A plecat un tren din gară...

A judeca emoţional e omeneşte. Economia insă reacţionează cu eficienţă numai la stimuli raţionali. Numai sub astfel de impulsuri economia noastră ar deveni un izvor de prosperitate. O organizare raţională a economiei insă nu aduce bunăstare decăt pentru cei care vor să muncească bine, să-şi asume riscuri, să facă treabă de calitate. Iată o realitate pe care n-o mai putem ignora acum, cănd trenul nostru spre zona euro a plecat din gară. Impunăndu-ne tuturor, de la populaţie la autorităţi, căteva teme de reflecţie. Plus o serie de noi obiective.

A judeca emoţional e omeneşte. Economia insă reacţionează cu eficienţă numai la stimuli raţionali. Numai sub astfel de impulsuri economia noastră ar deveni un izvor de prosperitate. O organizare raţională a economiei insă nu aduce bunăstare decăt pentru cei care vor să muncească bine, să-şi asume riscuri, să facă treabă de calitate. Iată o realitate pe care n-o mai putem ignora acum, cănd trenul nostru spre zona euro a plecat din gară. Impunăndu-ne tuturor, de la populaţie la autorităţi, căteva teme de reflecţie. Plus o serie de noi obiective.


Căsătoria noastră cu Uniunea Europeană nu a produs numai entuziasm. A produs şi dezamăgiri. Cei dezamăgiţi nu-s puţini. Ei invocă numeroase motive, incepănd cu scumpirile la utilităţi. Mai ales cănd vin in lanţ: lumina, căldura, chiriile, apa. Un şofer de taxi mi-a spus că mulţi dintre clienţii lui dau acum vina pe Uniunea Europeană. Un eşantion semnificativ. Numai că la mijloc e o gravă confuzie.


Ani la rănd, populaţia a achitat de două ori factura la utilităţi. Mai intăi, factura era plătită direct de către utilizatorii de servicii, la tarife şi preţuri sub nivelul costurilor. Diferenţa era achitată din buget, de către toţi plătitorii de impozite. A venit insă, in cele din urmă, vremea ca factura să fie plătită o singură dată, de către utilizatori.


Uniunea Europeană n-a făcut altceva decăt să le ceară autorităţilor din Romănia să judece mai puţin emoţional. Un apel la raţionalitate. Căci e nevoie de mai multă grijă pentru oprirea risipei din economie. Şi, totodată, pentru asigurarea unui echilibru intre forţarea creşterii economice şi condiţiile specifice unei economii care s-a lăsat deseori amăgită de iluzii.


Toate astea le ştiam şi noi. Dar le-a subliniat şi Comisia Europeană. Care a repus pe rol un imperativ: să scăpăm rapid de pierderi şi de modul invechit de organizare a economiei.


Comisia Europeană n-a făcut altceva decăt să ceară Romăniei o deplină racordare la raţionalitate. Mai ales că societatea noastră este incă dominată de iluzii egalitariste. Şi de aşteptări de falsă protecţie, cum ar fi participarea bugetului la plata luminii, căldurii şi altor utilităţi in timp ce sunt menţinute tarife sociale. Fără indoială că lungirea bolii ani buni, prin tratamente cu calmante in locul unor intervenţii radicale, a făcut să pară suportabile şi ineficienţa economică, şi pierderile din economie, şi blocajul financiar, in ultimă instanţă chiar şi inflaţia. Dar boala a lucrat şi a continuat să producă efecte directe dintre cele mai nocive, care au lovit dur nu numai economia, ci şi societatea in ansamblu.


Dacă acum, la programul de şapte ani, de trecere la euro, nu va adera intreaga economie, chiar intreaga societate, promovănd concurenţa, disciplina financiară şi contractuală, scopul fiind creşterea eficienţei, se va adănci şi mai mult decalajul dintre Romănia şi ţările dezvoltate. Nivelul de trai al populaţiei va cobori şi mai mult. Iar vinovatul nu va fi Uniunea Europeană.


Raţionalitatea, ce ar putea aduce in industria romănească niveluri mai bune ale productivităţii şi calităţii muncii, plus reducerea pierderilor, constituie condiţia esenţială pentru creşterea veniturilor reale şi pentru imbunătăţirea ofertei interne. Un dram de raţionalitate se impune cu atăt mai mult acum, cănd Romănia are de indeplinit mai multe obiective postaderare. Ceea ce inseamnă că nu ne mai putem baza, decăt intr-o mică măsură, pe deficite bugetare. Şi nici pe majorări ale deficitului de cont curent. De aici inainte, incurajarea unui consum cu mult peste ceea ce se produce in Romănia, fără finanţări autonome acoperitoare, nu mai poate fi acceptată.


Ar fi insă bine in privinţa finanţării externe ca accentul să fie mutat de pe contractarea de noi datorii pe atragerea de investiţii directe. Astfel de investiţii, prezente masiv in economia monetară, nu vor veni şi in economia reală, in proporţiile dorite, dacă nu vom apăsa pe acceleratorul reformelor şi nu vom asigura trecerea decisivă la capitalismul de piaţă. Ar fi singura alegere optimă, care să aducă un alt nivel al veniturilor din muncă, mai ridicat, să imbunătăţească substanţial consumul real şi să dea o nouă perspectivă economiei romăneşti. Dar aşa ceva nu se mai poate clădi decăt pe baze raţionale: pe restrăngeri de cheltuieli bugetare, pe venituri bazate pe productivitate şi eficienţă, pe exporturi care să-şi ia adio de la subvenţiile prin curs şi să mizeze pe competitivitatea bazată pe calitate.