x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Acolo, la el, la Cotroceni

0
Autor: Simona Boţog 25 Ian 2012 - 09:23
Acolo, la el, la Cotroceni


Ziua 12. Ploua marunt. Apoi ploua mai tare. Parca e lapovita. Nu, acum chiar ninge. Si ninge ca-n povesti. Doar ca povestea noastra nu e cu printi si printese si nici cu zane sau Feti-Frumosi. E despre amaraciune, tristete, teama, frustrare, neputinta si chiar disperare. Eroii sunt ei. Romanii, care de 12 zile stau ore in sir intr-un ger naprasnic, ploaie sau ninsoare si spera. Spera ca glasurile lor se vor auzi acolo. Acolo, la el, la Cotroceni.

,,Jos Basescu!'. Sute de oameni striga in cor. ,,De-mi-sia! De-mi-sia!’’ Cuvintele cel mai dês folosite in piata parca suna acum a rugaciune. Rugaciunea unor oameni care au iesit in strada nu de bine, nici de cald si nici de drag. Au iesit pentru ca au ajuns la limita suportabilitatii. Am vazut oameni din toate paturile sociale. Tineri, mame si tati cu copii sau batrani. Muncitori necalificati, dar si multi, foarte multi intelectuali. Am vorbit cu zeci sau poate sute de oameni. Fiecare chip ascunde o poveste. Si toate povestile sunt triste. Disperarea se citeste in ochii majoritatii: medici sau profesori care s-au saturat sa fie umiliti, studenti care si-ar dori sa aiba un loc de munca dupa absolvire, oameni in toata firea care si-ar dori sa munceasca si n-au unde, bolnavi care nu isi permit tratament, batrani care traiesc la (ori chiar sub) limita decentei. Si toti vor doar RESPECT. Si dreptul la o viata mai buna.

Fiecare a protestat in felul sau. Unii au scandat fará-ncetare lozinci antiguvernamentale sau impotriva lui Basescu. Altii au venit cu pancarte. Iar pe pancarte mesaje cat se poate de inventive: de la ramarci ironice pana la poezii cu blonde si marinari. Altii au facut haz de necaz si au intrat in pielea celor pe care ii invita sa plece. Asa zis-ul cortegiu funerar al Preaalaptatului si Preahahaitului care isi face loc in fiecare seara prin multime cu posterele care infatiseaza un sugar cu chipul presedintelui la sanul mamei Elena Udrea, pasarea de plastic care e gata, gata sa zboare din batul care o ridica deasupra manifestantilor, pistolul de jucarie indreptat spre tampla guvernantilor, crucea de inmormantare cu numele presedintelui, jerba de flori sau galeata, care reprezinta urna pentru voturile de la alegerile anticipate sunt modul ironic, dar extrem de sugestiv prin care unii dintre protestatari incearca sa le transmita guvernantilor mesajul lor.

Au fost si seri tensionate. Si proteste degenerate. Mai ales in 14 si 15 ianuarie. Nu ei, cei de care va vorbeam, au rupt bordurile si au aruncat cu pietroaie in jandarmi. N-au vandalizat centrul orasului si nici n-au spart si jefuit magazine. Ei au stat acolo, in Piata Universitatii, si au protestat PASNIC. Ceilalti au facut toate astea. Am fost in mijlocul lor. Le-as fi spus oameni, dar semanau mai degraba cu animalele. Aruncau cu bate, bolovani sau sticle, chiar si sticle incendiare, la nimereala. Ce a contat ca au dat foc unor semeni de-ai lor? Sau ca pe altii i-au bagat in spital? Cu greu au fost potoliti de gazele lacrimogene ale jandarmilor sau cu tunurile de apa. Acestia sunt … altii. Cine? Greu de spus. Unii au banuit ca sunt ultrasi. Gurile rele spun insa ca ar fi infiltrati. Infiltrati platiti de putere, ca sa discrediteze protestul oamenilor, macinati de griji si probleme, care incepuse sa ia amploare. Care e adevarul? Ramane de vazut… Cert este ca cei mai multi, cei care, cu adevarat, au iesit in strada pentru ca Romania de azi le-a confiscat dreptul la o viata decenta, nu se dau batuti. Si inca spera. Spera ca glasurile lor se vor auzi candva, acolo. Acolo, la el, la Cotroceni.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de