A ierta şi a iubi din nou - Manifest pentru feminitate

Poate că bărbaţii de lângă noi fac multe greşeli, dar nu i-aş putea eticheta drept intoleranţi, abuzivi etc., fără să simt că ne-am ferit şi noi, femeile, să ne asumăm responsabilitatea de a-i învăţa ca mame, soţii sau fiice, cum să ierte şi să iubească din nou.

Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia, bărbat sau femeie, talente diferite, dar utile în egală măsură. Şi chiar dacă am uitat care sunt darurile noastre feminine sau cât de importante sunt ele pentru a menţine un echilibru în cuplu sau în societate, e vremea să ne întoarcem acasă şi să ne reamintim care e esenţa noastră sufletească: iubirea.

Ştiu că e greu să se schimbe un om, mai ales un bărbat, care a trăit alături de o mamă ce nu l-a învăţat îndeajuns bunătatea necondiţionată, ci din contră, l-a încurajat să se poarte abuziv faţă de alte femei (surorile ei), faţă de viitoarea soţie, doar pentru că puterea masculină conduce azi. Dar ştiu că o astfel de mamă nu a avut de unde să înveţe că înăuntrul ei (nu în afară) se găseşte o forţă imensă. Milioane de femei au uitat de forţa feminităţii, a iubirii, tandreţii şi blândeţii din inima lor.

Şi ştiu din proprie experienţă cât e de greu pentru o femeie să-şi preţuiască feminitatea dacă de mică a fost crescută în spiritul masculinităţii promovate chiar de mama ei, mamă care probabil şi-a dorit băieţi (din acelaşi spirit gen "bărbaţii conduc, femeile suferă") şi care a pregătit-o cum a putut mai bine pentru viaţă, construind-o dârză, neînfricată, agresivă, pentru a se încadra perfect în peisajul acestei societăţi ce nu mai ştie unde e binele real şi unde nu.

Tot aşa cum ştiu cât e de greu să evoluezi ca femeie într-o societate a bărbaţilor.
Totul pare dificil însă numai până în momentul în care înţelegi că puterea sacră dinăuntrul tău ţi-a fost dăruită tocmai pentru a echilibra şi unifica întregul într-o perfecţiune divină şi că rolul tău nu este acela de a fi aidoma bărbatului... ci acela de a-ţi descoperi frumuseţea unică interioară şi de a o împărtăşi cu ceilalţi, contribuind la echilibrul vieţii în fiecare clipă, cu dragoste.

Fiindcă, aşa cum forţa bărbatului nu e violenţa sau agresivitatea, tot aşa, nici forţa femeii nu e distrugerea feminităţii ei. Şi dacă multe dintre noi am uitat acest lucru (şi eu am fost până mai ieri în tabăra asta), e timpul să ne readucem aminte cine suntem şi ce putere deţinem. Să ne reîntoarcem acasă, în sufletul nostru şi să ne redeschidem inimile, dar nu oricum, ci numai după ce mai înainte, am iertat totul celorlalţi şi nouă înşine. Aceasta e o cale prin care fiecare om poate fi readus în matca inimii. Ca femei, am putea contribui enorm la salvarea emoţională a copiilor noştri, a soţilor şi chiar a societăţii în care trăim.


Merită să reflectăm puţin.
Ştiu că nu e uşor, pentru că eu însămi am învăţat greu această lecţie, fiind crescută într-o familie în care nici mama, nici tatăl, nu ştiau să iubească necondiţionat şi nici să ierte. Mai mult, femeile din neamul meu, au fost mai toate foarte puternice, dominatoare, cu alte cuvinte, masculinizate. Iar asta era la mare preţ, adică constituia un îndemn şi un model pentru noi, generaţia tânără de fete. Tiparele după care m-am condus mare parte din viaţă au fost, aşadar agresive, negative, dar simt că e în regulă aşa acum, pentru că mai bine de atât nici nu puteam face, având în vedere dezechilibrul vechi şi atât de adânc moştenit de la strămoaşele mele.

De altfel, tocmai de aceea am şi scris aceste rânduri. Ştiu că în fiecare femeie există această putere a tandreţii şi blândeţii şi mă simt datoare într-un fel, că dacă eu am început să o descopăr, să o fac cumva cunoscută şi acelora dintre surorile mele care au urmat aceleaşi cărări masculine drept ghid în viaţă. Mă adresez în primul rând lor, dar în egală măsură şi bărbaţilor, partenerilor, taţilor şi fraţilor noştri, pentru că noi nu suntem compleţi unii fără alţii. Împreună purtăm responsabilitatea de a preda generaţiilor viitoare o lume mai bună.

Femei, iertaţi aşadar ca să îi învăţaţi pe alţii să ierte din inimă. Iertaţi ca să fiţi sănătoase. Nu iertaţi ca să fiţi iertate, pentru că asta nu are nici o legătură cu iubirea şi e o cale falsă. Si nu spuneţi "iert, dar nu uit", pentru că asta nu e iertare, ci doar o amânare a ei. Iertaţi ca să vă puteţi deschide inimile şi să iubiţi din nou, primind dragostea care vi se oferă, atunci când vi se oferă, nu atunci când o cereţi voi învăţându-i pe ceilalţi cum să trăiască o viaţă caldă, liberă, plină şi vie. Atâţia oameni trăiesc cu sufletele răcite, cu inimile împietrite! Atâţia oameni mor emoţional cu mult timp înainte de a muri fizic! Fie ca tu să fii lumina care răspândeşte raze calde în sufletele celorlalţi şi le încălzeşte inimile îngheţate!

Şi fie ca tu, femeie, să te poţi ierta total pe tine pentru masculinitatea pe care ai pus atâta preţ înăuntrul şi în afara ta şi să te poţi iubi aşa cum eşti, pentru a putea trăi liberă în trupul tău şi în armonie cu darurile lui Dumnezeu pentru tine, pentru a-i învăţa pe ceilalţi să zboare fără teamă pe aripile dragostei. Şi fie ca fiica ta să ducă mai departe lecţia iubirii şi să o facă cunoscută tuturor celor cu care ea va intra în contact.

Pentru un sfat de suflet, poţi trimite întrebările tale pe adresa: danieladumitriu@gmail.com