Afganistan, examenul NATO

Talibanii şi Al – Qaida au recâştigat încrederea unei bune părţi din populaţia Afganistanului. Forţele internaţionale au ajuns să ducă aproape un război clasic, de poziţie, iar insurgenţii au informaţii proaspete despre mişcările coaliţiei de la afgani care lucrează în structurile guvernamentale.

Talibanilor şi Al - Qaida le este foarte uşor să atragă de partea lor afgani membri ai forţelor de securitate ale statului aflat în coagulare pentru ca aceştia sunt tot mai nemulţumiţi de situaţia economică precară. Când nu reuşesc cu vorba bună, talibanii şi Al-Qaida îşi recrutează colaboratorii sub teroare, ameninţând familiile celor vizaţi şi exersând execuţii demonstrative asupra locuitorilor care cooperează cu forţele NATO. În acelaşi timp, insurgenţii îi hărţuiesc pe militarii coaliţiei şi provoacă victime după victime prin folosirea de dispozitive explozive improvizate,vehicule-capcană şi, mai rar, atacuri sinucigaşe. De asemenea,  sunt atacate bazele forţelor NATO, prin tiruri şi bine ţintite şi la intamplare, care seamănă groază printre militari. Reuşita acestor atentate reprezintă material de propagandă şi motive pentru aderarea la grupările insurgente a altor afgani, nemulţumiţi de politică guvernului şi limitaţi din punct de vedere economic.

Din Europa sau din SUA această evoluţie a lucrurilor este de mirare. Este greu de înţeles cum forţele coaliţiei sunt împunse sistematic, deşi au în prima linie militari profesionişti foarte bine echipaţi. La nivel politic deja s-a împământenit termenul "insurgent", faţă de cel de "terorist" sub auspiciile căruia începuseră operaţiunile acum mai bine de şapte ani. Aceasta deoarece cei cu care se luptă coaliţia controlează localităţi întregi, iar în anumite regiuni războiul împotriva militarilor NATO are conotaţii de mişcare de eliberare naţională. De pildă, în Waziristanul de Nord, populaţia paştună luptă împotriva guvernului de la Kabul şi, deci, a celor care îl susţin, deoarece vizează un Paştunistan liber, prin unirea triburilor paştune din Afganistan şi Pakistan. Tocmai de aceea, graniţa cu Pakistanul, putere nucleară a lumii, este atât de permeabilă, iar traficul cu droguri şi arme alimentează războiul. Mai mult, situaţia de la graniţă influenţează chiar şi viaţa politică de la Islamabad.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în prezenţa secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, prezent la Bucureşti, suplimentarea trupelor româneşti din Afganistan cu 140 - 150 de militari, care vor activa în domeniile informaţii, medical şi în antrenarea trupelor afgane. Strategia NATO nu urmăreşte atât cucerirea cu arma în mână a fiecărei case deţinute de talibani, ci este vorba de o reconstrucţie a Afganistanului, instituţională mai ales. Dar acesta este marele examen al organizaţiei: cum transformi un loc animat de reguli de tip feudal, într-un stat modern? Problema este că dacă NATO nu face aceste eforturi în acest moment, cu tot ceea ce înseamnă din punct de vedere al resurselor umane, educaţionale, logistice, contaminarea statelor din jur poate crea Planetei întregi situaţii explozive. Un Pakistan zdruncinat poate zgâlţâi din temelii lumea.

Afganistanul nu este locul unei aplicaţii de rutină, ci probează tăria Alianţei, care are de rezolvat o stare de fapt complicată, în condiţiile în care trebuie să-şi valideze în primul rând mecanismele de cooperare. România este acum parte a NATO, iar poezia aderării a trecut.