Aşa cum 5% este cota propusă de PSD pentru alimente, tot aşa cred că intenţia reală de a se înfăptui este tot de 5%.
Aşa cum 5% este cota propusă de PSD pentru alimente, tot aşa cred că intenţia reală de a se înfăptui este tot de 5%.
Senatorii şi-au dat acordul pentru iniţiativa legislativă
privind reducerea taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază până la 5%.
Propunerea a venit din partea a cinci senatori PSD, în frunte cu Ilie Sârbu.
Explicaţia este simplă: şi senatorii au aflat cât de greu se trăieşte în
România, că pensionarii, şomerii şi alte categorii de persoane supravieţuiesc şi
nu trăiesc. Iar creşterea, în salturi, a preţurilor nu scuteşte pe nimeni şi nu
este valabilă, din păcate, doar pentru produsele de lux, pe care şi le permit
oamenii cu bani, ci vizează şi produsele de bază, cele propuse de senatori pe
lista produselor cu TVA diminuat, adică: pâine, carne, lapte, ulei, zahăr.
Interesant de observat este că aceeaşi parlamentari PSD nu au fost de acord sau nu au exprimat-o făţiş, cu propunerea conservatorilor de reducere a TVA la alimentele de bază cu 9 procente. Pe-atunci, adică anul trecut, parlamentarii PSD mergeau pe mâna Guvernului şi afirmau că bugetul de stat nu poate face faţă unei asemenea corvezi, cum ar fi scăderea TVA-ului.
Acum, tot Ilie Sârbu afirmă că, de fapt, acest lucru ar fi posibil, şi nu doar o scădere până la 9%, ci chiar până la 5%, atât în ceea ce priveşte rezistenţa bugetului la “întinderi” populiste, cât şi în privinţa acceptării, de către Uniunea Europeană. Directiva a şasea permiţând două sau chiar trei cote de TVA, cu condiţia să nu fie mai mici de 5%.
De aceea, probabil, PSD a mers pe această cifră minimală, ca să nu-i întreacă nimeni în abordări social-democrate.
Se vede treaba, aşadar, că testul de paternitate nu este doar un instrument din ce în ce mai uzitat, în societatea noastră, eliberată de constrângerile şi percepţiile de dinainte de ‘89, ci şi paternitatea legilor şi a iniţiativelor legislative se cucereşte, la picnicul parlamentar, pe câmpul de luptă al orgoliilor şi intereselor.
Oricum, tare mi-e teamă că, de fapt, propunerea PSD, în an electoral, aprobată la Senat, nu va fi votată nici măcar de deputaţii PSD înşişi. Pentru că este foarte greu de crezut că, dacă Guvernul ar fi simţit cel mai mic pericol, că proiectul va fi votat şi la Camera Deputaţilor, nu ar fi ieşit public, exact ca în cazul majorării pensiilor, cu anunţul că, de fapt, guvernul liberal a făcut un bine românilor, reducându-le TVA-ul pentru alimentele de bază, chiar dacă în plan parlamentar PSD-ul a făcut primul pas.
Un alt semn este acela că ministru economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, s-a ferit, cel puţin până acum, să facă declaraţii pe acest subiect. Cu ele a fost însărcinat un adjunct, secretarul de stat Aurel Dochia, care a spus răspicat, dar motivând tehnic şi nu politic, că bugetului îi este imposibil să suporte o astfel de mişcare stridentă, cum ar fi reducerea TVA.
Concluzia care ar fi? Că, deşi a mai fost o propunere, cea a Partidului Conservator, social – democraţii au preferat să imite şi să vină cu una a lor, proprie, chiar dacă lipsită de originalitate. Ceea ce înseamnă impostură politică.
Şi doi: tactica PSD-ului este să culeagă cât mai multe roade electorale, să aibă o tolbă plină de promisiuni electorale, chiar dacă neîndeplinite, dar cu siguranţă mizează pe faptul că se va putea afirma, în campanile electorale, că PSD-ul a avut intenţii bune, dar, ce să vezi?, ceilalţi parlamentari şi Guvernul liberal nu au ţinut cu nevoiaşii. Ceea ce se numeşte tot impostură politică.
Pentru că e incorect să faci presiuni şi să propui ceva, ştiind că nu ai nicio şansă de finalizare, doar de dragul de a avea muniţie la momentul oportun.