Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sâmbătă seara, la RTV, mi-a atras atenţia un material cu mărturii ale unor unor oameni care fuseseră în moarte clinică. Un fost ateu, un om simplu, care crezuse că totul depindea de lumea palpabilă, de ceea ce poţi să vezi, să auzi şi să faci prin propriile-ţi puteri, povestea că ajunsese la intrarea în ”tunelul de lumină”( acest tunel este descris de către majoritatea oamenilor care au intrat în moarte clinică; vezi relatările doctorului Raymond Moody), unde s-a întâlnit cu o rubedenie. Spre deosebire de alţii, care văd o dulce, iubitoare şi fantastică lumină, acest bărbat vedea un tunel al întunericului, cu fiinţe chinuite, care strigau după ajutor. Femeia care-l aştepta la intrare, ruda lui, îi spusese că acolo era Iadul şi-n Iad erau chemaţi amândoi. Îngrozit de imaginile de suferinţă şi chin pe care le vedea în tunel, omul a strigat dintr-o dată; ”Eu nu vreau să merg aici” şi spontan a început să se roage la Dumnezeu. ”Doamne, Dumnezeul meu, te rog, ajută-mă”, striga omul. Iar consecinţa acestei schimbări de atitudine a fost, poate, tocmai faptul că el s-a întors din morţi!
Expresia ”nu vreau să merg aici” este ceea ce aş vrea să comentez astăzi, căci experienţa interioară a acelui om simplu pare să dezvăluie puterea extraordinară a liberului arbitru. Vedeţi, omul fusese atras la poarta Iadului, dar, probabil, asta se întâmplase în virtutea unui acord – mai degrabă inconştient – pe care el şi-l dăduse anterior, poate chiar prin starea sa de ateism. Liberul arbitru, aflat în faţa alegerii, a spus ”nu vreau să merg aici” şi nu s-a dus acolo. Puterea lui Dumnezeu şi puterea vieţii s-au manifestat după ce ”omul a ales singur”. După ce omul i-a spus ”nu” chinului şi suferinţei, automat i-a spus ”da” rugăciunii şi credinţei în Dumnezeu. Noi întrebăm adesea: ”Unde-i Dumnezeu când se întâmplă atâtea crime de Crăciun şi de Paşte, când vine câte-o catastrofă şi când oamenii fac lucruri îngrozitoare? Unde-i Dumnezeu când noi minţim, lovim, distrugem, când vin cutremure, năvălesc ape şi necazuri peste noi?” Povestea acelui om simplu, care s-a dus în morţi ateu şi s-a întors în viaţă credincios, pare să ne arate cheia pentru răspuns: ”alegerea noastră, liberul arbitru, care are puterea să spună ce vrea şi ceea ce el vrea, face posibilă manifestarea”.
În viaţa de zi cu zi, în fiecare clipă, noi alegem în lumea noastră lăuntrică, în interior, între Iad şi Rai, între bine şi rău, între imaginaţia distructivă şi cea frumoasă. Liberul arbitru este puterea ce-a ne-a fost dăruită. Noi spunem ce anume vrem, ce anume credem, ce anume înţelegem, ce şi cum suntem şi aceea devenim. Poate că nimic nu-i mai important decât să ne înţelegem şi să ne acceptăm această putere de a alege, puterea care se manifestă chiar prin cuvintele noastre. ”Copilul nu cere pâine şi Tatăl său îi dă pietre”, ne spunea Isus şi asta pentru ca noi să înţelegem cât de mult contează să cerem cu credinţă. Noi cerem iubire, dar nu credem că ea există, nu ne simţim destul de buni pentru a o avea. Ne macină îndoielile, temerile, ne amăgesc simţurile şi ne amăgeşte lumea, care a cerut ”pietre”, crezând c-a cerut pâine. Să învăţăm să cerem ce vrem, să credem că vom primi negreşit ceea ce am cerut; iată ce ne învaţă un om simplu, care s-a întors din morţi, folosindu-şi puterea de a alege, puterea de a spune ”Nu, nu vreau asta”! Putem spune ”nu”, bolii, lipsurilor apăsătoare şi chinurilor, de câte ori ne pare că ne-am scufundat în ele, căci toate acestea sunt doar imagini ale Iadului, pe care-l vedem cu ochii deschişi pentru ca noi să alegem diferit.
Citește pe Antena3.ro
