Afecţiunea financiară

În frazele de mulţumire ale unei cărţi tipărite cu bani din cerşeală judeţeană, autorul vine cu o formulă nouă pentru captarea bunăvoinţelor: afecţiunea financiară.
Ca să obţină o sponsorizare, omul de cultură procedează demn. Nu cere, ci solicită. Nu se milogeşte, ci se expune. Nu se umileşte, ci se prezintă. E şi acesta un tip de creativitate, să dai nume frumoase unor situaţii disperate.
Un pakistanez, aciuat în Bucureşti, m-a corectat, când l-am întrebat din ce sărăcie vine, zicându-mi că sărăcia noastră e europeană şi că în comparaţie cu sărăcia fără nici o soluţie din ţara lui, e parfum. Aici, în România, nici n-ar trebui să se cheme sărăcie.

Una e să mori de foame, lăsând ogorul nelucrat, şi alta să nu ai pământ.
Fiecare ţară ar putea să inventeze nume diferenţiate pentru sărăciile ei. Olanda, care e o ţară foarte îngrijită şi cu putinţe financiare mari, nu-i permite sărăciei să fie mai jos de decenţă. Adevăratul sărac nu se droghează şi nu-şi bate joc de venitul familiei. Adevărata sărăcie în Olanda e responsabilă, în cuprinsul unei stări generale de responsabilitate. La noi, cele mai multe feluri de sărăcie sunt recente şi foarte româneşti. Sărăcia recentă e consecinţa unei sărăciri globale, dar e altceva decât sărăcia globală.

Un jurnalist care şi-a pierdut slujba spune că trece printr-o perioadă de sărăcie jenantă, care-l afectează mai mult sufleteşte, decât material. Nu pot să mă mai gândesc la treburile mele, nici măcar nu mă mai simt presat să-mi caut un contract, zice colegul de la ziarul care şi-a încetat apariţia, pentru că nu fac altceva toată ziua decât să rostuiesc puţinii bani ai casei. Iar ce-i extrem de jenant e că nu mă îndemn la cheltuieli, fiindcă apar mereu preţuri mai bune. Mintea mea, care-i făcută pentru altfel de gândiri, e coborâtă la doi şi cu doi fac patru, iar dacă umblu câteva ceasuri printre tarabe, în piaţă, doi ori doi fac şi trei. Asta e deosebit de neplăcut, că am satisfacţii noi, la câştiguri din ce în ce mai mici.

Toate definiţiile unor boli rele sunt valabile şi pentru sărăcie. Poate fi galopantă, cronică, endemică, contagioasă, chinuitoare, violentă. Să-ţi pierzi însă într-o asemenea măsură demnitatea încât să-i mulţumeşti unui sponsor cu vorbele cuvenite doar celor dragi din familie, celor puţini, dar importanţi dintr-o viaţă de om tânjind după afecţiune, mi se pare prea mult.