55

Scriu aceste randuri chiar in ziua cand implinesc 55 de ani. Baietii mei susotesc in camera de alaturi, semn sigur ca au pus la cale o surpriza si ca doresc sa pastreze secretul. Intr-o astfel de zi, indiferent cat de aglomerat si de agitat e programul curent, nu se poate sa nu privesti intr-un fel anume spre trecut dar si spre viitor.

Se spune ca la 40 de ani e bine sa tragi prima linie, sa verifici pentru prima oara directia in care mergi. Eu nu am avut atunci - era in 1990 - ragazul necesar. La 40 eram intr-o plina valtoare. De fapt, Revolutia si replicile ei reprezinta o parte din biografia intregii mele generatii. La 40 nu se putea trage o linie pentru ca multi au simtit abia atunci ca se pot exprima cu adevarat, ca isi pot pune in valoare talentele sau vocatia. S-au simtit pentru prima data cu adevarat liberi si ca cetateni, sa spunem, dar si fata in fata cu propriul destin. Nu era timp pentru "linii". La 40 noi am avut parte de un semn de exclamare.

La 55 de ani esti asezat numai bine ca sa pui puncte, sa asezi virgule, semne de intrebare si multe linioare de dialog. Inclusiv cu tine insuti. Sau mai ales asa. 55 e un fotoliu numai bun pentru bilanturi. Ai, in urma, o biografie care spune si iti spune suficient de multe lucruri despre tine. Bune. Rele. Evitabile. Inevitabile. Dar esti inca ferit de reverii somnoroase pentru ca ai energie si ai multe lucruri de terminat si multe lucruri de inceput.

Din 55 de ani, 15 au fost sa fie dedicati politicii. La inceput aproape pe incercate, cum bagi piciorul in mare ca sa afli daca apa nu iti da frisoane. Pe urma, din ce in ce mai convins si mai implicat, pe masura ce aflam ce vreau, ce imi place, ce nu imi place si unde as vrea sa ajung. Astazi stiu de cincisprezece ori mai multe lucruri decat acum cincisprezece ani. Stiu inclusiv faptul ca nu voi fi niciodata un politician profesionist in sensul tehnic al cuvantului, asa cum sunt multi dintre liderii occidentali de azi pe care am avut ocazia sa-i cunosc bine in felul lor de a fi. Imi place sa explic, imi place sa ma fac inteles, vreau sa ma exprim, nu vreau sa creez doar o imagine creionata succint si septic, in laboratoare sofisticate. Nu evit confruntarile, chiar atunci cand la carte scrie ca "mai bine nu!". Nu evit provocarile chiar atunci cand la ureche mi se sopteste "mai amanati putin!" Am inceput politica prea tarziu ca sa nu aduc in politica o mare parte dintr-un personaj deja format. Eu, cel de la 40.

Asezat aici, in fotoliul 55, stiu cat se poate de bine ca o buna parte din binele si raul care ma inconjoara pe mine, pe copiii mei (si pe dumneavoastra) mi se datoreaza si mie. Ca n-am fost si nu sunt un spectator al piesei care e viata, ci unul dintre cei care au pus si pun in miscare spectacolul. Si mai stiu la fel de bine ca nu e un spectacol obisnuit, cunosc pretul biletului. Sunt sigur ca a fost si e prea mare. Privind inainte, vad mai ales doua lucruri. Privirile celor care au dreptul sa imi reproseze ceva. Si privirile celor care au incredere in mine. Nu sunt mereu persoane diferite.

La 55 de ani nu iti pui problema retragerii in ape caldute. Te privesti tu insuti cu repros si cu incredere. Pe urma, te ridici si numaratoarea implacabila reincepe. 56.