Abdomenul lui Hercule

Nu stiu ce fel de cititor de ziare sunt, dar titlurile de articole si titlurile de pe copertile revistelor le citesc cu nesat, fara sa ma-ntreb intotdeauna ce vor sa spuna.

Un titlu trebuie sa fie o provocare. Cand vin de peste tot, provocarile sfarsesc prin a te buimaci. Ca drogurile. Sunt zile cand astept autobuzul si iau la rand, pe tarabele vanzatorilor de ziare sau in vitrinele chioscurilor, toate titlurile. Si toate-mi spun acelasi lucru: ca eu, omul de pe strada, sunt un ins neinsemnat, ca-n lume lucruri foarte mari stau sa se intample si ca exista oameni care stiu sa traiasca, care au solutia fericirii la indemana, nu conteaza care-i problema. De regula, un titlu interesant imi iese din cap de indata ce dau de altul mai interesant. Iar de titluri din ce in ce mai interesante dau in orice ziar sau revista mi-as arunca privirea. In viata de toate zilele, mai mult decat cel mai mult nu se poate. In jurnalistica, se poate.

La un titlu, desi n-am inteles din prima clipa ce vrea sa spuna, ma gandesc de mai multe zile, deoarece mi s-a infipt in memorie si nu ma slabeste deloc. E mai degraba un imperativ, decat un titlu: "Trage la fiare ca Hercule si construieste-ti un abdomen de invidiat".

Invidiez multi oameni, pentru tot felul de talente sau insusiri. As fi in stare sa-mi scriu autobiografia conform cu invidiile pe care le-am consumat insa de mic. De unele am mai scapat. Dar fiindca nu exista femeie care, cand ne cunoastem, sa nu exclame "Va credeam mai inalt!", am o ciuda fara leac pe toti lunganii. Burtosi intalnesc la tot pasul. Din care cauza, nutresc convingerea ca, in materie de abdomen, cel mai bine e sa nu se vada ca-l ai mare. Dar de aici pana a-l invidia pe un om pentru frumusetea herculeana a abdomenului sau, construit prin munca la fiare, e un drum lung. Inteleg ca domnisoarele au motive sa-si vanture abdomenul pe sub nasul barbatilor, pentru ca buricul e in naturalul sexului. La timpul cand si barbatii vor face caz de muschii lor abdominali, ma gandesc insa nu cu invidie, ci cu mare ingrijorare. Cu multe lucruri poate sa se laude un mascul, nu si cu abdomenul sau. Cu pectoralii, e o chestie. Umerii lati si vanjosi sunt, de cand lumea, blazonul vigoarei. Am cunoscut un baschetbalist care purta la picior numarul 53 si n-avea deloc complexul talpilor sale uriase. Ba dimpotriva, umbla dupa antrenorul care l-ar fi putut ajuta s-ajunga cu ele in Cartea Recordurilor.

In filmele americane, fetele fac caz de frumusetea feselor baietilor. In sine, unele parti ale trupului sunt subiect de perfectionism. Cunosc carti de arta care antologheaza capete, sani, maini, picioare, coafuri, ochi si femei vazute din spate, astfel ca sa intelegem din aceste inventare evolutia idealului. Dar nu am cunostinta de nici un tratat de abdomene. Cat despre reprezentarile lui Hercule in pictura si sculptura, nu abdomenul e marca legendei lui. Trasul la fiare iti face abdomenul tare, dar pentru un titlu macar decent altele-s tragerile. Poate la cap.