x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale A venit, a venit toamna,/ Acoperă-mi criza cu ceva

A venit, a venit toamna,/ Acoperă-mi criza cu ceva

de Serban Cionoff    |    30 Aug 2021   •   18:19
A venit, a venit toamna,/ Acoperă-mi criza cu ceva

Ca mâine intrăm în septembrie, prima lună de toamnă a lui 2021. Frumos și bine ar fi să facem acest pas însoțiți de nemuritoarele versuri ale lui Nichita Stănescu -,,A venit, a venit toamna,/Acoperă-mi inima cu ceva’’- sau fredonând balada compusă și interpretată de Nicu Alifantis. Dar, dacă ar fi să ne luăm după cum merg și după cum s-ar prea putea să meargă lucrurile pe mioriticile noastre plaiuri, nu la asemenea emoții de toamnă avem să ne așteptăm. Cu siguranță, de niște mari emoții vom avea parte, fiecare în felul nostru, numai că acestea vor fi de o cu totul altă factură decât cele cu care ne-a luminat Poetul Necuvintelor.

 Primele emoții ale toamnei lui 2021 ne vin, după cum era de așteptat, de la noul val al pandemiei, al câtelea o fi fiind el, că eu unul le-am și pierdut socoteala. Val despre care suntem înștiințați că va fi mai necruțător decât valurile precedente,așa că să nu ne mire dacă, nu peste multă vreme, vom avea parte de noi restricții și îngrădiri, mai ales în ceea ce privește libera circulație și posibilitățile de asociere în grupuri mai mari de N plus1 persoane. Bineînțeles, specialiștii în materie ne-au prevenit deja că nu e de glumit cu valul acesta,dar mă bate gândul să îi întreb ce măsuri de prevenire au fost luate și puse în aplicare de către factorii competenți și care este eficiența acestor măsuri? Nu pun, firește, această întrebare fiindcă mai că știu de ce răspunsuri vom avea parte. Așa după cum nu întreb,deocamdată, la ce au folosit izoletele achiziționate în primul val al pandemiei și nici cât la sută s-a folosit pentru uzul locuitorilor scumpei noastre patrii din totalul vaccinurilor importate în ultimii aproape doi ani? După care ar urma să întreb și câți bani s-au dus pe apa sâmbetei cu aceste ocazii… dar, mai bine, tac!

Al doilea set de emoții colective al acestei toamne ediția 2021 este provocat de zvonurile tot mai insistente privind creșterea spectaculoasă a prețurilor la electricitate și la gaze, creștere de pe urma căreia vor fi foarte serios afectate bugetele unei importante părți a locuitorilor orașelor și satelor scumpei noastre patrii. Din nou ,,bineînțeles’’ ar trebui să pun cui trebuie o întrebare de elementar bun simț referitoare la măsurile preconizate de către autorități pentru a atenua, pe cât posibil, impactul nenorocit al exploziei prețurilor asupra bugetelor acestei mai mari majorități a populației țării. Bugete care, știm de pe acum, nu au nici-o șansă să crească într-un viitor previzibil. Explozie a prețurilor care vine la pachet cu alte serioase semne de întrebarea privind asigurarea necesarului de energie electrică, termică și a gazelor naturale necesare pentru toamna și mai ales pentru iarna care urmează.  Dar, și de data asta mă abțin să pun întrebări, fiindcă abia am terminat de citit declarațiile încâlcite și stufoase ale primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, din care aflăm doar ceva foarte vag despre intenția instituției de a dezbate un proiect de hotărâre privind preluarea ELCEN de către compania municipală Termoenergetica.

 Până aici toate bune și frumoase, numai că pentru asta trebuie și oareșce bănet pe care, după cum era de așteptat, onor Primăria Capitalei nu îi are, așa că va merge cu jalba în proțap la Guwern. Și uite așa, iar se trezește cârcotașul din mine și întreabă: dar de ce s-a așteptat să intrăm în septembrie când treaba asta putea fi discutată și soluționată de atâta vreme? Și vă rog să rețineți că m-am referit numai la situația din București, dar teamă îmi este că ea se poate repeta și în alte zone și localități ale țării. Cumul de situații pe care se bazează și scenariul de ultimă oră privind posibilitatea de a ne trezi cu un alt soi de decret pentru raționalizarea energiei electrice, termice și a gazelor naturale, frate vitreg cu cel dat de Ceaușescu în 1988.Am zis ,,frate vitreg’’, fiindcă decretul de acum 33 de ani făcea parte din măsurile draconic de restrictive luate în vederea achitării datoriei externe, pe când, dacă s-ar da un nou ucaz, acesta ar veni ca urmare a  modului în care furnizorii- în primul rând furnizorii de faze naturale- gestionează stocurile urmărind să obțină maximum de profit.

 Acestea ar fi doar două dintre emoțiile cu care, mai mult ca sigur, ne vom confrunta în toamna în care pășim. Deși teamă îmi este că ele nu dau prea mari fiori și îngrijorări și celor asupra cărora ar fi trebuit să diriguitorilor trebilor noastre publice. Cărora acum nu le stă gândul  decât fie să știe cu un ceas mai devreme cine va câștiga lupta la congresul partidului din luna septembrie –vezi PNL-, fie să decidă dacă mai rămân sau nu la guwernare- vezi USR Plus-, fie să aleagă cu cine vor  face echipă în cazul în care s-ar ajunge la alegeri anticipate - vezi, bineînțeles, UDMR. Întrebări apăsătoare și generatoare de crescânde neliniști mai ales dacă citim cu creionul în mână rezultatele recentului sondaj de opinie realizat de Avangarde.Sondaj din care aflăm că PSD a ajuns la 35 % încredere publică, pe când PNL a căzut la 21% , iar USR Plus la 14%. Rezultate care, și ele, provoacă tot un fel de puternice emoții. Știm bine mai ales cui!

  Puneți vă rog în oglindă aceste procentaje cu cele două mari emoții colective ale noastre, ale capetelor de locuitor în pragul toamnei lui 2021 și,în acest fel, cred că veți ajunge la concluzia că, în lipsa unor soluții efective și stabile pentru asigurarea stocurilor de gaze naturale, a energiei electrice și termice,Guwernanții (încă  în exercițiu) vor folosi restricțiile preconizate în cazul noului val al pandemiei ca mijloc de a evita criza socială latentă care este tot mai aproape ca să explodeze. Adică ieșirea în stradă a unei populații și așa adusă la cel mai jos prag al răbdării și al toleranței.

 Motiv pentru care mi-am permis să modific puțin versurile nemuritorului Nichita Stănescu și, adaptându-le la realitatea noastră atât de jalnică, să le fac să sune așa:,,A venit, a venit toamna,/Acoperă-mi criza cu ceva’’…

                                                                    Șerban  CIONOFF  

×