x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Aderare la euro pe cântecul sirenelor

Aderare la euro pe cântecul sirenelor

de Dan Constantin    |    24 Apr 2019   •   08:10
Aderare la euro pe cântecul sirenelor

A trecut o săptămână de la prezentarea Raportului de fundamentare a Planului Național pentru aderarea la Zona Euro și nu sunt semne că acest document ar stârni interesul clasei politice aflate în plină campanie electorală pentru europarlamentare. O temă care impune natural o raportare a viitorilor reprezentanți ai României în Parlamentul European este inexistentă în adunările electorale, folosite mai mult pentru atacarea adversarilor politici. Chiar și reuniunea de la Academia Română, gazda evenimentului din 16 aprilie, la care au participat primul-ministru, guvernatorul băncii centrale, președintele Academiei și reprezentanții instituțiilor care au participat direct la întocmirea Raportului „s-a pierdut” în noianul de breaking news-uri irelevante. Mugur Isărescu și Viorica Dăncilă au subliniat că Raportul și Planul de aderare la ZE au valoarea unui real proiect de țară, care stabilește pentru următorii ani ținta unui efort național comparabil Pactului de la Snagov, pe baza căruia s-au asumat în anul 2000 traiectoriile spre NATO și UE. Unii politicieni mai cred și astăzi că intrarea în ZE este similară cu urcarea într-un tren aflat în gară, la care ți-ai luat bilet, dar nu înțeleg că de fapt trenul este în mișcare, iar conductorul trebuie să fie de acord cu pasagerul care aleargă după vagoane. Un nivel minim de convergență reală legat de PIB pe locuitor raportat la puterea de cumpărare standard medie din ZE este acum principalul indicator urmărit. Scenariile de creștere economică în ritm de 4 sau 5 la sută ar asigura ca acest nivel să ajungă la 70,75 sau 80 la sută din media ZE cu începere din 2021, potrivit estimării premierului, făcând fezabilă aderarea în 2024. Mugur Isărescu este mai prudent, apreciază că aderarea nu este un sprint, ci mai degrabă o cursă de maraton, asociind cu înțelepciune procesului dictonul latin „Festina lente”. Isărescu definește și regula celor „3 C” - consecvență, coerență, continuitate - care trebuie asumată de toți cei care acceptă să se înhame la căruța ZE. În context, echilibrul între politica fiscală - a guvernului și politica monetară - a BNR devine esențial pentru parcurs. Raportul lansat de guvernul PSD-ALDE, realizat în „coproducție” cu BNR și Academia Română, impune stabilitate instituțională și păstrarea unor pârghii naționale de acțiune. Fără a respecta însă independența Băncii Naționale și cerințele ce decurg din Tratatul de aderare la UE, intrarea României în Zona Euro devine o țintă colocvială. Presiunile de mutare a datoriilor uriașe - publice și private - în cârca creditorilor și a acționarilor din bănci vor să pună în paranteze independența băncilor centrale, nu doar la noi, ci și în case mai mari. Se deschide astfel o poartă a aventurii, preambul spre neantul unei crize catastrofale. Are „cârmaciul” acest interes sau cântecele ademenitoare ale sirenelor îl atrag spre stânci?

×