatul. In 2000 şi in 2004, preşedintele, chiar dacă n-a participat la campania pentru prezidenţiale, a fost lipsit de un interes uriaş pentru ca formaţiunea sa să căştige alegerile. Acea realitate a făcut ca preşedintele să nu se poată implica decisiv in campania pentru parlamentare. In cazul lui Ion Iliescu din 1992 şi 1996, pentru că preşedintele era preocupat de propria campanie. In 2000 şi 2004, pentru că se găndea cum vor intra in istorie.
Traian Băsescu nu va fi inscris in campania electorală. Aceasta ii va da posibilitatea să se implice total in campania pentru locale şi parlamentare de partea PD-L.
5) Decalarea prezidenţialelor de parlamentare creează o situaţie nouă şi in ce priveşte puterea preşedintelui. In 1992 şi 1996, preşedintele in exerciţiu se află la finele mandatului. Chiar dacă participa la bătălia pentru un nou mandat, el era privit de principalele instituţii ale statului de drept ca un preşedinte care putea să nu fie reales. In cazul 2000 şi 2004, Emil Constantinescu anunţase că nu va mai participa la scrutin, iar Ion Iliescu işi incheia din punct de vedere constituţional mandatul.
In 1992, 1996, 2000 şi 2004, instituţiile statului de drept, dar şi patronii de presă au văzut in preşedinte un politician fără prea mare putere.
In 2008, Traian Băsescu va mai avea un an de mandat. In condiţiile democraţiei neconsolidate de la noi, instituţiile statului de drept, de la Parchet pănă la Serviciile secrete şi mogulii de presă, ştiu că indiferent de rezultatele celor două scrutine vor mai avea de-a face cu un Traian Băsescu in plinătatea puterii.
6) Dată fiind inscrierea in campania prezidenţială (Ion Iliescu in 1992 şi in 1996) sau finele de şedere la Cotroceni (Emil Constantinescu, in 2000 şi Ion Iliescu in 2004), pentru preşedinţii de pănă acum, căştigarea parlamentarelor de către partidele lor n-a fost o chestiune de viaţă şi de moarte.
Nu e cazul lui Traian Băsescu.
Ambiţiile sale dictatoriale, dar şi decizia de a obţine un nou mandat de cinci ani (in 2009) fac din victoria PD-L la locale şi parlamentare o chestiune de viaţă şi de moarte.
Sunt căteva din trăsăturile care dau anului electoral 2008 o specificitate, dacă nu chiar o unicitate in contextul istoriei postdecembriste.
Aceste trăsături işi vor găsi, incontestabil, expresia in viaţa social-politică din 2008.
In perioada numită deja postdecembristă, 2008 e al şaselea an electoral. Dacă scoatem din calcul anul 1990, al cărui scrutin - primul după Revoluţie - a stat sub semnul dominaţiei absolute a FSN, dar şi al democraţiei embrionare. 2008 se distinge, in plan electoral, printr-o notă esenţială, alegerile prezidenţiale nu se vor desfăşura in acest an. Drept urmare, atăt localele, căt şi parlamentarele vor avea loc in condiţiile unui preşedinte care nu-şi pune in joc mandatul o dată cu mandatul Guvernului. Acestei note de esenţă trebuie să-i mai adăugăm alte căteva note:
1) Formaţiunea de guvernămănt, PNL, nu are cum să căştige cele două scrutine, indiferent de ceea ce ar intreprinde in perioada de pănă la alegeri. Desigur, PNL poate să aibă un scor bun la locale şi parlamentare. Nu-şi poate calcula - aşa cum au făcut PDSR in 1996 şi PSD in 2004 - să căştige cele două scrutine. Dat fiind că PNL guvernează acum cu sprijinul discret al unui partid de Opoziţie - PSD - , in 2008 am putea asista la situaţia paradoxală in care formaţiunea de la Putere să sprijine discret o formaţiune din Opoziţie.
2) In 1996 şi in 2004, partidele din Opoziţie au sfărşit prin a alcătui o Coaliţie (CDR, Alianţa D.A.). In 2008 se prezintă ca fiind in Opoziţie mai multe formaţiuni: PSD, PD-L, PRM, PC. E greu de crezut, de exemplu, că PSD va face o coaliţie cu PD-L. In 1996, deşi nu alcătuiau o alianţă, CDR şi PD nu s-au atacat in campanie, adversarul lor comun fiind PDSR-ul, de la Putere. In 2000, principala formaţiune de Opoziţie, PDSR, se profila in căştigătoare a scrutinului incă din ianuarie 1999.
2008 se anunţă a fi un an electoral extrem de interesant din perspectiva bătăliei duse de Opoziţie pentru a ajunge la Putere. Practic, formaţiunile din Opoziţie se vor constitui in două blocuri, PSD, PRM, PC, pe de o parte, PD-L, pe de alta. Vom asista astfel la un război nu numai intre Putere şi Opoziţie, dar şi in interiorul Opoziţiei, intre cele două mari blocuri. Chiar dacă preşedinţii işi jucau din nou mandatul (1992, 1996) sau şi-l incheiau (2000 şi 2004), la parlamentarele anterioare formaţiunea de la Putere a beneficiat de sprijinul preşedintelui. Astfel că, in campania electorală am asistat la un război intre preşedinte şi formaţiunea de guvernămănt, pe de o parte, şi formaţiunile din Opoziţie, pe de altă parte.
In 2008, situaţia e mult schimbată. Preşedintele Traian Băsescu e in război deschis cu PNL, formaţiune aflată la Putere, şi in alianţă cu PD-L, formaţiune aflată in Opoziţie. Astfel că Traian Băsescu se va angaja in campanie atăt impotriva PNL de la guvernare, căt şi impotriva PSD, PRM şi PC din Opoziţie.
3) Deşi aliaţi ai unor formaţiuni politice, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu s-au păstrat intr-o anume discreţie. Cu Traian Băsescu lucrurile stau net diferit. Domnia sa s-a afirmat in ultimul timp drept liderul de facto al PD-L. In consecinţă, sfidănd Constituţia, Traian Băsescu se va angaja făţiş de partea PD-L in campania electorală.
4) Cei doi preşedinţi anteriori - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - s-au preocupat de respectarea Constituţiei. Experienţa de pănă acum ne-a dezvăluit un Traian Băsescu lipist de orice prudenţă in materie de incălcare a Constituţiei. Ne putem aştepta astfel, in anul electoral 2008, la o spectaculoasă escaladare a actelor neconstituţionale ale lui Traian Băsescu.
In 1992, 1996, preşedintele in exerciţiu şi-a pus in joc mandatul. In 2000 şi in 2004, preşedintele, chiar dacă n-a participat la campania pentru prezidenţiale, a fost lipsit de un interes uriaş pentru ca formaţiunea sa să căştige alegerile. Acea realitate a făcut ca preşedintele să nu se poată implica decisiv in campania pentru parlamentare. In cazul lui Ion Iliescu din 1992 şi 1996, pentru că preşedintele era preocupat de propria campanie. In 2000 şi 2004, pentru că se găndea cum vor intra in istorie.
Traian Băsescu nu va fi inscris in campania electorală. Aceasta ii va da posibilitatea să se implice total in campania pentru locale şi parlamentare de partea PD-L.
5) Decalarea prezidenţialelor de parlamentare creează o situaţie nouă şi in ce priveşte puterea preşedintelui. In 1992 şi 1996, preşedintele in exerciţiu se află la finele mandatului. Chiar dacă participa la bătălia pentru un nou mandat, el era privit de principalele instituţii ale statului de drept ca un preşedinte care putea să nu fie reales. In cazul 2000 şi 2004, Emil Constantinescu anunţase că nu va mai participa la scrutin, iar Ion Iliescu işi incheia din punct de vedere constituţional mandatul.
In 1992, 1996, 2000 şi 2004, instituţiile statului de drept, dar şi patronii de presă au văzut in preşedinte un politician fără prea mare putere.
In 2008, Traian Băsescu va mai avea un an de mandat. In condiţiile democraţiei neconsolidate de la noi, instituţiile statului de drept, de la Parchet pănă la Serviciile secrete şi mogulii de presă, ştiu că indiferent de rezultatele celor două scrutine vor mai avea de-a face cu un Traian Băsescu in plinătatea puterii.
6) Dată fiind inscrierea in campania prezidenţială (Ion Iliescu in 1992 şi in 1996) sau finele de şedere la Cotroceni (Emil Constantinescu, in 2000 şi Ion Iliescu in 2004), pentru preşedinţii de pănă acum, căştigarea parlamentarelor de către partidele lor n-a fost o chestiune de viaţă şi de moarte.
Nu e cazul lui Traian Băsescu.
Ambiţiile sale dictatoriale, dar şi decizia de a obţine un nou mandat de cinci ani (in 2009) fac din victoria PD-L la locale şi parlamentare o chestiune de viaţă şi de moarte.
Sunt căteva din trăsăturile care dau anului electoral 2008 o specificitate, dacă nu chiar o unicitate in contextul istoriei postdecembriste.
Aceste trăsături işi vor găsi, incontestabil, expresia in viaţa social-politică din 2008.
