Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
■ Vânzoleală de târg, într-o zi de vineri. Numai bună să-mi lansez culegerea de eseuri “Ţara de cobai”. Forfoteala mă înţeapă şi-mi îneacă glasul. Simt ace de gheaţă înfipte pe şira spinării. Stau ca un popândău în faţa cititorilor mei şi-mi doresc dintr-odată să mă fac mic, mic, fiinţă invizibilă. Să dispar şi să privesc cu detaşare spectacolul de jos. Mă gândesc aiurea. “I-aş reproşa autorului pesimismul excesiv”, îl aud ca prin vis pe Eugen Simion. Autorul sunt eu, se înţelege, un cobai cu deprinderi de condeier. Zâmbesc trist. Cum să fii optimist pe vremurile astea, când, de pildă, Sfânta Vineri s-a transformat subit în Vinerea Neagră ? În copilărie, şi nu doar, am crescut crezând cu naivitatea vârstei în sfânta de care pomeneam, o sfântă în stare de minuni nemaiauzite. O sfântă bună şi curată ca nimeni altcineva. Brusc, corporatiştii prezentului fără noimă au alungat-o pe sfântuţa mea şi au adus-o în loc pe Black Friday, o zăludă scotocitoare printre rafturile cu produse ieftinite. O drăcoaică chemată să ridice profitul capitaliştilor şi să zăpăcească oamenii, să le întărâte pofta de chilipiruri. Zău, cum naiba să fiu optimist sub semnul Vinerii Negre, cum ?
■ La târg se vând şi cărţi, şi dobitoace, şi fiare, şi vechituri… Vasăzică, nicio deosebire, cartea se târguieşte asemenea carcasei de porc ori a bobinelor electrice… Ce insolenţă, câtă lipsă de respect pentru amărâţii cotropiţi de fiorul scrisului ! Nu s-o găsi altceva, o formulă negustorească mai aproape de esenţa cărţii, de sacralitatea ei ? Încetaţi, dar, s-o profanaţi prin târgurile voastre vulgare!
■ Statuia Libertăţii primită în dar de americani n-a fost sădită în oraş, ci în largul oceanului, pe o insulă minusculă – Ellis Island. Pesemne că yankeii nu s-au încrezut în cadoul metalic trimis de francezi. L-au privit cu suspiciune şi l-au încimentat departe de New-York, ca nu cumva să le ia minţile locuitorilor metropolei. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă new-yorkezii ăia dădeau cu ochii, zi de zi, de falnica statuie ? Ar fi sfârşit închipuindu-şi că sunt chiar liberi, şi nălucirea cu pricina nu cădea prea bine stăpânilor peste braţele de muncă. S-ar fi dus pe copcă rentabilitatea afacerilor, consumismul s-ar fi debilizat, ce mai, nenorocire, nu altceva ! Aşa, un edil şiret a poruncit ca darul venit dinspre Continent să fie ridicat pe apele ceţoase. Departe de iscodirile Lumii Noi. Păi, Lumea Veche se păcălise demult cu Calul Troian şi ştim cu toţii ce a ieşit din darul grecilor…Libertatea trebuie ţinută la distanţă de oameni, altfel este dăunătoare, corectitudinea politică n-ar îngădui-o.
■ “Egalitate, libertate, fraternitate”, au urlat câţiva incoştienţi în urmă cu sute de ani pe străzile Parisului. Stupiditatea asta plină de contradicţii a înnebunit omenirea. Fiindcă, în libertate, indivizii nu mai sunt egali. Şi nemaifiind egali, s-a dus şi fraternitatea, bogatul şi săracul nu pot fraterniza. Niciodată. În egalitate, există fraternitate, dar prima trebuie impusă cu forţa, deci uitaţi libertatea. Trei cuvinte care au bulversat lumea, numai ca unii să-şi umple conturile…
■ Ce paradox ! Salvarea Germaniei reunificate, motorul Europei Unite, să şadă la mâna a doi estici – Gauck şi Merkel… Germania capitalistă să fie trasă înainte de Germania comunistă, ce superbă răzbunare ! Să mai strâmbe careva din nas când se dizertează despre superioritatea comunismului. Te rog să ne ierţi, tovarăşe Ceauşescu, o luaserăm razna de-a valma, ţărani,muncitori şi intelectuali, păcăliţi de sclipiciul vitrinelor occidentale ! Plătim acum inepţiile de atunci şi constatăm cu amărăciune că libertatea înseamnă tirania facturilor, spaime şi biruri cu duiumul. Şi robie, individuală şi colectivă….
■ Ascultându-l pe Premierul Chinei rostindu-şi alocuţiunea în faţa parlamentarilor români, m-am simţit altcumva. Mă săturasem să încasez întruna loviturile de bici ale vătafilor de la Bruxelles, insultele şi aroganţele ăstora. N-aţi observat, ori de câte ori aterizează simandicoşii ăştia la Bucureşti, pleosc cu sudalma şi pretenţiile, orice le pute în Valahia, nimic nu le e pe plac. Chinezul ne-a atins coarda sensibilă, ne-a amintit de Milea Spătarul, de “Valurile Dunării” şi toate celelalte. Un discurs cald şi prietenesc, semn că sufletul n-a fost scos din agenda oficială a comunismului. Capitaliştii ocolesc programatic naturelul, îi încurcă teribil, exploatarea omului de către om exclude inima… Mă uit înspre Marea China cu speranţă, nădăjduind că de acolo va porni însănătoşirea omenirii, deşi mă amăgesc degeaba. Capitalul va înfrânge în cele din urmă sufletul, e în firea omului. Fiindcă omul înseamnă lăcomie şi trufie.
■ Prin 1996 mă aflam la Beijing, cu câţiva colegi din Parchetul General. Participam la Conferinţa Internaţională Anticorupţie. Dintre toate, delegaţia noastră, singura !, s-a bucurat de privilegiul de a fi primită de Procurorul general, amfitrionul evenimentului. Ne-am strâns mâinile tovărăşeşte, deşi gestul este aidoma şi-n cealaltă orânduire, şi ne-am împărtăşit impresii de procurori. La despărţire, am simţit că prietenia chino-română nu e vorbă în vânt, că nepoţii legendarului Mao nu pot şterge cu buretele un trecut în care România le-a fost alături. Azi e rândul ei să ne întoarcă ajutorul.
■ Domnul Teodor Meleşcanu, şeful SIE, ne-a lămurit definitiv. Căci informatorii serviciului pe care îl păstoreşte figurează la “bunuri şi servicii” pe statul de plată al temutei instituţii. Păcatul trădării este răsplătit pe măsură de stat, oprobriul public îl ocoleşte din obişnuinţă. Ce servicii or aduce jigodiile care toarnă în solda serviciilor secrete ? mă întreb gâlgâind de furie. Toţi nemernicii rostuiţi pârei sunt asimilaţi bunurilor, asta da batjocorire de stat !
