Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Constat ca oamenii folosesc mult prea usor aceste cuvinte in ultima vreme. Le-au transformat in niste etichete colorate pe care le lipesc peste tot. Oamenii stiu mereu ce este adevarat ca detin adevarul, oamenii iubesc tot timpul si cunosc pe de rost, teoretic, reteta fericirii numai ca este o delicatesa, practic, foarte greu de “gatit'. Mereu, in mod straniu, lipseste cate ceva: ori e prea sarata sau nu e suficient de spicy, ori e prea dulce sau prea acra, e prea facuta sau prea cruda, ori arata foarte bine, dar n-are nici un gust, ori desi are gust bun n-o gusta nimeni, pentru ca arata oribil.
In fine, oamenii mai cred ca a crea este un proces care automat genereaza arta. Asa cum atractia sexuala, pasiunea, dragostea, “fluturii in stomac', “chimia', visele si posesivitatea inseamna automat iubire.
Ar fi extrem de interesant si util daca s-ar putea aloca fonduri pentru o cercetare sociologica si psihologica serioasa si complexa asupra continutului tuturor conturilor de Facebook ale romanilor. Dar cercetarea sa o faca un institut din afara Romaniei rece, detasat, neutru. Desigur, asta este o utopie. Asa cum utopii sunt in viata cotidiana (nu adevarata, “reala' sau artistica) cele patru cuvinte mari si late din titlu.
Am sa o iau invers. Oamenii creativi creeaza produse culturale si spirituale. Dar daca valoarea acestora se va ridica la rangul de arta, asta numai timpul o poate stabili, prin consacrare. Dar oamenii nu au rabdare ei vor totul aici, acum, imediat: vor o masa copioasa cu cele patru feluri adevar, iubire, fericire, arta pe tava de argint, sa le infulece instinctual, hulpav, sa-si potoleasca foamea de placere si de bine.
Toate aceste patru cuvinte pot deveni, de fapt, niste mari capcane. Abordate ca scop in sine, ne produc dezamagiri violente. Ceea ce credem a fi “adevar', descoperim cu dezamagire crunta ca nu ne garanteaza automat nici iubirea, nici lipsa minciunii, nici fericirea, nici arta. Nici unul dintre aceste cuvinte nu le garanteza, automat, pe celelalte.
Pe de alta parte, abordate ca aspiratii, cele patru cuvinte isi pierd continutul concret si devin abstracte. Descoperim ca nu stim, de fapt, ce inseamna. Constatam ca, pana la urma, este suficient sa fim liberi, sa avem ce manca, unde locui si ce imbraca, ne ajunge sa nu fim singuri, sa fim sanatosi si sa avem o meserie ok pentru a putea avea acces la singura parte (infima) din fericire pe care o cunoastem: placerea. Pe care ne place sa o inzorzonam cu etichetele colorate pe care scrie cu litere baroce “adevar', “iubire', “fericire', “arta', dupa toate astea, buimaci de atata intensitate de senzatii placute, vine momentul ala pervers, insidios, diabolic, subversiv si straniu in care simtim ca... tot lipseste ceva, ca nu rezulta, ca nu este de ajuns, ca... asta nu e fericire.
Ca inelul de logodna, nunta, rochia de mireasa, juramintele, caminul, familia si copii ulteriori nu inseamna automat iubire.
De ce, daca am respectat cu strictete reteta si metoda de preparare, noua nu ne iese mancarea cum ii iese lui Jamie Oliver? Un posibil raspuns ar fi acesta: in timp ce noi credem despre Jamie Oliver ca este un artist fericit, iubit si proprietar de adevaruri, el nu crede deloc asta despre el pentru ca pur si simplu nu are timp sa piarda timpul cu etichetele colorate. Are alta treaba si isi vede de ea.
