x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ace de gheaţă

0
Autor: Marian Nazat 08 Dec 2013 - 16:15
■ Vânzoleală de târg, într-o zi de vineri. Numai bună să-mi lansez culegerea de eseuri “Ţara de cobai”. Forfoteala mă înţeapă şi-mi îneacă glasul. Simt ace de gheaţă înfipte pe şira spinării. Stau ca un popândău în faţa cititorilor  mei şi-mi doresc dintr-odată să mă fac mic, mic, fiinţă  invizibilă. Să dispar şi să privesc  cu detaşare  spectacolul de jos. Mă gândesc aiurea. “I-aş reproşa autorului  pesimismul excesiv”, îl  aud ca prin  vis pe Eugen Simion. Autorul sunt eu, se înţelege, un cobai cu deprinderi de condeier. Zâmbesc trist. Cum să fii optimist pe vremurile astea, când, de pildă, Sfânta Vineri s-a transformat   subit în  Vinerea Neagră ? În copilărie, şi nu doar, am  crescut crezând cu naivitatea vârstei în sfânta  de care pomeneam, o sfântă în stare  de minuni nemaiauzite. O sfântă bună şi curată ca nimeni altcineva. Brusc, corporatiştii prezentului fără noimă au alungat-o pe sfântuţa mea şi au adus-o în loc pe Black Friday, o zăludă scotocitoare printre rafturile cu produse ieftinite. O drăcoaică chemată să  ridice profitul  capitaliştilor şi să zăpăcească oamenii, să le întărâte  pofta de chilipiruri. Zău, cum  naiba să  fiu optimist sub semnul Vinerii Negre, cum ?

■ La târg se vând şi cărţi, şi dobitoace, şi  fiare, şi vechituri… Vasăzică, nicio deosebire, cartea se târguieşte asemenea carcasei de porc  ori a  bobinelor electrice… Ce insolenţă, câtă lipsă de respect  pentru amărâţii  cotropiţi de fiorul scrisului  ! Nu s-o găsi  altceva, o formulă  negustorească mai  aproape de esenţa cărţii, de sacralitatea ei ? Încetaţi, dar, s-o  profanaţi prin târgurile voastre vulgare!

■ Statuia Libertăţii primită în dar de americani  n-a fost sădită  în oraş, ci în largul oceanului, pe o insulă minusculă – Ellis Island. Pesemne că yankeii  nu s-au încrezut în cadoul metalic trimis de francezi. L-au privit  cu suspiciune şi l-au  încimentat  departe de New-York, ca nu cumva să  le ia minţile  locuitorilor  metropolei. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă new-yorkezii  ăia dădeau cu ochii, zi de zi, de falnica statuie ? Ar fi sfârşit închipuindu-şi că sunt chiar  liberi, şi nălucirea cu pricina nu cădea prea bine stăpânilor peste braţele de muncă. S-ar fi dus pe copcă rentabilitatea afacerilor, consumismul s-ar fi debilizat, ce mai, nenorocire, nu  altceva  ! Aşa, un edil şiret  a poruncit ca darul venit dinspre Continent să fie  ridicat pe apele ceţoase. Departe de iscodirile Lumii Noi. Păi, Lumea  Veche se păcălise demult cu Calul Troian şi ştim cu toţii ce a  ieşit din  darul grecilor…Libertatea trebuie ţinută la distanţă de oameni, altfel este dăunătoare, corectitudinea politică n-ar îngădui-o.

■ “Egalitate, libertate,  fraternitate”, au urlat  câţiva incoştienţi în urmă cu sute de ani pe străzile Parisului. Stupiditatea asta  plină de contradicţii  a înnebunit  omenirea. Fiindcă, în libertate, indivizii  nu mai sunt egali. Şi nemaifiind  egali,  s-a dus şi fraternitatea, bogatul  şi săracul  nu pot  fraterniza. Niciodată. În egalitate, există fraternitate, dar prima trebuie impusă cu forţa, deci uitaţi libertatea. Trei cuvinte care  au bulversat lumea, numai ca unii să-şi umple conturile…

■ Ce paradox  ! Salvarea Germaniei reunificate, motorul Europei Unite, să şadă la mâna a doi estici – Gauck şi Merkel…  Germania  capitalistă să fie trasă înainte de Germania  comunistă, ce superbă răzbunare !  Să mai strâmbe careva din nas când se dizertează despre superioritatea comunismului. Te rog să ne ierţi, tovarăşe Ceauşescu, o luaserăm razna de-a valma, ţărani,muncitori şi intelectuali, păcăliţi de sclipiciul vitrinelor occidentale ! Plătim acum inepţiile de atunci şi constatăm  cu amărăciune că libertatea înseamnă tirania  facturilor, spaime şi biruri cu duiumul. Şi robie, individuală şi colectivă….

■ Ascultându-l pe Premierul Chinei rostindu-şi alocuţiunea în faţa parlamentarilor români, m-am simţit altcumva. Mă săturasem  să încasez întruna loviturile de bici ale vătafilor de la Bruxelles, insultele şi aroganţele ăstora. N-aţi observat, ori de câte  ori aterizează simandicoşii ăştia la Bucureşti, pleosc cu sudalma şi pretenţiile, orice le pute în Valahia, nimic  nu le e pe plac. Chinezul ne-a atins coarda sensibilă, ne-a amintit de Milea  Spătarul, de  “Valurile Dunării” şi toate celelalte. Un discurs  cald şi prietenesc, semn că sufletul n-a fost scos din agenda oficială a comunismului. Capitaliştii ocolesc programatic naturelul, îi încurcă teribil, exploatarea omului de către om exclude inima…  Mă uit înspre Marea China cu speranţă, nădăjduind că de acolo va porni însănătoşirea  omenirii, deşi  mă amăgesc degeaba. Capitalul va înfrânge în cele din urmă  sufletul,  e în firea omului. Fiindcă omul înseamnă  lăcomie şi trufie.
   
■ Prin  1996 mă aflam la Beijing, cu câţiva colegi  din Parchetul General. Participam la Conferinţa Internaţională Anticorupţie. Dintre toate, delegaţia noastră, singura !, s-a bucurat de privilegiul de a fi primită de Procurorul general, amfitrionul evenimentului. Ne-am strâns mâinile tovărăşeşte, deşi gestul este aidoma şi-n cealaltă orânduire, şi ne-am împărtăşit impresii de procurori. La despărţire, am simţit că prietenia chino-română nu e vorbă în vânt, că nepoţii   legendarului Mao nu pot şterge cu buretele un trecut  în care România le-a fost alături. Azi e rândul ei să ne întoarcă  ajutorul.

■ Domnul Teodor Meleşcanu, şeful SIE, ne-a lămurit definitiv. Căci informatorii serviciului pe care îl păstoreşte  figurează la “bunuri şi servicii” pe statul de plată al temutei instituţii. Păcatul trădării  este răsplătit pe măsură de stat, oprobriul public îl ocoleşte din obişnuinţă. Ce servicii or aduce jigodiile care toarnă în solda serviciilor secrete ? mă întreb gâlgâind de furie. Toţi nemernicii rostuiţi  pârei sunt asimilaţi bunurilor, asta da batjocorire  de stat !


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de