Absenţa sondajelor de opinie

În anii anteriori, difuzarea sistematică a sondajelor, dar mai ales confirmarea de către scrutin au micşorat drastic suspiciunea de fraudare a alegerilor.

S-a încheiat campania electorală pentru scrutinul de la 1 iunie 2008. Substituirea analiştilor cu chibiţii electorali şi respingerea specialiştilor explică absenţa din comentariile dedicate campaniei pentru localele din 2008 a unui element mai mult decît necesar: absenţa oricărei referiri la cele patru campanii electorale de după 1989: 1992, 1996, 2000, 2004. Cercetătorul care s-ar fi încumetat la o astfel de raportare s-ar fi confruntat cu o realitate mai mult decît evidentă: faţă de campaniile din 1996, 2000 şi 2004, în campania din 2008 au lipsit sondajele de opinie.

Şi cînd spunem aceasta, nu ne referim la sondajele comandate de partide pentru uz propriu, din care au fost lăsate să scurgă în presă doar date parţiale sau chiar falsificate. Astfel de sondaje s-au făcut. S-au făcut şi vreo cîteva, sporadice, difuzate aiurea şi pe loc violent contestate. În 1996, în 2000, în 2004, două institute de sondare, IMAS şi CURS, au realizat şi difuzat sistematic la intervale de timp precise, rezultate ale investigaţiei nu numai la nivel de Bucureşti, dar şi la nivel de ţară. Altfel spus, în timp ce la Bucureşti au fost vizate votul pentru primărie şi votul politic pentru Consiliu, la nivel de ţară, sondajele au ţintit votul la nivel de partide. Urmare a acestei realităţi, comentatorii, dar şi opinia publică au beneficiat de fascinanta dinamică a stării de spirit a populaţiei. Cu un asemenea avantaj, ei s-au putut referi cu ascuţime la strategia fiecărui partid, la eficienţa mijloacelor electorale, la influenţa unor evenimente politice interne şi externe asupra capitalului de simpatie a fiecărui candidat important la Bucureşti şi a fiecărui partid mai acătării la nivel de ţară.

Dacă am fi beneficiat de sondaje, am fi putut măsura efectul implicării anticonstituţionale a lui Traian Băsescu în campania pentru Bucureşti. Sau, ca să dăm un alt exemplu, efectele campaniei de presă împotriva lui Sorin Oprescu în procentajele candidatului independent. Acest fenomen nu s-a mai putut întîlni în campania din 2008. CURS şi IMAS au dispărut din spaţiul public, lichidate de nălucirile politicianiste ale lui Sebastian Lăzăroiu şi Alin Teodorescu. Singurul institut care a difuzat sondaje şi acelea puţine şi repartizate aiurea a fost INSOMAR.

INSOMAR e însă un institut de cercetare a opiniei cum e bojdeuca lui Creangă cometa Halley. Ca şi Trustul său media, INSOMAR n-a fost creat şi mai ales nu e finanţat dintr-o schizofrenică pasiune a unui om de afaceri pentru lucrul bine făcut. La pachet cu Realitatea TV şi cu puzderia de ziare de mic litraj din Trustul FNI, INSOMAR e o păpuşă gonflabilă a sociologiei, pusă la dispoziţia lui Traian Băsescu de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru ca locatarul de la Cotroceni să-şi satisfacă poftele de putere.

Este Institutul care, din nevoia de a-i face pe plac lui Traian Băsescu, a prognozat o participare de 75% la Referendumul de anul trecut. E Institutul care, în decembrie 2004, a jucat un rol decisiv în manipularea opiniei publice, astfel încît Traian Băsescu să ajungă preşedinte. E Institutul care, la Referendumul privind suspendarea preşedintelui, a evitat cel mai important rezultat – participarea la vot – pentru a clama victoria lui Traian Băsescu. Ca şi în cazul Trustului Media, în cazul sondajelor de opinie, Sorin Ovidiu Vîntu a făcut un nou FNI.

Dacă institutele de sondare ar intra în competenţa Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului, de mult ar fi trebuit interzis pentru falsificarea grosolană a etichetei. Pe lîngă compromiterea iremediabilă în ochii opiniei publice, sondajele de opinie au lipsit în această campanie şi pentru că n-a mai fost cine să le comande. Extrem de costisitoare, sondajele de opinie nu mai pot fi suportate de organisme independente (Fundaţii, ONG-uri) sau de presă (mă refer la organisme de presă independente, nu la Realitatea TV).

Dincolo de efectele negative în ce priveşte comentarea campaniei, absenţa sondajelor de opinie e un fapt grav pentru democraţie. În anii anteriori, difuzarea sistematică a sondajelor, dar mai ales confirmarea de către scrutin au micşorat drastic suspiciunea de fraudare a alegerilor. În 2008, această suspiciune a crescut atît prin absenţa sondajelor, cît şi prin implicarea Preşedintelui în campania pentru Bucureşti. Dînd naştere unei bănuieli: Nu cumva de asta nu s-au publicat sondaje de opinie?