A demisionat Băsescu?

Evenimentul săptămânii trecute a fost debarasarea lui Traian Băsescu de orice urmă de rigoare prezidenţială, de respectare a atribuţiilor şi obligaţiilor constituţionale, a valorilor democratice. Joi, mai întâi la Cluj, la primăria lui Boc, iar apoi în Capitală, îndesat vreo două ore şi mai bine în scaunul unui post tv aservit şi răspunzând unor întrebări tip minge ridicată la fileu, "preşedintele tuturor românilor" a renunţat la obligaţiile şi prerogativele sale constituţionale. Practic, a demisionat de facto din înalta funcţie în stat, manifestându-se efectiv şi exclusiv ca un şef de partid, ca un actor politic partizan din creştet şi până la degetul mic de la picior.

Să nu mi se spună că, acum câţiva ani, nişte isonari de-ai săi de la Curtea Constituţională au zis că are dreptul, preşedinte fiind, să-şi exprime public orice opinie. Nimic mai fals. Ceea ce poate afirma un politician oarecare nu poate trâmbiţa preşedintele ţării. Care, prin statutul său, are a se feri ca dracul de tămâie de a se amesteca părtinitor în viaţa şi în disputele dintre partide. Preşedintele, stipulează clar Constituţia, trebuie să medieze între puterile statului, între stat şi societate (art. 80), nu poate fi membru al unui partid (art.84), iar, dacă are de intervenit într-o problemă politică esenţială pentru naţiune, adresează mesaje Parlamentului (art. 88). În nici un caz nu coboară la nivelul scandalului de bodegă şi al bârfei pe marginea şanţului. Or, ce a făcut Traian Băsescu? La Cluj a ţinut, ca şef de partid, recunoscut ca atare,  o şedinţă cu activul pedelist având două principale ţinte, câtuşi de puţin disimulate. Mai întâi, i-a chemat pe portocalii să pună mâna pe furci ("Luptaţi, nu staţi la mâna USL!"). Urmându-i desigur modelul: atac permanent contra Guvernului, carotare pe orice cale a acţiunilor acestuia. Apoi, s-a amestecat direct şi brutal în campania electorală internă a PDL, în disputa intestină a acestuia pentru funcţia de preşedinte al partidului. Fără nici o jenă, l-a făcut zob, iar!, pe Blaga, găsindu-i contracandidatei acestuia, Elena Udrea, cele mai alese virtuţi.

A reluat aceste idei seara, la tv, îngroşându-le grosolan, bătându-şi joc de Ponta şi de Cabinetul acestuia, cerându-i premierului să demită vreo trei, patru minisştri, recunoscând cu nonşalanţă că a insistat pentru menţinerea lui Daniel Morar la şefia Parchetului (aş zice, explicabil, de vreme ce acesta ţine la fezandat bibliorafturile cu jafurile din timpul guvernării pedeliste). A revenit şi la tema alegerii preşedintelui PDL, fireşte indicând-o pe Udrea drept soluţia miraculoasă, ştie el de ce, mai ales dacă renunţă la tocuri şi poşete. Spuneam că, prin asemenea prestaţii, Traian Băsescu a demisionat de facto din funcţia de preşedinte al ţării. Pare însă preocupat nu atât de soarta în sine a PDL, cât de revenirea sa, poate chiar formală, la cârma acestuia: nu cred că-l vede cineva împingând căruciorul nepoţicii prin Herăstrău sau pe la Covasna. De altfel, întrebat iar dacă revine în politică, a şi răspuns sibilinic că a zis el că nu revine, dar tot aşa a declarat şi că demisionează în următoarele cinci minute...

Există, însă, o rezolvare şi - o fi strepezind ea dantura lui Barroso, Merkel sau Van Rompuy - pentru naţiunea română apare tot mai stringentă: după demisia de facto, prin comportament absolut intolerabil, lui Traian Băsescu să i se servească, logic, demiterea de iure dintr-o funcţie ale cărei rigori le calcă în picioare. Cât timp Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu mai vorbesc de alţi câţiva lideri ai USL cu şira spinării mult prea flexibilă, nu vor înţelege că altminteri dinspre Cotroceni nu va bate decât un vânt uscat, actuala putere are şansele ronţăite zi de zi.