A fost FMI-ul mult prea optimist?

Dar cum sunt interpretate la Banca Naţională cifrele comunicate de INS? Întrebarea are sens, căci experţi din BNR, inclusiv guvernatorul Mugur Isărescu, şi-au exprimat recent încrederea că la nivelul întregului an va fi posibil să fie calculat un PIB cu semnul plus. În acest caz, a fost o surpriză scăderea cu 6,4 procente a creşterii din trimestrul întâi 2009 faţă de trimestrul întâi 2008? Nicidecum.

Vineri, după ce au citit comunicatul Institutului Naţional de Statistică, referitor la mişcarea PIB-ului în trimestrul întâi din 2009, nu au fost puţini analişti care s-au arătat surprinşi. Unii s-au întrebat dacă nu cumva FMI-ul a fost prea optimist când a prognozat pentru România o scădere de 4 la sută a creşterii economice. Pentru că verdictul INS, pe baza datelor din economie, pentru primul trimestru, a fost mai drastic: minus 6,4 la sută. Mai jos decât ne-a avertizat Fondul Monetar Internaţional.

Dar cum sunt interpretate la Banca Naţională cifrele comunicate de INS? Întrebarea are sens, căci experţi din BNR, inclusiv guvernatorul Mugur Isărescu, şi-au exprimat recent încrederea că la nivelul întregului an va fi posibil să fie calculat un PIB cu semnul plus. În acest caz, a fost o surpriză scăderea cu 6,4 procente a creşterii din trimestrul întâi 2009 faţă de trimestrul întâi 2008? Nicidecum. Pentru că în respectivul trimestru criza globală a forţat intrarea în România prin trei canale: comercial, înregistrând scăderi mari atât la exporturi cât şi la importuri; financiar, surprinzând şi economia, şi populaţia cu o încetinire drastică a nivelului creditării; şi valutar, în ianuarie mai ales, cursul euro urcând până la 4,3 lei. Toate aceste trei şocuri regăsindu-se într-o severă contracţie a PIB-ului.

Dacă semnul, la nivelul creşterii economice, va fi negativ şi în trimestrul al doilea, atunci România îşi va declara oficial recesiunea. şi, probabil, aşa va fi. Dar mai departe? Primul semn bun e scăderea mai puţin severă a PIB-ului în trimestrul întâi din 2009, faţă de trimestrul  precedent: minus 2,6 la sută. Vedem că faţă de trimestrul al patrulea din 2008, când economia nu s-a mai confruntat cu supraîncălzirea din primul trimestru, scăderea PIB-ului nu mai e dramatică. Apoi, apare o tendinţă de apropiere a creşterii economice de potenţialul său.

Dar argumentele tari sunt altele. Din cele trei canale numite mai înainte, prin care criza globală a intrat în România, două au ridicat deja stăvilare solide. Piaţa valutară s-a stabilizat şi cursul de schimb nu mai produce şocuri. Apoi, canalul financiar se închide şi el prin reluarea creditării. Rămâne deschis doar canalul comercial, care nu mai depinde de piaţa internă, ci de pieţele externe. Iar împrumutul extern recent angajat de România produce deja efecte pozitive în relaţia cu investitorii străini.

Fără îndoială că şi de aici înainte, în cazul în care s-ar impune un scenariu pesimist, pentru că dezinflaţia ar fi într-un pericol major, Banca Naţională ar refuza să mimeze stabilitatea lăsând dobânzile să scadă şi să producă efecte amăgitoare pe termen scurt, dar devastatoare de termen lung. Pentru că ar fi un nonsens ca dobânzile să scadă în timp ce preţurile mărfurilor şi serviciilor ar urca. Aşadar, numai certitudinea că inflaţia se calmează şi că politica fiscală are şanse să se îndrepte către temperarea deficitului bugetar, a determinat  decizia BNR de reducere a dobânzilor.

Deficitul bugetar rămâne însă riscul cel mai mare. Criza din Rusia, din 1998, ne învăţase şi pe noi ce periculos focar de destabilizare a economiei poate fi un deficit fiscal mare. Mai ales când e combinat cu un grad redus de colectare a veniturilor bugetare, pe un fond de indisciplină financiară. În acelaşi timp, văzusem ce se poate întâmpla când finanţarea externă, în loc să contribuie la creşterea rezervelor valutare şi la investiţii, e orientată cu deosebire spre cheltuieli guvernamentale, desigur de consum, inclusiv pentru plata salariilor. Din această cauză, în momentul crizei financiare de acum mai bine de un deceniu, rezerva valutară a Rusiei n-a avut capacitatea de a contribui la susţinerea rublei. Investitorii străini au înţeles repede cât de redusă e marja de manevră  a băncii centrale, care n-a mai putut să susţină cursul monedei. Ei au intrat în panică şi au recurs la retrageri masive de capital, ce au determinat accelerarea căderii rublei şi destabilizarea pieţei valutare. Ei bine, spre deosebire de Rusia, la noi au fost evitate - şi atunci, şi în anii ce au urmat multe dintre aceste capcane. În primul rând, au fost introduse filtre eficiente, ce au oprit intrările masive de capitaluri speculative. Apoi, flotarea liber - controlată a cursului de schimb, pe piaţa valutară interbancară, a accentuat imprevizibilitatea necesară pentru pararea speculaţiilor şi a dat o mai mare flexibilitate politicii monetare. Nu există nici un motiv ca în 2009 să fie altfel. Şi dacă Dumnezeu ne va da o recoltă cât de cât bună...