Adevărul poate fi văzut doar cu inima curată

David Hawkins, doctor psihiatru american, după o experiență de iluminare și de vindecare completă a unei boli incurabile (cancer cu metastaze), s-a retras timp de zece ani din viață publică, timp în care a făcut unele dintre cele mai mari descoperiri ale tuturor timpurilor în domeniul conștiinței. El a înființat apoi un institut de cercetare a conștiinței avansate, unde a testat mii de subiecți cu ajutorul ”testului kinesiologic(testul Adevărului)”, un instrument simplu, prin care conștiința însăși răspunde oricărei întrebări ce s-ar putea pune vreodată. Cercetările doctorului Hawkins au atins apogeul prin crearea unei Scale a stărilor de Conștiință, care i-au permis să emită o teorie a dinamicii ”vieții”! Concluzia cea mai importantă a cercetărilor lui Hawkins este aceea că ”78 la sută din populația lumii nu are puterea de a discerne între adevăr și falsitate”. ”Eul colectiv al umanității, exprimat în forma societății, este orb în fața problemei fundamentale care stă la baza popriei sale suferințe. (...) Omenirea nu poate deosebi binele de rău. Fără a avea nici un mijloc de autoapărare, oamenii sunt la cheremul falsității – în toate ademenirile sale ascunse, care defilează în forma patriotismului, a religiei, a binelui social, a distracțiilor inofensive. Prin efectuarea unui simplu și foarte comod test al adevărului/falsității, toți dictatorii, toți împărații și demagogii istoriei ar fi pierdut puterea. (...) Forța este bazată pe falsitate, Puterea este fundamentată numai pe Adevăr”, scria Hawkins în cartea sa, ”Ochiul Sinelui de care nimic nu se poate ascunde”(Ed. Cartea Daath).

Teoria lui Hawkins este ignorată, lăsată în umbră, chiar respinsă și nu-i de mirare asta, căci ”forța” – care stăpânește peste conștiința a 78 la sută din populația lumii – nu vrea Adevărul. Acest Adevăr (despre care vorbește Hawkins) luminează conștiința și conștiența, iar aceasta face ca omul să fie puternic, să discearnă între adevăr și falsitate, să perceapă manipularea, minciuna, să dezvăluie răul autentic și să vadă limpede că ”sursa răului” e-n interiorul conștiinței, adică exact în incapacitatea minții de a discerne între adevăr și falsitate. Una dintre consecințele zdrobitoare ale incapacității minții umane de a vedea Adevărul este aceea că, stăpâniți fiind de emoțiile distructive, precum ura, mânia, frica etc, liberul arbitru al omului nu mai este funcțional: omul poate alege să reacționeze și alege corect doar atunci când mintea sa cunoaște Adevărul(iar adevărul provine din conștiința cea mai înaltă, acolo unde domnește iubirea, inocența și eliberarea de negativitate). De aceea omul reacționează automat, nu la ceea ce vede în lume, nu la ceea ce este adevărat, ci la suferința inconștientă, care-l obligă s-o trăiască în relația cu evenimente exterioare sau cu propriile sale gânduri despre realitate. Cu alte cuvinte, lumea e-n ochii privitorului, bârna e-n ochiul celui ce vede paiul celuilalt, suferința, furia, supărarea, frica și tot cortegiul de trăiri negative sunt în interiorul celui ce le simte, indiferent de cauza, de evenimentul, de situația prin care el își justifică aceste trăiri. Capcana esențială în care putem pica, citind fraza de mai înainte, este aceea că ne întrebăm îndată ce trăiește sau simte o altă persoană? De ce este o capcană aceasta? Fiindcă nu avem nici o idee despre ce simte și trăiește altcineva, dar – cu siguranță – știm ce trăim noi și, dacă ne cuprinde bucuria la gândul că altcineva suferă, e furios, e trist, e rău sau oricum l-am vedea – prima întrebare pe care avem nevoie să ne-o punem nouă pentru a ne ntoarce la adevăr este doar aceasta: ”Ce simt eu acum? Ce gândesc eu acum? Trăirea mea e una care mă luminează, mă face să mă simt un om bun, un om frumos? Simt eu compasiune, simt eu dragoste, iertare, înțelegere și acceptare? Dacă simt altceva decât acestea toate, dacă urăsc, dacă mă supăr, dacă am trăiri susceptibile a proveni din natura mea inconștientă, deci din arealul falsității, atunci mă pot ridica pe mine însumi(sau însămi, după caz) din suferință. Emoțiile negative sunt semnalul simplu și puternic al faptului că ne aflăm sub puterea falsității, manipulați de falsitate, de Egoul omenesc, a cărui esență este forța, dominația cu orice preț și cu orice risc. Asta face să nu fie nevoie nevoie de o testare kinesiologică pentru ca noi să știm dacă trăim în Adevăr sau în falsitate, căci propria suferință interioară este dovada automată a falsității și a îndepărtării noastre de Adevăr. Adevărul lumii e o minciună, căci prin el se perpetuează suferința, războiul, durerea, neliniștea și întunericul acestei lumi. Acest întuneric al conștiinței l-a crucificat pe Iisus și pentru că Iisus știa Adevărul, a spus: ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac”! Azi știm că emoția noastră negativă nu poate vedea Adevărul. Adevărul poate fi văzut doar cu inima și cu mintea curată. Altfel spus, mintea poate discerne între adevărat și fals doar atunci când este liberă de emoție negativă, liberă de suferință, liberă de furie... Aceste deosebiri trebuie reținute dacă în această viață vrem să fim ”oameni” și dacă vrem să fim conștienți cu adevărat!